19.9 C
București
miercuri, 10 iunie 2026
AcasăSpecialDe ce creşte preţul aurului

De ce creşte preţul aurului

În ultimii zece ani, aurul s-a dovedit a fi cel mai bun activ. Începând cu anul 2001, preţul acestuia a crescut de aproape cinci ori (exprimat în euro), acesta a înregistrat o creştere anuală de aproximativ 13,5%. Însă, creşterea preţului aurului nu este încă percepută ca fiind sustenabilă. În urma achiziţiilor de aur făcute de băncile naţionale ale Indiei, Arabiei Saudite şi Chinei, băncile centrale au devenit cumpărător net, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, se arată într-un raport Erste Bank despre aur.

Analiştii Erste Group consideră că este vorba de o nouă etapă a pieţei în creştere. Pe măsură ce încrederea în moneda fiduciară scade constant, aurul îşi demonstrează din nou stabilitatea valorii, aşa cum a făcut-o şi până acum, de-a lungul secolelor. Cea mai bună dovadă a faptului că nivelul actual al preţului aurului nu este nici pe departe o situaţie speculativă este comparaţia dintre datoria publică şi aurul deţinut. Dacă s-ar acoperi cu aur 10% din datoria publică a SUA, preţul aurului ar trebui să urce la 4.500 USD. În prezent, experţii preconizează ca preţul aurului va ajunge la aproximativ 2.300 USD, pe termen mediu. Într-un interval de un an, aceştia prevăd un preţ de 1.600 USD pe uncie.

Aurul este garanţia perfectă pentru portofoliu

Cererea investitorilor pentru aur îşi continuă tendinţa ascendentă. În 2009, s-a ridicat la 1.270 tone. În special fondurile tranzacţionate la bursă „ETF (594 tone) au înregistrat o creştere semnificativă. Se estimează că aurul va deţine treptat o pondere tot mai mare în alocarea activelor. Aurul devine tot mai tentant chiar şi pentru marile fonduri de hedging. Se spune adeseori că aurul este investiţia preferata a celor care propovăduiesc sfârşitului lumii, a pesimiştilor şi a propagandiştilor fricii care mizează pe căderea sistemului financiar. „Deseori se trece cu vederea faptul că aurul este o excelentă garanţie pentru portofoliu, având în spate o istorie de mai multe mii de ani,” declară Ronald Stöferle, analist aur în cadrul Erste Group. De asemenea, oamenii ştiu că aurul pe care îl deţin nu depinde de nicio promisiune făcută de guverne, instituţii sau persoane.

Metal moale, valută forte

Aurul este valuta aleasă de piaţa liberă pe parcursul ultimelor milenii. Aurul a fost întotdeauna un indicator al soliditatii sistemelor financiare, al sistemelor monetare şi al inflaţiei. Dacă zona euro se află acum în lumina reflectoarelor, turbulenţele din această zona nu ar trebui să abată atenţia de la problemele mult mai mari prin care trec SUA şi Marea Britanie. Aurul este un reper excelent pentru calitatea monedei. Nu este expus la niciun risc de lichiditate şi este acceptat şi tranzacţionat în întreagă lume, în mod permanent. Aurul nu este expus nici la riscul de credit, fiindcă nu îşi va pierde niciodată întreaga valoare.

„Practic, toate valutele de hârtie se depreciază clar faţă de aur, pe termen lung. Nu credem ca problemele cu care ne confruntăm pot fi rezolvate în doar câteva zile,” a explicat Stöferle perspectiva sa pozitivă privind preţul aurului.

Cele mai citite

UE respinge acuzațiile Apple privind întârzierea lansării funcțiilor AI pentru Siri

UE a respins marți acuzațiile Apple privind întârzierea lansării asistentului vocal Siri îmbunătățit cu inteligență artificială, afirmând că este responsabilitatea gigantului american să își...

AUR admite că nu are suficiente semnături pentru inițierea suspendării președintelui Nicușor Dan

Liderul AUR, George Simion, a lansat marți pe Facebook un sondaj privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, în timp ce senatorul Petrișor Peiu a declarat...

Lovitură pentru Olanda! Koeman pierde un titular înaintea Campionatului Mondial

Jurrien Timber nu va participa la Campionatul Mondial din 2026, după ce problemele medicale care l-au afectat în ultimele luni nu i-au permis să...
Ultima oră
Pe aceeași temă