22.8 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăSpecialDan Diaconescu nu semnează, ameninţă cu procese şi face donaţii la Oltchim

Dan Diaconescu nu semnează, ameninţă cu procese şi face donaţii la Oltchim

DD invita televiziunile la ora prânzului să afişeze imediat „breaking news” pe burtiere – urma o ştire importantă pentru naţiune: „Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, şi-a cerut scuze în numele Guvernului pentru acuzaţiile aduse lui Diaconescu”. Încă un artificiu senzaţionalist într-un show mediatic început în urmă cu 10 zile, care a inclus ieri şi propunerea lui DD ca presa să ia parte la re-negocierea contractului. În ceea ce priveşte plata acţiunilor, rămâne cum s-a stabilit: Diaconescu vrea, dar nu e lăsat s-o facă de un „vânzător ostil”. Care mai nou este ameninţat şi cu demararea unui proces în justiţie care să blocheze eventuala reluare a privatizării. „Termenul pentru semnarea contractului nu este de zece zile, nu scrie nicăieri. Teoretic, putem da banii până pe 14 februarie. Eu m-am angajat să plătesc la semnare, dar nu sunt obligat să semnez în zece zile”, a subliniat Diaconescu, care a reafirmat intenţia sa de a achita salariile restante ale angajaţilor. Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, s-a declarat însă sceptic, deoarece „dacă acesta ar fi avut de transportat saci cu euro la Oltchim, ar fi solicitat de la MAI maşini pentru un astfel de transport”.

În altă ordine de idei, Guvernul va plăti cei 1.400 lei reprezentând ajutor de urgenţă pentru angajaţii Oltchim doar dacă va interveni o „situaţie de criză” în care muncitorii să nu fi primit drepturi salariale timp de 2-3 luni, a declarat ieri ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. Ministerul Muncii va putea interveni doar în cazul în care privatizarea Oltchim nu va avea succes şi societatea va intra, probabil, în administrare specia­lă. Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional, prin memorandumul anexat ultimei scrisori de intenţie, că Oltchim va fi trecută în lichidare voluntară dacă privatizarea eşuează, premierul Victor Ponta susţinând ulterior că societatea va intra în acest caz în administrare specială. Intrarea combinatului Oltchim în procedură de lichidare voluntară a fost prevăzută distinct în memorandumul transmis către FMI la finalul misiunii de evaluare din luna august, fiind pentru prima dată când o astfel de obligaţie este inserată într-un document final al Guvernului trimis Fondului.

Încă o privatizare „controversată”

Privatizările din România au o anumită reputaţie pentru controversă şi confuzie, iar cea a Oltchim are toate caracteristicile: o companie de stat cu pierderi, presiune externă pentru vânzarea rapidă, un om de afaceri controversat şi gestionarea stângace a cazului de către stat, potrivit blogului „beyond­brics”, găzduit de Financial Times. Potrivit consultantului pentru dezvoltarea de afaceri Ronnie Smith, citat de bloggerul Andrew MacDowall, există trei scenarii pentru oferta lui Dan Diaconescu: aceasta nu a fost pregătită adecvat, omul de afaceri a fost abandonat de către un co-investitor străin sau oferta sa este pur şi simplu „teatru politic”. 

Cele mai citite

Alexandru Rogobete susține greva Sanitas și critică măsurile care afectează personalul medical

Deputatul PSD Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, s-a declarat solidar cu angajații din sistemul sanitar care au participat luni la greva de avertisment...

Cucurella își respectă promisiunea după titlul mondial! Gestul neașteptat făcut pentru selecționerul Spaniei

Marc Cucurella a confirmat că își va tatua chipul selecționerului Luis de la Fuente după câștigarea Campionatului Mondial.Marc Cucurella a anunțat că își va...

Messi pierde primul loc în cursa pentru Balonul de Aur! Un nou favorit a preluat conducerea

Finala Campionatului Mondial 2026 a schimbat ierarhia favoriților la câștigarea Balonului de Aur, iar Lionel Messi nu mai ocupă primul loc.Finala Campionatului Mondial 2026,...
Ultima oră
Pe aceeași temă