Hiperinflaţia este un fenomen care se traduce prin creşterea exagerată a preţurilor din cauza devalorizării unei monede. De regulă aceasta apare în urma unor războaie sau a unor puternice depresiuni economice, sociale sau politice. Concret, bancnote de miliarde nu pot cumpăra nici măcar minimul necesar pentru un trai decent.

De departe, cel mai celebru caz de hiperinflaţie este cel al Germaniei între 1920 şi 1923. Însă fenomenul a apărut cu mult înainte, încă din antichitate. romanialibera.ro vă propune o selecţie a celor mai interesante cazuri în care cetăţeni milionari în valuta statului de baştină nu-şi puteau procura aproape nimic.

Ungaria, 1945-1946. Ce puteai cumpăra cu bancnota de 100 de milioane de miliarde

Lichidarea Băncii Austro-Ungare, în urma tratatului de la Saint-Germain, după Primul Război Mondial, a dat naştere coroanei ungare, noua monedă naţională a unui noustat central-european. Coroana a rezistat puţin, sub presiunea inflaţiei de la începutul anilor 20, iar la 1 ianuarie 1927, a fost înlocuită cu Pengő.

Hiperinflaţia din Ungaria, de după cel de-Al Doilea Război Mondial, este cea mai mare înregistrată de istorici, fiind estimată la 4,19 cvintilioane la sută (4,19 X 10 la puterea 30). Taxa pe capital de 75% (de exemplu dacă bunurile tale valorau 10.000, plăteai 7.500 statului), introdusă în decembrie 1945, nu a reuşit să domolească deloc avântul devalorizării monedei. Banca naţională a tipărit bancnote cu din ce în ce mai multe zerouri, fără niciun efect. Bancnota de 100 de milioane de miliarde de pengő avea putere de cumpărare aproape zero. Ca atare, în iulie 1946 pengő a fost scos din circulaţie, fiind înlocuit de adópengő (moneda pentru plata taxelor).

Pentru a stabiliza economia, autorităţile au introdus, la 1 august 1946, forintul. Un forint era echivalent cu 400.000.000.000.000.000.000.000.000.000 de pengő (4 X 10 la puterea a 29-a). Totodată, 11,74 de forinţi echivalau cu 1 dolar american la acea dată.

Germania, 1920-1923. 100 de miliarde pentru două beri

După cum vă spuneam, cazul Republicii Weimar, Germania primilor ani din a doua decadă a secolului trecut, este, probabil, cel mai celebru. Este posibil ca debutul hiperinflaţiei germane să fi fost în 1914, la începutul Primului Război Mondial, atunci când germanii au preferat să finanţeze efortul de război prin împrumuturi şi nu prin creşterea taxelor. Logica acestei opţiuni este încrederea pe care Germania o avea în ea însăşi: era convinsă că va câştiga războiul şi va putea obliga pierzătorii să suporte costurile conflagraţiei. Dar, cum socoteala din birourile strategilor germani nu s-a potrivit cu cea de pe câmpul de luptă, hiperinflaţia şi-a făcut de cap cu marca germană, a cărei conversie în aur a fost suspendată.

Astfel, dacă în 1914, germanii cumpărau cu 10 pfeningi (subdiviziunea mărcii) 6 ouă şi aproape o pâine întreagă, în septembrie 1923 ar fi cumpărat aceleaşi produse cu aproape 10 milioane de mărci.

Viteza cu care marca se devaloriza a fost ameţitoare. În noiembrie 1923, dacă pe 1 puteai să-ţi cumperi cu bancnota de 100 de miliarde de mărci un kilogram şi jumătate de carne, două săptămâni mai târziu, aceiaşi bani ajungeau doar pentru două beri.

Nu degeaba au circulat legende despre oameni care mergeau la magazin cu banii în roabă, sau măcar în valiză. Mai trist era când ajungeau la magazin şi constatau că valiza de bani nu le ajungea pentru lista de cumpărături.
În 16 noiembrie 1923 a fost introdus rentenmark, o monedă menită să oprească hiperinflaţia. Aceasta a intrat pe o pantă descendentă şi s-a oprit în 1925.

Cazul Zimbabwe 2000

Un caz ceva mai apropiat temporal este cel al statului african Zimbabwe. Hiperinflaţia a început aici după anul 2000. Zimbabwe a refuzat să plătească datorii către FMI, iar locuitorii de culoare au luat pământurile cu forţa de la proprietarii albi. Criza monetară, care a durat până în 2009, şi-a atins vârful la sfârşitul anului 2008, când inflaţia anuală era estimată la o valoare exorbitantă: 65 urmat de 107 zerouri la sută.

Un bărbat din Zimbabwe, posta în 2007 pe Flickr o poză în care bancheta din spate a maşinii sale era plină cu bani. Suma reprezenta salariile angajaţilor săi de la o fermă: 100 de dolari americani. Importanţa bancnotelor a devenit atât de mică, încât locuitorii o foloseau pe post de hârtie igienică, după cum reiese dintr-un afiş de la o toaletă publică din Zimbabwe: „Vă rugăm folosiţi doar hârtie igienică! Nu ziare, nu hârtii, nu dolari zimbabwe!"
În aprilie 2009 autorităţile au renunţat la dolarul zimbabwe, rand-ul sud-african şi dolarul american fiind principalele monede. Moneda naţională nu a fost reintrodusă încă.

Inflaţia în Imperiul Roman