In ambele cazuri au existat ample precedente, dar unii lideri chinezi se asteptau ca Obama sa fie mai sensibil la ceea ce China considera a fi "interesele sale fundamentale" privind unitatea nationala, scrie Joseph Nye, unul dintre cei mai influenti experti americani in relatii internationale, in Project Syndicate, articol preluat de ziarul italian La Stampa, citat de Agerpres.

Nu ar fi trebuit ca lucrurile sa decurga in acest fel. In urma cu un an, administratia Obama isi intensifica eforturile pentru a se intelege cu China. Secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, spunea ca cele doua tari ''erau in aceeasi barca'' si ca Beijingul si Washingtonul ''vor reusi sau vor cadea impreuna''. Ministrul de finante Timothy Geithner sustinea ca a petrecut mai mult timp pentru consultari cu omologul sau chinez decat cu oricare alt omolog din alte tari. Unii observatori vorbeau de un G-2 chino-american care ar fi controlat economia globala.

In opinia semnatarului articolului, G-2 a fost intotdeauna ''o prostie''. Europa are un sistem economic mai amplu atat decat SUA cat si decat China iar economia japoneza este egala cu cea chineza. Participarea lor la solutionarea problemelor mondiale este esentiala. In pofida acestui fapt, cooperarea crescanda dintre SUA si China in G-20, anul trecut, a fost un semnal pozitiv de colaborare atat bilaterala cat si multilaterala. Indiferent care este nivelul de ingrijorare privind problemele legate de Dalai Lama si Taiwan, este important sa se sublinieze ca deteriorarea survenita in relatiile dintre cele doua tari a inceput deja. Multi congresmani americani, de exemplu, denunta faptul ca locurile de munca din SUA sunt distruse de interventia chineza asupra pietelor monetare pentru a mentine artificial scazuta valoarea monedei yuan.

Un al doilea punct priveste decizia Beijingului de a nu colabora la conferinta ONU de la Copenhaga asupra schimbarilor climatice, organizata in decembrie 2009. Nu numai ca Beijingul s-a opus adoptarii unor masuri care faceau obiectul unor negocieri inca din 2008, dar decizia premierului Wen Jiabao de a trimite un functionar de rang inferior sa-l intalneasca si sa-l acuze pe Obama a fost in mod obiectiv ofensiva, crede analistul.

China s-a comportat in acelasi fel atunci cand cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate al ONU (plus Germania) s-au intalnit pentru a discuta sanctiunile impotriva Iranului, de instituit pentru ca Teheranul si-a incalcat obligatiile fata de AIEA. Din nou China a trimis un reprezentant de rangul doi.

Ce s-a intamplat cu primele si promitatoarele semnale de colaborare?, se intreaba analistul. Se pot presupune doua motive pentru comportamentul chinez, care, la o prima examinare, nu par suficiente, dar se potenteaza reciproc.

In primul rand, se asteapta o tranzitie politica in 2012 iar intr-o perioada de nationalism crescand niciun lider chinez nu vrea sa apara mai slab decat rivalii sai. Acest lucru ajuta la intelegerea recentelor reprimari din Tibet si Xingjian, precum si incarcerarea unor avocati ai drepturilor omului.

In plus, China ar putea sa aiba in fata perspectiva unei perioade de tranzitie economica. Unii analisti chinezi considera ca orice rata de crestere sub 8% va fi insuficienta pentru a asigura locuri de munca si va genera instabilitate sociala. Dar in timp ce cotele de economisire din SUA incep sa creasca, modelul de crestere bazat pe export, care a impulsionat locurile de munca din China cu pretul unui dezechilibru al comertului global, ar putea sa nu mai fie posibil. Daca Beijingul este de acord cu cererile de reevaluare a yuanului, nu este exclus sa se dovedeasca dur privind alte aspecte, pentru a multumi nationalismul.

Al doilea motiv care explica comportamentul recent al Chinei ar trebui cautat in siguranta excesiva, care devine aroganta, crede Joseph Nye. China este orgolioasa pentru faptul ca a reusit sa iasa din recesiunea mondiala cu o rata inalta de crestere economica. Totodata, Beijingul acuza SUA ca au provocat recesiunea si detine doua trilioane de dolari in rezerve valutare straine.

Multi chinezi cred ca acest lucru reprezinta o deplasare a echilibrului global de putere si ca Beijingul ar trebui sa fie mai putin subordonat in fata altor tari, printre care si SUA. Unii teoreticieni chinezi care scriu despre declinul SUA, au identificat in anul 2000 apogeul puterii Americii.

Acest exces de incredere in sine in domeniul politicii externe, imbinat cu incertitudinea privind problemele interne, poate ajuta la explicarea schimbarii de atitudine a Chinei din ultima parte a anului 2009. Daca lucrurile stau asa, atunci China comite o eroare majora de evaluare, este de parere autorul analizei.

In primul rand, SUA nu sunt in declin. In America si in alte tari acest apus a fost prezis cu o anumita regularitate: dupa ce URSS-ul a lansat Sputnikul, in 1957; din nou in 1971, cand Richard Nixon a pus capat convertibilitatii dolarului american in aur; si in anii '80, cand industria manufacturiera nipona a parut sa striveasca economia ''rust belt'' (ndustria otelului si alte industrii manufacturiere grele) americana. Dar daca se au in vedere liniile de forta ale economiei americane, atunci nu este uimitor ca World Economic Forum a plasat SUA pe locul doi (imediat dupa Elvetia) printre tarile cele mai competitive, in timp ce China este in urma cu 30 de pozitii.

In al doilea rand, faptul ca Beijingul detine atat de multi dolari nu reprezinta o sursa reala de putere deoarece interdependenta in relatiile economice este simetrica. In realitate, daca China ar arunca dolarii sai pe pietele mondiale ar ingenunchea economia americana dar ar tari in dezastru propria economie. Procedand in acest fel ar pierde nu numai valoarea rezervelor sale in dolari dar se va confrunta si cu o masiva criza a locurilor de munca. Cand dependenta este reciproca nu este o sursa de putere.

In al treilea rand, in pofida pretentiilor chineze, dolarul este destinat, dupa toate probabilitatile, sa ramana cea mai mare rezerva de valuta mondiala datorita entitatii pietelor financiare americane, pe care China nu o poate combate fara deplina convertibilitate a yuanului si totala reforma a sistemului sau bancar.

In sfarsit, China si-a facut rau calculele, uitand de intelepciunea lui Deng Xiaoping, potrivit caruia China ar fi trebuit sa actioneze cu prudenta. ''tinand ascunsa lumina sa''. Deng nu ar fi comis niciodata aceasta eroare. Daca el ar mai fi fost astazi la putere, ar fi readus China la relatiile de cooperare cu SUA care au marcat inceputul lui 2009, conchide analistul.