Criza economică şi globală a fost destul de benefică pentru Bulgaria până în prezent şi s-ar putea dovedi extrem de benefică în cazul în care anumite politici inteligente ar fi adoptate, scrie agenţia de presă bulgară Novinite, citată de Agerpres.
Situaţia economică şi financiară actuală a Greciei şi României poate fi o sursă de lecţii folositoare Sofiei. În Bulgaria există la acest moment două tipuri de atitudini faţă de problemele economice ale celor două ţări vecine – Grecia, ale cărei finanţe sunt în prezent examinate de către UE şi de către întreaga lume, şi România, care a trebuit să cedeze în faţa presiunilor exercitate de Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru a obţine asistenţa financiară de care economia sa are nevoie.
Prima atitudine a fost evidenţiată de faptul că, în timp ce vecinii Bulgariei şi-au mărit TVA-ul, (de la 19% la 23% în Grecia şi de la 19% la 24% în România), pentru moment, şi în pofida unor dezbateri aprinse, guvernul bulgar evită o majorare a taxei pe valoarea adăugată. Argumentul ar fi că grecii nu merită ajutor din partea UE după ce şi-au falsificat statisticile şi că Bulgariei îi merge mai bine decât celor doi vecini şi prin urmare nu ar trebuie să îi pese ce se întâmplă cu aceştia.
Această maliţiozitate sună destul de ridicol, de vreme ce nu numai că Bulgaria nu se descurcă mai bine decât Grecia şi România, dar în cazul în care acestea se prăbuşesc, Bulgaria nu va pierde doar beneficiile de care se bucură, dar economia sa va avea de suferit la fel de mult ca economiile celor două state vecine, comentează Novinite.
O altă atitudine este aceea că Bulgaria poate profita de pe urma situaţiei grele a grecilor şi a românilor. Acest lucru este valabil în special pentru regiunile de frontieră, din sud-vestul Bulgariei şi de-a lungul Dunării, unde mii de greci şi români vin să cumpere alimente şi să îşi umple rezervoarele de benzină.
Acest sentiment a mers atât de departe încât un important ziar bulgar titra pe prima pagină „Macedonenii ne fură grecii”, făcând aluzie la faptul că, în încercarea de a economisi, unele gospodării din nordul Greciei au început să facă cumpărături din Macedonia, în loc să se aprovizioneze din sud-vestul Bulgariei.
De asemenea, un jurnalist şi analist economic român sugera că, din cauza creşterii taxelor în România, un număr mare de companii româneşti se vor reloca în oraşul bulgar Ruse, de pe Dunăre, aflat la ‘doar 60 de kilometri de Bucureşti’.
În mod evident, acest „hei, este timpul să profităm de pe urma problemelor vecinilor noştri” pare la fel de ridicol ca maliţiozitatea. Este adevărat, câteva gospodării izolate de pe teritoriul bulgar vor face bani în plus pentru câteva luni de la cumpărătorii străini, însă în lipsa unor reforme reale şi durabile în Bulgaria – privind inclusiv integrarea regiunilor sale de frontieră cu regiunile de frontieră ale vecinilor săi din UE – mult-visata prosperitate economică va continua să rămână o perspectivă îndepărtată, avertizează Novinite.
Până când Bulgaria nu va avea drumuri, tuneluri, poduri, până nu va înţelege că prosperitatea unei ţări este şansa unei alte ţări de a deveni prospere şi că necazurile economice ale unui stat vor trage în jos economia vecină – un concept simplu va rămâne străin multora din Balcani. Prin urmare, atunci când TVA-ul creşte în România şi Grecia, bulgarii ar trebui să fie la fel de îngrijoraţi ca şi cum el ar fi crescut în Bulgaria, în loc să se bucure că unele magazine alimentare din Petrici sau Ruse au făcut ceva bani în plus de pe urma unor familii de străini care vor să facă economii, conchide agenţia de presă.