Daca ar fi fost intrebati, este foarte probabil ca germanii sa nu fi fost niciodata de acord sa renunte la moneda lor draga, marca, de dragul euro. Avand in vedere ca dezaprobarea indisciplinei bugetare si a inflatiei este profund inradacinata in ADN-ul lor, este clar ca niciodata nu au vazut cu ochi buni perspectiva de a se afla in aceeasi uniune monetara cu popoare care au o faima precum cea a grecilor sau a portughezilor. Astazi, dupa cum scria recent Frankfurter Allgemeine, germanii isi doresc sa aiba posibilitatea de a se intoarce la marca, explica jurnalistii de la cotidianul elen Isotimia, citat de Rador.

Gandindu-se cat de greu ii va fi sa justifice in fata contribuabililor ca trebuie sa bage mana in buzunar pentru a salva Grecia, Angela Merkel a fost cea care a blocat anuntarea unui plan concret de sustinere, obligandu-i pe europeni sa se limiteze la cunoscuta deja declaratie de sustinere formulata la ultima reuniune europeana la varf.

Bundesbankul, care a reprezentat piatra de temelie pentru crearea Bancii Centrale Europene, considera ca este datoria sa morala sa vegheze asupra disciplinei bugetare si a stabilitatii preturilor. Si asta pentru ca germanii nu au depasit niciodata amintirea tragediei traite in timpul hiperinflatiei. Dupa primul razboi mondial, tara a incercat sa acopere gaurile din finantele publice tiparind masiv bani, ceea ce a facut ca inflatia sa depaseasca 4.000.000.000%. Firmele isi plateau angajatii de doua ori pe zi si le acordau o pauza de jumatate de ora pentru a apuca sa cheltuiasca banii primiti in ziua respectiva, inainte ca valoarea lor sa se reduca din nou la jumatate.

Avand aceste amintiri, germanii au intrat fara voie in uniunea monetara, in principal pentru ca Helmut Kohl i-a asigurat ca "rudele sarace" ale Europei - cum ar fi grecii si portughezii - vor lua exemplu de la tari precum Franta si Germania pentru a cladi economii puternice si eficiente.

In realitate, tarile din Clubul Med (cele din Sudul Europei) au facut altceva. Au exploatat dobanzile mici pe care le oferea moneda comuna pentru a se pune pe petrecere - cu bani de imprumut, investind in imobile si in consum. Desigur, Grecia a cazut in cea mai grava greseala dintre toate. Pe langa faptul ca a fost indisciplinata din punct de vedere al finantelor publice, si-a mai si inselat partenerii europeni, ascunzand in mod sistematic valoarea deficitului sau. Astazi germanii stiu ca Grecia este un "calator clandestin" al zonei euro, dupa ce datele bugetare revizuite arata ca tara nu indeplinea conditiile impuse de Maastricht la momentul integrarii in zona euro.

Acum, cand Grecia se afla pe marginea prapastiei, prima reactie a Berlinului ar fi sa o lase sa dea faliment. De altfel, acesta a si fost motivul pentru care a insistat sa fie inclusa in Tratatul de la Maastricht cunoscuta clauza de "ne-salvare". Insa in fata amenintarii declansarii unui domino si din cauza marii expuneri a bancilor germane in economina greaca, este posibil ca germanii sa fie nevoiti din nou sa bage mana in buzunar. De altfel nici nu ar fi prima data. Germania a fost "portofelul" Uniunii Europene din prima clipa, platind o mare parte din fondurile comunitare pentru coeziune care au finantat procesul de convergenta al sudului european.

Contraargumentul, desigur, cere ca tara sa-si asume o parte din raspundere pentru criza care astazi macina zona euro. Prin comprimarea costurilor cu forta de munca - si desigur prin suprematia clara a industriei sale din punct de vedere al tehnologiei, productivitatii si rentabilitatii - Germania a reusit sa se transforme intr-o superputere in domeniul exporturilor, eventual in detrimentul tarilor sale vecine.