32.4 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăInvestigații România LiberăLiderii statelor G20 ar putea suplimenta resursele de FMI de combatere a...

Liderii statelor G20 ar putea suplimenta resursele de FMI de combatere a crizei

Liderii statelor membre G20 se vor pune de acord la summit-ul din Mexic asupra creşterii resurselor de 430 de miliarde de dolari anunţate de Fondului Monetar Internaţional (FMI) în aprilie şi destinate combaterii crizei, a declarat preşedintele mexican, Felipe Calderonm, potrivit Mediafax.

 

„Estimez că va exista o recapitalizare mai amplă decât preacordul la care s-a ajuns la Washington şi care se va finaliza acum. Nu vreau însă să speculez cu cât mai mult”, a declarat Calderon, citat de Bloomberg.

Reprezentanţii statelor G20 se vor reuni luni şi marţi în Mexic, întâlnirea urmând să fie dominată de criza financiară din Europa. G20 a luat, în prima parte a anului, decizia suplimentării resurselor FMI care pot fi folosite în contextul crizei din zona euro, însă cancelarul german, Angela Merkel, a cerut marilor economii ale lumii să facă mai mult.

„Sper să existe un acord important legat de FMI. Va fi pentru prima dată când Fondul este recapitalizat fără SUA, situaţie care reflectă importanţa statelor emergente”, a spus Calderon.

Şeful FMI, Christine Lagarde, a declarat în acest an că vrea o majorare a capacităţii de creditare a Fondului la 500 de miliarde de dolari, pentru a preveni noi şocuri ale economiei globale.

În aprilie, FMI a primit angajamente pentru 430 de miliarde de dolari, însă state emergente cheie, precum Brazilia sau China, şi-au reţinut contribuţiile până când obţin mai multă putere de decizie în cadrul instiuţiei internaţionale.

Summit-ul G20 are loc în timpul celei mai dificile situaţii economice după recesiunea din 2009 şi la o zi după încheierea alegerilor parlamentare în Grecia. O victorie a paridului stângii radicale, Syriza, care se opune măsurilor de austeritate angajate de Grecia pentru ajutorul financiar extern, ar putea conduce la o denunţare a termenilor acordului şi la ieşirea ţării din zona euro.

Cele mai citite

PADROM crește la 2 miliarde de euro programul de reasigurare pentru locuințele protejate împotriva dezastrelor naturale

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM) a extins la 2 miliarde de euro programul de reasigurare destinat susținerii plății despăgubirilor pentru locuințele asigurate...

Sanitas: Noua lege a salarizării ar putea reduce veniturile personalului medical cu până la 36%

Federația Sanitas susține că proiectul noii legi a salarizării, în forma actuală, ar conduce la diminuarea veniturilor pentru mai multe categorii de angajați din...

Pentagonul introduce testarea anuală a testosteronului pentru militarii de peste 30 de ani

Armata Statelor Unite va introduce un program anual de testare a nivelului de testosteron pentru militarii care au depășit vârsta de 30 de ani.Secretarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă