Potrivit unui studiu recent publicat de compania de consultanta in management, McKinsey, intre 2000-2008 cresterea datoriei agregate publice si private in principalele tari avansate economic a fost de peste 40.000 de miliarde de dolari. Circa 75% din astfel de crestere a fost generata nu de statele cu datorie publica ci de sectorul privat, prin datorii ale familiilor, bancilor si intreprinderilor, noteaza un editorial publicat in editia de vineri de ziarul italian Il Messaggero, citat de Agerpres.

Intr-un articol scris de fostul presedinte al Italiei, Carlo Azeglio Ciampi, imediat dupa declansarea bulei imprumuturilor subprime, el a apreciat ca una din principalele cauze ale crizei din SUA, care ulterior s-a transformat intr-o criza globala, trebuia cautata in faptul ca dinamica economiei a fost "drogata" timp de prea multi ani, generand o "euforie nesanatoasa". Acum, asa cum recunosc toti, drogul a fost furnizat de datoriile private, lasate sa creasca nu numai de catre SUA ci si de multe alte state, in timp ce toate aceste tari afisau datorii publice reduse, ca dovada de seriozitate si soliditate financiara, pentru a atrage investitorii.

Ironia este ca tocmai datorita bulei indatorarii private, SUA si tari ale Uniunii Europene (UE) atat din Vest (Marea Britanie, Irlanda, Spania) cat si din Est (in principal tarile baltice) au putut beneficia de aproape un deceniu de taxe de dezvoltare mult mai mari decat in Vechea Europa (Germania, Italia, Franta). Aceasta din urma, fiind focalizata pe noua politica de austeritate a euro, era puternic angajata pentru a ingradi datoria publica. In plus, avand o dinamica prudenta a consumurilor familiilor si fiind bazata pe economia "reala" mai mult decat asupra serviciilor "avansate", era considerata "in declin".

In lumina exploziei devastatoare a ceea ce a fost definit drept "bula bulelor" se impune revizuirea aprecierii pozitive prea superficial atribuite unor noi modele de dezvoltare bazate pe tehno-finante, datorita carora in tarile anglo-saxone se crede ca se poate tine usor sub control masa datoriilor generatoare de "euforie". In acelasi timp, trebuie reevaluata si cresterea mai moderata, dar cu picioarele pe pamant, a unor tari ca Germania si Italia, care nu au fost cuprinse de febra imobiliara si financiara.

In cadrul actual, datoria publica nu mai poate fi suficienta pentru a masura soliditatea financiara a unei economii nationale. Aceasta noua paradigma este adoptata acum si de McKinsey Global Institute, in studiul sau intitulat "Datoria si deleveraging. Bula globala si consecintele ei" /ianuarie 2010/. Masa de statistici furnizate de McKinsey este impresionanta, institutul masurand "datoria agregata" si luand in considerare nu numai suma datoriei publice, a familiilor si intreprinderilor nefinanciare, ci adaugand chiar datoria bancilor.

Studiul McKinsey evidentiaza care sunt sectoarele/tara care, in termeni absoluti, au determinat cel mai mult cresterea indatorarii agregate a lumii intre 2000-2008. Pe aceasta lista figureaza: familiile americane, britanice si spaniole; intreprinderile americane, spaniole si britanice; bancile americane, britanice si franceze; si datoriile suverane ale SUA, Japoniei si Frantei.

Dupa cum se vede, Germania si Italia nu apar niciodata pe primele trei pozitii, lucru care explica in mare parte de ce PIB-urile lor cresteau mai putin. Economia germana si cea italiana nu erau "dopate" de datorii.

McKinsey mai furnizeaza un diagnostic actualizat si precis privind care sectoare/tara vor avea nevoie de o operatiune consistenta de reducere a indatorarii, lucru deloc usor de realizat. Lista cuprinde: familiile americane, britanice, spaniole, canadiene si sud-coreene; sectoarele imobiliare american, britanic si spaniol; sectorul non-financiar si o parte din cel financiar spaniol.

Barack Obama, in discursul privind Starea Uniunii, si-a exprimat regretul pentru erorile comise in cursul primului sau an de presedintie, dand de inteles ca, pe viitor, se va acorda un spatiu mai mare investitiilor si ajutoarelor pentru familii in locul bancilor, in timp ce Nicloas Sarkozy a revendicat la forumul de la Davos primatul intreprinzatorului asupra speculatorului si pe cel al locului de munca asupra castigului suplimentar.

Intre timp, insa, se profileaza la orizont cu mai mare claritate o noua urgenta: cea a deficitelor publice prin care tari ca SUA, Marea Britanie si Spania au incercat sa se opuna exploziei bulei. "Castana fierbinte" s-a deplasat acum de la datoriile private la datoriile suverane iar solutia problemei nu este deloc mai clara decat ceea ce se numeste acum, printr-o expresie deja intrata in uzul curent, "exit strategy".