Bani & Afaceri
 
Roubini: Zona euro se află într-un accident de tren ce se desfăşoară cu încetinitorul
30 Ianuarie 2012
Nouriel Roubini, economistul de la Universitatea New York care a prezis criza financiară (foto AP)
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
517 VIZUALIZARI | COMENTARII  0
Grecia va ieşi probabil din zona euro în următoarele 12 luni şi ar putea fi urmată în curând de Portugalia, a declarat, la Forumul Economic de la Davos, Nouriel Roubini, economistul de la Universitatea New York care a prezis criza financiară.

 

"Zona euro se află într-un accident de tren ce se desfăşoară cu încetinitorul. Nu numai Grecia, ci şi alte ţări sunt insolvente", a spus Roubini în timpul unor dezbateri organizate la Davos, potrivit Bloomberg, citata de Mediafax.

Roubini a declarat că vede o recesiune severă în Europa şi o probabilitate de 50% "ca uniunea monetară să se destrame în următorii 3-5 ani".

"Nu toţi membrii pot să rămână. Grecia şi Portugalia ar putea ieşi din zona euro - Grecia în următoarele 12 luni. În cazul Portugaliei ar putea dura mai mult", a adăugat el.

Deţinătorii privaţi de obligaţiuni elene au acceptat în urmă cu trei luni reducerea cu 50% a valorii nominale a unor obligaţiuni elene în valoare de 200 de miliarde de euro, prin preschimbarea voluntară pentru noi obligaţiuni cu maturitate mai lungă.

Înrăutăţirea situaţiei economice după acordul de anul trecut a făcut mai dificilă încercarea de a reduce datoria sttului elen la 120% din PIB până în 2020. Acordul cu investitorii este legat de un al doilea pachet de finanţare pentru Grecia de la ţările din zona euro şi Fondul Monetar Internaţional. Grecia are de răscumpărat în martie obligaţiuni în valoare de 14,5 miliarde de euro.

Grecia şi creditorii privaţi ai ţării au anunţat că au înregistrat progrese "importante" în discuţiile pentru acordul de reducere a datoriilor ţării, necesar ca ţara să primească cel de-al doilea pachet de ajutor financiar extern, de 130 miliarde de euro.

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
4 voturi
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
107
Nonetheless, its not all it's possible to manage to acquire several twos of them. It is far better for those ...
Get rid of doubt inside the heads of customer leads simply by taking care of these minor fixes or even engage ...
Louboutin quite possibly remember your mind, laid to rest bout at the front so that you can help you feel ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

SONDAJ
Vă mai permiteți vacanțe în străinătate?
Afiseaza rezultatele
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara ... Citeste articolul
Alte stiri
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI