12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România Liberă237 milioane de euro-Costul REAL al rezilierii contractului cu Bechtel

237 milioane de euro-Costul REAL al rezilierii contractului cu Bechtel

Pierderile României în urma rezilierii contractului depăşesc cu mult cele 37,2 milioane euro menţionate de ministrul Şova. Lor li se adaugă aproape 200 milioane de euro, reprezentate de lucrări deja plătite, dar compromise, de materialele de construcţii degradate, de drumurile şi casele distruse de către Bechtel.

Aşa-zisa victorie a Guvernului în negocierile cu firma americană Bech-tel, purtate în jurul rezilierii contractului pentru Autostrada Transilvania, păleşte în faţa costurilor reale pe care România le suportă. Dan Şova, ministrul pentru Infrastructură, preferă să vorbească de penalităţi plătite americanilor în valoare de 37,2 milioane de euro şi de datorii către aceştia în sumă de alte 50 de milioane de euro. Cel puţin aşa a declarat, miercuri seară, ministrul invitat la un post de televiziune, potrivit Mediafax.

Lucrările plătite, dar ­degradate: 80 milioane de euro

Sumele reale suportate de ro-mâni sunt însă mult mai mari.În primul rând e vorba de faptul că de trei ani şantierul celor 64 kilometri de autostradă dintre Suplacu de Barcău şi Borş e părăsit, iar la momentul la care au pus lopata jos americanii nu au făcut şi lucrările de conservare necesare.

„Valoarea lucrărilor efectuate pe acest segment este cifrată la 250-300 de milioane de euro. Din cele 70% lucrări efectuate se mai pot folosi doar 40%, di-fe-renţa fiind lucrările ce nu au fost protejate şi care trebuie demolate“, spune un inginer de drumuri care a lucrat mai mulţi ani în gestionarea proiectului. Din cauza colmatării sistemelor de drenaj, lucrările au stat în apă, apărând decopertări ale armă-turilor şi distrugeri ale acestora prin coroziune. „Supra-feţe mari de betoane trebuie demolate şi turnate din nou“.

O altă problemă e chiar fun-daţia autostrăzii. Deoarece nu a fost aşternut asfaltul, ierburile, lăstarii, copacii, tufişurile, ver-deaţa au ţâşnit în forţă la supra-faţă. Odată reluate lucrările, tot acest strat de pământ şi balast va trebui îndepărtat pentru a se aşterne altul nou, fără mate-riale organice.

O problemă o reprezintă şi cantităţile mari de balast piatră spartă depozitate pe marginea autostrăzii. „Aceste cantităţi au fost plătite cu 70% din preţul punerii lor în operă, nu din cel al aprovizionării lor. Aceasta este într-adevăr o practică în lucrările de drumuri, care este bună doar dacă lucrările se desfăşoară cursiv“, spune ingi-nerul.

Nefiind folosite materialele -s-au umplut de noroi, de părţi levigabile (impurităţi ce pot fi spălate cu apă), de materiale organice şi nu mai pot fi folosite în actuala stare.

56 milioane de euro primite, dar nejustificate

În 2005 Bechtel a primit 70 de milioane de euro pentru orga-nizări de şantier pentru cele opt tronsoane ale autostrăzii. În realitate lucrările au început doar pe două tronsoane, contravaloarea organizării pe acestea fiind de numai 14 milioane de euro. Încă o pierdere de 56 de milioa-ne de euro, fără a socoti dobânzile aferente banilor nejustifi-caţi de americani.

Cel puţin 50 milioane de euro, distrugerile de case şi drumuri

Cheltuielile de ecologizare sunt şi ele o componentă importantă nemenţionată de ministrul Dan Şova. „Sunt zeci de case ale localnicilor ce au suferit crăpă-turi din cauza trepidaţiilor provocate de camioanele Bechtel, poduri tehnologice care acum trebuie dărâmate, gropi de var ce trebuie astupate“, spune specialistul menţionat. „Au distrus în proporţie de 80% o veche cen-tură a Clujului, drum paralel cu autostrada Câmpia Turzii-Gilău. Costul de reparare a celor 45 kilometri poate ajunge la o sută de milioane de euro“, spune el. Toate aceste sume sunt cheltuieli ce au fost sau urmează să fie suportate în viitor, la reînceperea lucrărilor, de la bugetul de stat, şi care se adaugă sumei imense de 1,4 miliarde euro în-casate deja de Bechtel pentru doar 60 de kilometri de auto-stradă şi firavei despăgubiri de 37,2 milioane euro menţionate de Dan Şova.

Americanii, mai puţin convinşi că am scăpat de ei

Joi dimineaţă a venit rândul americanilor de la Bechtel să facă declaraţii contradictorii pe tema rezilierii. Potrivit Hotnews.ro, reprezentanţii Bechtel au declarat iniţial, pentru Digi24: „Negocierile pentru rezi-lierea contractului continuă“, dar ulterior au revenit şi au retras declaraţia, după care au promis că vor transmite un comunicat oficial când se vor lămuri pe deplin. „Suntem, în prezent, în negocieri pentru a încheia contractul nostru cu Autoritatea Naţio-nală pentru Autostrăzi. Totuşi, atât timp cât aceste negocieri nu sunt -încheiate oficial şi acordul nu este aprobat de Guvern, nu ar fi indicat pentru Bechtel să -discute despre această chestiu-ne“, a spus Jane Vincent, purtător de cuvânt de la Londra al Bechtel. Peste zece minute, aceeaşi Jane Vincent a trimis către Digi24 un alt e-mail în care anunţa anularea mailului anterior. Noua poziţie ar putea sau nu să aibă legătură cu în-tâlnirea avută tot joi dimineaţă de premierul Victor Ponta şi ministrul Dan Şova cu repre-zen-tanţi ai Ambasadei SUA la Bucureşti.

Cele mai citite

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă