Bani & Afaceri
 
Apel împotriva listării Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO
21 Iulie 2010
Rosia Montană
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
2679 VIZUALIZARI | COMENTARII  17

Comunităţile din Roşia Montană şi Judeţul Alba nu susţin iniţiativa de înscriere a Roşiei Montane în Lista siturilor protejate a UNESCO, potrivit unei scrisori deschise semnate de mai mulţi primari din judeţ.

Ei califică iniţierea procedurii de listare UNESCO drept "un demers demagogic de blocare a unui proiect de dezvoltare a zonei Munţilor Apuseni" şi spun că o astfel de procedură este "în contradicţie flagrantă cu interesele legitime ale comunităţilor locale, ale majorităţii locuitorilor din Judeţul Alba şi a fost promovată fără consultarea şi sprijinul acestora.

Liderii locali amintesc că Roşia Montană a fost dintotdeauna o comunitate minieră, iar "respingerea activităţii miniere în această perioadă critică din viaţa comunităţii ar însemna un dezastru socio-cultural, de mediu şi economic. S-ar traduce prin sfârşitul unui mod de viaţă ce a evoluat pe o perioadă de aproape 2000 de ani şi ar conduce la distrugerea prin neglijenţă a vestigiilor fizice ale acestei comunităţi, a infrastructurii ei, a clădirilor şi a întregului peisaj cultural."

Scrisoarea este adresată premierului Emil Boc, miniştrilor Kelemen Hunor şi Adriean Videanu, ambasadorului României la UNESCO, comisiei parlamentare şi celei naţionale pentru relaţia cu UNESCO şi asociaţiilor ICOMOS International şi ICOMOS România. Semnatari sunt primarul din Roşia Montană, Eugen Furdui, şi 11 consilieri locali, primarul din Abrud, Tiberiu Raţiu, primarul din Bucium, Cornel Napău, şi primarul din Cîmpeni, Călin Andreş.

Edilii spun că doresc "conservarea şi reabilitarea obiectivelor culturale, istorice şi de patrimoniu importante din Roşia Montană şi din Judeţul Alba". Ei se declară "convinşi că acest lucru nu poate şi nu trebuie să excludă şansa comunităţilor locale la viaţă decentă şi dezvoltare pe termen mediu şi lung. În acest moment, comunitatea din Roşia Montană a identificat o soluţie acceptabilă, care nu numai că duce la reabilitarea obiectivelor importante de patrimoniu din localitate, dar permite şi dezvoltarea unui proiect minier ce va oferi atât sursele de venit indispensabile unei zone sever afectate de lipsa locurilor de muncă, cât şi sursele de finanţare necesare reabilitării şi conservării obiectivelor de patrimoniu importante din zonă," se arată în scrisoare.

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
5 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
17. :) 18:15 | 31 August
Bogdan
oare cate din persoanele care sunt impotriva listarii Rosiei Montane in patrimoniul unesco au intradevar simtul civic atat de dezvoltat fata de cetateni incat se zbat asa de mult...sa fie oare faptul ca li se ameninta ciolanul dak nu va inceve exploatarea??? cred ca e mai plauzibila explicatia asta. oricum daca se va aproba proiectul pt RMGC ne ducem naibii de rapa pt ca oricum cetateanul de rand ...
16. Sunt Roman Si Ma mandresc MAI MAI 18:19 | 24 Iulie
Dan
 
Scris de popa
Oare cand se va ocupa domnul rector de calitatea studiilor si a profesorilor de la aceasta Universitate. mi_a fost dat sa-i ascult, nu de putine ori, pe reprezentantii scolii economice romanesti si nu au facut decat sa ma frapeze prin impostura, incapacitate de a expune idei coerente si prin moravurile condamnabile pe care le practica in aceasta scoala de studii economice. nu-i de mirare ca suntem incapabili sa ...
 
Domnule rector daca dumnevoastra aduceti aminte de nationalizarea si masacrele de dupa razboi inseamna ca sunteti "dus bine".
15. Sunt Roman Si Ma mandresc MAI MAI 18:05 | 24 Iulie
Dan
Sunt curios de ce ne dam noi cu parerea pro si contra.
De ce nu lasam ,oamenii direct implicati ,care au de suferit sau de castigat din afacerea asta sa-si spuna cuvintul.
Ei traiesc acolo de o viata . Eu am fost,in zona, de doua ori si-mi dau cu parerea de parca sunt guru lor.
Adica eu mor de foame si vine UNESCO sa nu-mi tai gaina din curte ca e pe cale de disparitie.
14. ASE se transforma in scoala de activism public. Nu 15:02 | 24 Iulie
popa
 
Scris de valtro
Prof.dr ION GH. ROSCA rectorul Academiei de Studii Economice:
"RMGC face o propaganda agresiva privind beneficiile pentru Romania, dar ignora total pierderile aduse de proiect, pierderi care pot fi clasificate astfel: sociale, culturale, de mediu, pierderea aurului si argintului. In domeniu social, prin relocarile practicate cu ajutorul dezinformarii si amenintarilor, a avut loc o adevarata deportare la ...
 
Oare cand se va ocupa domnul rector de calitatea studiilor si a profesorilor de la aceasta Universitate. mi_a fost dat sa-i ascult, nu de putine ori, pe reprezentantii scolii economice romanesti si nu au facut decat sa ma frapeze prin impostura, incapacitate de a expune idei coerente si prin moravurile condamnabile pe care le practica in aceasta scoala de studii economice. nu-i de mirare ca ...
13. Prof.dr ION GH. ROSCA rectorul Academiei de Studii 10:23 | 24 Iulie
valtro
Prof.dr ION GH. ROSCA rectorul Academiei de Studii Economice:
"RMGC face o propaganda agresiva privind beneficiile pentru Romania, dar ignora total pierderile aduse de proiect, pierderi care pot fi clasificate astfel: sociale, culturale, de mediu, pierderea aurului si argintului. In domeniu social, prin relocarile practicate cu ajutorul dezinformarii si amenintarilor, a avut loc o ...
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

banner_imopedia_300x250.gif

TopRL
Actrita Grace Kelly, care a devenit Printesa Grace de Monaco atunci când s-a casatorit cu printul Rainier în 1956, este pe primul loc in topul celor mai frumoase printese din istorie, potrivit unui sondaj realizat de site-ul BeautifulPeople.com. Prinţesa Rania a Iordaniei a ieşit pe locul al doilea in sondajul online, urmată de Kate Middleton care a intrat de curând în familia regală britanică după ce...
 
comentarii
9
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
in mare parte adevarat, dar cu mici nuante; problema maidanezilor a (re)aparut datorita demolarilor in masa facute de ...
Mihai la:
7
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
numai minciuni pe pagina asta! monica macovei a facut contrabanda cu tigari excact in aceeasi masura in care vantu, ...
6
Să facem totu'!
spălarea naţională pe creier prin care românia a trecut în deceniile de comunism a lăsat în urmă zoaie şi alte urme ...
2
V-aţi întrebat cum arată o reclamă la Nivea într-o ţară africană?
frumos! pentru cateva minute m-am detasat de pet-uri si coji de seminte. multumesc!
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI