Peste 23 de GW capacitate instalată în centrale de producţie a energiei electrice (hidro şi termo) a fost „moştenirea” lăsată de regimul comunist după 1989. O astfel de capacitate instalată era justificată prin industria energofagă dezvoltată de autorităţile comuniste fără a exista însă o viziune energetică pe durată lungă de timp.
După 1990, odată cu desfiinţarea unor mari uzine, şi prin neefectuarea de lucrări de întreţinere şi modernizare capacitatea instalată s-a diminuat până la 20, 5 GW.
„Retrageri din funcţiune”
Deşi oficial există această capacitate instalată, cererea a fost în momente excepţionale, „la vârf” de 9-9,5 GW. Acest „vârf” a fost atins în această iarnă, o iarnă cum nu a mai fost de peste două decenii. Chiar şi în aceste condiţii, capacitatea netă necesară, potrivit normativelor europene se situează undeva în jurul cifrei de 14 GW.
Ceea ce trece de această cifră nu are justificare, susţin specialiştii în energie care atenţionează că anumite capacităţi care niciodată nu vor mai putea fi repornite sunt menţinute şi trecute în statisticile oficiale.
România încă are un consum redus de energie electrică pe cap de locuitor, potrivit statisticilor europene, însă nici în aceste condiţii, alimentarea cu energie nu are în vedere principiul de durabilitate, potrivit specialistului în sisteme şi pieţe de energie, Jean Constantinescu.
„La noi, consumul de energie electrică pe locuitor abia trece de jumătatea mediei Uniunii Europene. Nici această cerere redusă, cu un vârf de de 9 GW, nu poate fi alimentată durabil, deşi statisticile indică o putere disponibilă netă în centralele electrice de 16 GW la o capacitate instalată de peste 20 GW. De fapt, capacitatea netă necesară este de 12,4 GW, în timp ce 7 GW reprezintă ‘retrageri din exploatare’ şi ‘capacitate nefolosită’, iar 1 GW este capacitate în conservare”, a declarat Jean Constantinescu.
Costurile supracapacităţii din energie
Care sunt însă consecinţele menţinerii în conservare a unor capacităţi despre care specialiştii susţin că şansele de repunere în funcţiune nu există?
De fapt, aceste cifre referitoare la capacitatea instalată arată perpetuarea unor concepţii învechite de mai bine de 20 de ani. Statul pur şi simplu nu a luat în calcul, mai ales în domeniul termo, investiţiile private şi s-a cantonat de ideea că va fi veşnic stăpânitor, va cârpi după posibilităţi atunci când va fi nevoie de investiţii şi va repune în funcţiune dacă va fi nevoie anumite grupuri de producere a energie. În fapt, s-a demonstrat că nici în cazul reabilitării unor grupuri termo, repunerea în funcţiune nu a fost posibilă din cauza costurilor imense de exploatare.
Încercarea de reconcentrare a unor grupuri energetice, multe în faliment, în cadrul a doi mamuţi energetici – Electra şi Hidroenergetica – a fost dur criticată de experţii Băncii Mondiale care au atras atenţia că România se va supune unui risc major de securitate a furnizării energiei şi va slăbi Hidroelectrica din punct de vedere financiar.
Supracapacităţile pe care autorităţile se încăpăţânează să le menţină au două mari consecinţe negative.
„Autorităţile şi companiile încarcă factura energie cu costurile unei supracapacităţi de 30-40%, inutile, inducând în eroare şi pe potenţialii investitori” susţine Jean Constantinescu.
Unde se scurg banii?
Deşi numeroase unităţi figurează ca fiind „retrase din funcţiune”, cheltuielie pentru menţinerea acestora şi prezentarea în statisticile oficiale costă imens. Practic ele nu funcţionează, nu livrează energie în sistemul naţional dar trebuie păzite, anumite instalaţii trebuie menţinute la anumiţi parametri minimi de funcţionare, iar pentru alte utilaje trebuie asigurate lucrări de conservare.
Multe din aceste unităţi sunt însă descompletate, instalaţii şi utilaje au fost mutate pentru a asigura funcţionarea altor grupuri, pe scurt, şansele ca ele să mai fie repuse în funcţiune vreodată sunt inexistente. Astfel de exemple pot fi date pentru grupuri ale unor termocentrale precum cele de la Doiceti, Borzeşti, Brăila Mintia şi altele. Mai grav este însă că în unele cazuri, de-a lungul anilor au fost executate lucrări de reabilitare şi cu toate acestea nu au mai fost puse în funcţiune niciodată.
În ultimii 20 de ani termocentralele au adunat datorii istorice însumând miliarde de euro care au fost şterse cu buretele de autorităţi.
De exemplu, în cazul termocentralei de la Doiceşti oficialii tot anunţă investitori strategici şi contracte de investiţii de mai bine de cinci ani. Variantele au fost din cele mai diverse parteneriate, investitori strategici, dar nici o soluţie nu a oferit vreun rezultat practic. La fel şi în cazul unor grupuri de la termocentrala din Brăila, Borzeşti etc.
Investitorii se „minunează” şi pleacă
Consecinţele demersului autorităţilor de a menţine cifrele privind capacitatea instalată la peste 20 de GW sunt dezastruoase când vine vorba de investitori.
„Potenţialii investitori sunt induşi în eroare de astfel de cifre. Când văd capacitatea instalată, nefiind familiarizaţi cu practicile din România, îşi spun că nu au rost să investească într-o zonă unde nu există surplus. De aceea, această supracapacitate din documentele oficiale are consecinţe dezastruase.
De fapt, aproape toate unităţile oe bază de combustibili fosili, generând jumătate din energia consumată, sunt vechi, ineficiente şi inadecvate cerinţelor de mediu. De două decenii, guvernanţa de stat s-a cantonat în reabilitări şi în politici de menţinere cu orice preţ a termocentralelor neviabile pe seama unităţilor hidroenergetice.
În ciuda uriaşelor cheltuieli cu reabilitările şi subvenţiile, parcul termo rămâne de reconstruit. Raportul generare-cerere poate deveni, în a doua parte a acestui deceniu, neconform cu normele funcţionării în interconexiunea europeană”, consideră Jean Constantinescu.
Valoarea investiţiilor necesare în sectorul energetic românesc se ridică pentru perioada 2007-2020 la nu mai puţin de 35 de miliarde de euro, potrivit documentului Strategia energetică în România. Cea mai mare parte a acestor investiţii, în valoare de aproape 21 miliarde de euro, sunt necesare sectorului energiei electrice.
Distorsiuni tarifare
Până la ora închiderii ediţiei, reprezentanţii Ministerului Economiei nu au răspuns solicitării noastre de a oferi o argumentaţie privind necesitatea menţinerii unei supracapacităţi în domeniul energetic. La fel, nu ni s-au oferit nici amănunte despre unităţile energetice reabilitate dar nepuse în funcţiune niciodată.
Menţinerea „retragerilor din exploatare” şi a capacităţilor în conservare ar putea fi utilă în cazuri de necesitate, apreciază Ovidiu Pop, de la Institutul pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie (IRE) care oferă ca exemplu cazul Austriei unde în această iarnă au fost pornite unităţi energetice aflate în conservare de opt ani.
De asemenea, Tudor Popescu, specialist în Termoenergetică consideră că unele din unităţile termo ar putea fi repronite, dacă autorităţile ar dori acest lucru.
„Autorităţile nu oferă un răspuns concret la întrebarea de ce nu sunt pornite anumite unităţi termo deci s-au efectuat unele reabilitări. Pur şi simplu se pare că nici nu se doreşte. De exemplu la Borzeşti o unitate deşi e modernizată de acum mai bine de zece ani, nu a fost repronită nici în prezent”, a declarat Tudor Popescu.
În schimb, specialistul în sisteme şi pieţe de energie consideră că „până acum, strategiile de folosire a resurselor disponibile nu au rezultat din analize imparţiale de profitabilitate şi risc”.
„Autorităţile centrale şi locale, inclusiv de reglementare, i-au obişnuit pe producătorii termo ineficienţi cu subvenţii generoaase, ţinându-I în viaţă la costuri duble faţă de preţul pieţei”, a mai menţionat Jean Constantinescu.
Sectorul termo are nevoie de 6 miliarde euro
În ceea ce priveste sectorul energiei electrice, în domeniul hidroenergetic trebuie să se investească 4,7 miliarde de euro, pentru retehnologizarea de centrale hidro cu o putere instalată de 2.328 MW şi pentru proiectele aflate şn derulare pentru hidrocentrale cu o putere instalată de 759 MW, potrivit Strategiei energetice 2007-2020.
De asemenea, sunt necesare investiţii în proiecte noi de centrale hidro, cu o putere de 209 MW şi realizarea hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa – Lăpuşeşti (proiect care datează din perioada comunistă) şi a hidrocentralei de pe Tisa.
Sectorul termoenergetic are nevoie de investiţii de 5,8 miliarde de euro, pentru promovarea proiectelor greenfield şi pentru tehnologii de valorificarea cărbunelui cu eficienţă ridicată în grupuri reabilitate şi în unităţi noi, cu tehnologii performante, cu respectarea standardelor de mediu.
Strategia energetica mai menţionează ca sunt prognozate a se realiza în perioada 2008-2020 grupuri cu o putere instalată de circa 3.000 MW.
În domeniul nuclear sunt necesare continuarea programului de energetică nucleară prin finalizarea până in 2015 a unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, finalizarea urgentă de către Ministerul Transporturilor a proiectelor de amenajare a Dunării în vederea asigurarii apei de răcire la CNE Cernavodă şi continuarea producţiei de apă grea la RAAN Drobeta Turnu-Severin pentru acoperirea necesarului Unităţilor 3 şi 4 Cernavodă. Pentru acestea sunt necesare investiţii care se ridică la 2,2 miliarde de euro.
Până în 2015 vor trebui realizater investiţii de 1,8 miliarde de euro în noi capacităţi de producere a energiei electrice astfel încât consumul brut de energie electrică din sursele regenerabile să fie de 35 % (din consumul brut naţional de energie electrică) în anul 2015.
