26.6 C
București
miercuri, 24 iunie 2026
AcasăInvestigații România LiberăBoc: România nu va contribui la capitalizarea FMI

Boc: România nu va contribui la capitalizarea FMI

România nu va fi obligată să contribuie la capitalizarea FMI, deoarece se află printre ţările care au acord cu instituţia financiară, a declarat premierul Emil Boc, precizând că îşi susţine afirmaţia pe datele actuale, dar că trebuie aşteptate concluzia liderilor UE, relatează Mediafax.

„Din datele pe care le am la acest moment, concluzia este că ţările care sunt într-un acord cu FMI nu contribuie la acest fpond suplimentar, dar vom aştepta concluziile UE pentru a vedea dacă se menţine acest punct de vedere”, a spus Boc, la postul public de radio.

Printre măsurile convenite joi seară, la summit-ul UE de la Bruxelles, se numără suplimentarea resurselor financiare ale FMI cu 200 miliarde euro de către statele UE, prin împrumuturi bilaterale.

Potrivit comunicatului transmis la finele discuţiilor de joi, statele membre au la dispoziţie 10 zile pentru a confirma participarea la acest efort.

Astfel, statele din zona euro ar urma să contribuie cu 150 miliarde euro, iar băncile centrale ale ţărilor din afara zonei euro ar trebui să vină cu alte 50 miliarde euro.

Consiliul UE a invitat şi „comunitatea internaţională” să aducă contribuţii similare la resursele FMI.

Cele mai citite

Cel mai vechi crater de impact de pe Pământ, datat cu precizie la 3 miliarde de ani, descoperit în Australia

Cercetătorii de la Curtin University au stabilit cea mai precisă vârstă de până acum pentru cel mai vechi crater de impact cunoscut de pe...

Propunerea privind unirea României cu Republica Moldova, adoptată tacit de Camera Deputaților

Propunerea legislativă privind unirea României cu Republica Moldova a fost adoptată tacit de Camera Deputaților, după expirarea termenului constituțional de 45 de zile.Propunerea legislativă...

Luca Niculescu, variantă dorită în Guvern de Sorin Grindeanu.Ce spune despre Alexandru Nazare

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că și l-ar dori pe Luca Niculescu într-un viitor guvern. De asemenea, acesta a apreciat activitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă