3.1 C
București
sâmbătă, 31 ianuarie 2026
AcasăInvestigații România LiberăEmil Boc: Ne îndreptăm spre al treilea trimestru consecutiv de creştere economică

Emil Boc: Ne îndreptăm spre al treilea trimestru consecutiv de creştere economică

Premierul Boc a declarat, astăzi, că România se îndreaptă spre al treilea trimestru consecutiv de creştere economică, iar acest lucru se va resimţi şi în buzunarele românilor în 2012, an spre care „putem să ne uităm cu mai mult optimism”, relatează NewsIn.

România are toate şansele să aibă trei trimestre consecutive de creştere economică, dacă statistica va confirma datele pe care noi le avem la Ministerul Finanţelor. Adică au fost trimestrul IV 2010, trimestrul I şi trimestrul II 2011; datele le vom avea la finalul lunii august. Acum, suntem în trimestrul III al anului 2011, care este trimestrul de vârf al investiţiilor din orice an”, a spus premierul, în cadrul unor declaraţii de presă ocazionate de inaugurarea porţiunii de autostradă Constanţa – Murfatlar, de 14 km, parte a tronsonului Medgidia-Constanţa din Autostrada Soarelui.

„Faptul că ne îndreptăm spre al treilea trimestru consecutiv de creştere economică reprezintă nişte semne pozitive, care în cele din urmă ne vor ajuta să ne atingem obiectivul pe care îl avem: ca toată această creştere economică să se resimtă în buzunarele românilor. Iar acest lucru se va putea resimţi mai ales în 2012, pentru că acum adunăm aceste puncte pozitive care după aceea se vor transforma în beneficii şi pentru oamenii obişnuiţi, care au suportat cu greu aceşti doi ani de criză şi cărora în primul rând, le mulţumim pentru faptul că România a reuşit să evite colapsul economic. Am reuşit pentru că românii au fost aceia care au înţeles vremurile crizei, iar acum putem să ne uităm cu mai mult optimism spre anul 2012″, a subliniat Emil Boc.

În prezent, însă, nu e „timp de şampanie”, a avertizat Boc. „Trebuie să nu facem paşi înapoi pe linia reformelor şi să nu cădem în patima populismului. A face reformă înseamnă a avea investiţii şi locuri de muncă. Că, dacă acestea există, vor fi bani şi pentru pensii”, a conchis el.

Cele mai citite

TEZAUR anunță o creștere fără precedent a prețului la amanet aur

București, 22 ianuarie 2026 – Anul 2026 începe cu reguli mai stricte și costuri mai mari pentru mulți români. De la 1 ianuarie, au...

Cererea de aur atinge un nivel record: Investitorii caută refugiu în fața incertitudinilor globale

Cererea mondială de aur a atins anul trecut un nivel record, ajungând la 5.002 tone, pe fondul tensiunilor geopolitice și al incertitudinilor din comerțul...

Zelenski vrea să negocieze cu Putin, dar nu la Moscova: „Îl voi invita la Kiev – dacă îndrăznește”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a respins ferm posibilitatea unei întâlniri cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Moscova, invocând imposibilitatea de a purta negocieri...
Ultima oră
Pe aceeași temă