20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăGuvern: Transportatorii vor primi înapoi o parte din acciză

Guvern: Transportatorii vor primi înapoi o parte din acciză

Transportatorii care utilizează motorină vor primi înapoi o parte din acciza introdusă din aprilie, timp de cinci ani, a decis Executivul, conform Mediafax.

În forma prezentată public de Guvern, proiectul de ordonanță prezentat de Ministerul Finanțelor prevedea că măsura de restituire a accizei se acordă pentru motorina achiziţionată după data intrării în vigoare a actului normativ.

În şedinţa de miercuri, Guvernul a decis, însă, să completeze acest paragraf în sensul de a stabili că facilitatea va fi menţinută cinci ani.

"Măsurile instituite se aplică cu respectarea procedurilor specifice în domeniul ajutorului de stat, pentru motorina achiziţionată după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 31 martie 2019, cu încadrarea în creditele de angajament şi bugetare aprobate prin legea bugetului de stat pentru Programul «Ajutoare de stat pentru finanţarea proiectelor pentru investiţii din cadrul bugetului Ministerului Finanţelor Publice", este decizia Guvernului.

Restituirea către transporatori a unei sume din acciza suplimentară introdusă la carburant începând 1 aprilie va genera la bugetul de stat un minus de venituri colectate din accize de 353 milioane lei pentru acest an, conform estimărilor guvernamentale.

Prin ordonanţă este acordată o reducere de accize de 40 euro/1.000 litri, faţă de nivelul standard prevăzut de lege, pentru motorina utilizată drept carburant pentru transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule sau ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri și cu o greutate brută maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone, precum și pentru transportul de persoane, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 (vehicule concepute şi construite pentru transportul de pasageri, care au, în afara scaunului conducătorului, mai mult de opt locuri pe scaune şi o masă maximă ce nu depăşeşte 5 tone – n.r.) sau M3 (vehicule concepute şi construite pentru transportul de pasageri, care au, în afara scaunului conducătorului, mai mult de opt locuri pe scaune şi o masă maximă ce depăşeşte 5 tone – n.r.).

Reducerea de accize se realizează prin restituirea diferenţei de 40 euro/1000 litri operatorilor economici licenţiaţi în Uniunea Europeană.

De asemenea, reducerea este aplicată și pentru transporturi poștale efectuate în cadrul unui serviciu universal cu autovehicule sau ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului poștal și cu o greutate brută autorizată de cel puţin 3,5 tone.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în urmă cu o săptămână, că înţelegerea pe care a făcut-o premierul cu transportatorii este un lucru complicat, pentru că Ministerul Finanţelor va primi camioane de facturi pentru maşini care n-au alimentat niciodată şi vor da înapoi echivalentul a 4 eurocenţi/litru, ceea ce va fi o lovitură pentru bugetul de stat.

În replică, Ponta a afirmat că este convins că Parchetul, ANAF, SRI şi Direcţia Antifraudă sunt extrem de bine pregătite să combată orice neregulă.

Prin bugetul pe acest an, în care a fost inclusă şi prognoza de încasări din acciza pe carburant, Guvernul estima că va atrage din accize un total de 22,8 miliarde lei, cu 15% mai mult decât anul trecut.

Majorarea accizei pentru carburanţi, de 7 eurocenţi pe litru, a intrat de la 1 aprilie în vigoare, având ca efect creşterea cu 0,41 lei/litru a preţului la benzina cu plumb şi fără plumb, motorină şi petrolul folosit drept combustibil pentru motor (kerosen), potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor.

Potrivit calculelor anunţate anterior, acciza pe carburanţi va aduce la buget circa 2,5 miliarde lei.

Cele mai citite

Chelsea, gata să investească din nou sume exorbitante în această vară. Georgiy Sudakov, luat în vizor

Chelsea este gata să investească din nou generos în această vară, cu discuții deja demarate pentru transferul mijlocașului Georgiy Sudakov de la Șahtior, jucător...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă