Bani & Afaceri
 
Trei zile care vor decide soarta unei generaţii
26 Iunie 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
8084 VIZUALIZARI | COMENTARII  32
"Ce vreau să-i asigur pe toţi cetăţenii este că ştim ce pachet de măsuri putem implementa, ştim ce avem de făcut în relaţie cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, avem responsabilitatea faţă de ţară de a rămâne cu un deficit bugetar de 6,8% din PIB, care să poată asigura susţinerea activităţii economice." (25 iunie 2010)
Emil Boc
Primul ministru al României

Niciodată pe timp de pace România nu a avut de luat decizii atât de critice cât va avea în următoarele trei zile.

După decizia Curţii Constituţionale, planul de austeritate al Guvernului este compromis pe jumătate - pentru că atât era economia obţinută din tăierea pensiilor, însă este întârziat cu totul - întrucât legile nu mai pot fi adoptate într-o formă constituţională în timp util. În doar trei zile Guvernul trebuie să parcurgă, fără greşeală, trei paşi:

Ziua 1, sâmbătă. Guvernul trebuie să găsească echivalentul a 1,3% din produsul intern brut, adică 1,5 miliarde de euro, fie din reduceri de cheltuieli fie din majorări de taxe. Este pasul cel mai simplu: contabil, se găsesc întotdeauna formule. Însă, aşa cum s-a văzut, politic administrativ şi social ele sunt destul de greu de pus în practică.

Ziua 2, duminică. Guvernul (dar şi preşedintele, parlamentul, banca centrală, toată lumea) trebuie să exceleze prin fermitate şi claritate, pentru a obţine încrederea populaţiei şi a pieţelor. E momentul discursurilor istorice, al răsturnărilor surprinzătoare, al decapitărilor spectaculoase. Orice, însă România trebuie să şocheze prin responsabilitate.

Ziua 3, luni. Chiar dacă Guvernul şi-a făcut treaba bine, tot nu va fi suficient. Pentru că în afară de promisiuni n-are cu ce se prezenta în faţa FMI. Iar Fondul va trebui să evalueze buna credinţă şi şansele de reuşită ale Guvernului, apoi să adauge propria teamă de-a abandona o ţară în braţele haosului financiar, iar la sfârşit să tragă concluzia dacă e cazul sau nu să ne dea bani.

Chiar dacă refuză, FMI o va face într-un mod foarte diplomatic - sub forma unei amânări "până când noile măsuri vor fi funcţionale". O formulare care ar limita pagubele. Vestea bună este că, într-adevăr, pagubele pot fi limitate în timp. Dacă Guvernul, aceasta sau altul, ia în sfârşit decizii bune.

Care sunt variantele Guvernului, de la răul cel mai mic la răul cel mai mare:

Salarii. În linia politică pe care şi-a asumat-o până acum, guvernul ar trebui să taie şi mai mult din salariile bugetare. Evident, o tăiere uniformă nu mai este nici posibilă, nici acceptabilă. O variantă o reprezintă concedierile imediate pentru un număr de câteva sute de mii de bugetari. Fe după regula ultimii veniţi-primii plecaţi, fie după regula eliminării personalului contractual - peste jumătate de milion, fie după orice alt criteriu care se poate aplica rapid.

Altă variantă este aplicarea imediată a legii salarizării unitare, care deocamdată este într-o fază de tranziţie până când salariile mici le ajung din urmă pe cele mari. Dacă tăierile ar fi făcute acum, ar scădea şi mai mult salariile mari din administraţie şi din zona ordinii publice, însă ar rămâne pe loc cele din educaţie şi sănătate.

Sigur, există şi varianta cu adevărat curajoasă politic în care sunt tăiate toate investiţiile şi toate achiziţiile de bunuri şi servicii, care ar ucide întreaga clientelă politică.

Taxe. Scenariul vehiculat ca alternativă la reducerea de salarii şi pensii presupunea o creştere a TVA la 24% şi a cotei unice la 20%. Şi în acel scenariu era o prevăzută o scădere a salariilor bugetare, cu 20%, dar menţinerea pensiilor. Asta înseamnă că o eventuală creştere a taxelor ar trebui să fie destul de apropiată de nivelul anunţat iniţial.

Creşterea taxelor însoţită de o scădere a salariilor bugetare este o soluţie chiar mai proastă decât prima variantă de austeritate, pentru că efectul psihologic ar fi devastator. Economia nu s-ar mai putea baza nici pe producţie, nici pe consum. Deci, nu s-ar mai putea baza pe nimic.

Inflaţie. Dacă executivul nu vrea sau nu poate să rezolve lucrurile la nivel contabil şi pierde finanţarea externă, ieşirea o reprezintă inflaţia, controlată sau necontrolată.

Inflaţia controlată presupune o reducere a dobânzii BNR, care să alimenteze statul cu bani ieftini. Costurile reale ar fi însă suportate de toată populaţia, prin intermediul preţurilor, iar excesul de bani ar antrena şi o depreciere a monedei naţionale. Sigur, pentru varianta asta guvernul ar avea nevoie şi de acordul puţin probabil al BNR.

Inflaţia necontrolată poate însă apărea indiferent de voinţa BNR. Când devine limpede că statul nu se mai poate finanţa iar cursul valutar o ia razna, nimeni nu mai are încredere în economie iar preţurile încep să crească accelerat.

Fie că e controlată, fie că nu, inflaţia ar fi catastrofală pentru economie iar efectele ar fi plătite cel puţin un deceniu de acum.

Dobânzi. Ar fi principala armă a BNR împotriva unui derapaj al preţurilor şi al cursului valutar. O dobândă de politică monetară mărită ar aduce în continuare capital străin în România, însă mai ales speculativ şi nu neapărat în buzunarele statului. Şi aici ar apărea costuri: recesiune prelungită timp de ani de zile, alte valuri de reduceri salariale la stat şi mai multe falimente în sectorul privat.

VOTEAZA ARTICOLUL
5/5
23 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
32. Sunt roman si ma mandresc mai mai 23:14 | 28 Iunie
Dan
Nu pretind ca ma pricep la economie dar am si eu o parere pentru a scoate tara din impas.
Un guvern de tehnocrati alesi pe sprinceana cu salarii foarte bune dar cu o singura conditie :
SA NU FIE ROMANI.
CA ROMANII AU NEAMURI.
31. @Cami 10:32 | 28 Iunie
AA
 
Scris de cami
7. Vasilica. De acord ca este nevoie de un impozit cu cote progresive, pe trepte de venituri (salarii si pensii); nu stiu exact cat de mari sunt pensiile 'nesimtite' si daca chiar justifica 90%, dar un procent foarte mare este cu siguranta potrivit. In ceea ce priveste pensiile mici insa - treapta trebuie ridicata pana la cca 1000RON, avand in vedere costul mare al produselor din Romania, inclusiv mancarea si ...
 
Cami, cum sa impozitezi pensiile ? Tu esti de acord cu impozitarea pensiilor ? Pensionarii AU PLATIT cotele lor din taxe cind lucrau. Tu vrei sa mai plateasca odata ? ...
30. @cititorul 10:26 | 28 Iunie
AA
 
Scris de cititor
o solutie simpla sa creasca euro la 50 000 si 4- 5 miliarde ar intra in vara asta din turism in plus de cat intra acum. statul ar castiga cam un miliard de aici din impozite si situatia ar fi rezolvata.in conditile de fata cand preturile o sa creasca din cauza tva ului prefer sa-mi aduc familia in franta deci bani nu or sa intre in tara.si va asigur ca si mine gandesc milioane de romani care sant afara.chiar astazi ...
 
Cititorule, inainte sa debitezi ineptiile alea, fa bine si invata sa scrii ! Cine vine in Romania sa faca turism? S..lea de oi, poate ! Intr-o tara fara infrastructura, cu servicii proaste nu vine nimeni ! In Romania nu exista ideea de a respecta clientul. Clientul trebuie furat. Asta e sloganul tuturor restaurantelor si al hotelurilor.
29. trei zile... 19:48 | 27 Iunie
vivian
 
Scris de tot eu
Precis esti un pdl-ist,si ca toti ceilalti esti iresponsabil.
Criza adevarata este guvernul,condus nu de boc ci de basescu.
Pleaca ei,pleaca si criza.
 
opozitia ar face bine , cel putin sa taca , pentru ca , cu ani in urma , cand erau la putere cereau sa fie lasa
ti sa lucreze in liniste , oare nu au acelasi crez si acum ? guvernul nu trebuie lasat sa lucreze in liniste ?
cata ipocrizie ...
28. coruptia inca la loc de cinste... 12:49 | 27 Iunie
corin
in romania situatia este asa de grava, de atat de mult timp, ca nu mai conteaza cine conduce, ci cum conduce! pana acum din pacate nu a aparut NIMENI care sa inspire incredere. si increderea se castiga numai cu pedepsirea coruptiei!! pana atunci .... ne zvarcolim ca pestele pe uscat!
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

banner_imopedia_300x250.gif

TopRL
Actrita Grace Kelly, care a devenit Printesa Grace de Monaco atunci când s-a casatorit cu printul Rainier în 1956, este pe primul loc in topul celor mai frumoase printese din istorie, potrivit unui sondaj realizat de site-ul BeautifulPeople.com. Prinţesa Rania a Iordaniei a ieşit pe locul al doilea in sondajul online, urmată de Kate Middleton care a intrat de curând în familia regală britanică după ce...
 
comentarii
9
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
in mare parte adevarat, dar cu mici nuante; problema maidanezilor a (re)aparut datorita demolarilor in masa facute de ...
Mihai la:
7
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
numai minciuni pe pagina asta! monica macovei a facut contrabanda cu tigari excact in aceeasi masura in care vantu, ...
6
Să facem totu'!
spălarea naţională pe creier prin care românia a trecut în deceniile de comunism a lăsat în urmă zoaie şi alte urme ...
2
V-aţi întrebat cum arată o reclamă la Nivea într-o ţară africană?
frumos! pentru cateva minute m-am detasat de pet-uri si coji de seminte. multumesc!
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI