19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăWinkler: Creşterea economică a României poate fi afectată de "cadourile electorale" din...

Winkler: Creşterea economică a României poate fi afectată de “cadourile electorale” din 2014

Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Deva, că trend-ul de creştere economică a României poate fi afectat, în acest an, de “excesele electorale”, transmite Mediafax.

“În ceea ce priveşte anul economic 2014 în România, eu sunt de un optimism moderat. (…) Cred că România are şanse să aibă o creştere economică în jur de 3 la sută, dar aceasta doar dacă guvernaţii sunt înţelepţi”, a spus deputatul european, care a adăugat că anul 2014 este electoral şi, astfel, există riscul unor “derapaje” care să se materializeze în “cadouri electorale”.

Totodată, Winkler a afirmat că intenţia Ministerului de Finanţe referitoare la stimularea consumului intern cu scopul de a influenţa în mod pozitiv creşterea economică nu este bună.

“Divergenţele apărute între politicile şi declaraţiile BNR şi cele ale Ministerului Finanţelor cu privire la stimularea consumului intern reprezintă prima dintre vulnerabilităţi. Acum avem nevoie de politici coerente, de recâştigarea încrederii în rândul investitorilor străini, iar divergenţele dintre BNR şi Ministerul Finanţelor nu sunt deloc benefice pentru atingerea acestor scopuri”, a spus parlamentarul european, potrivit căruia stimularea artificială a consumului intern poate să producă efecte negative, printre care şi revenirea pe un trend ascendent al importurilor.

În opinia lui Winkler, principalele motoare de creştere economică sunt investiţiile străine directe, investiţiile în infrastructură şi exporturile.

Potrivit lui Iuliu Winkler, România are nevoie de investiţii străine directe în domenii de înaltă tehnologie, în IT, în telecomunicaţii, în construcţiile de maşini, iar în investiţiile în infrastructură trebuie folosite fondurile Uniunii Europene.

“Deşi procesul de absorbţie a fondurilor europene a fost accelerat în ultima parte a anului trecut, totuşi, am rămas pe ultimul loc. Am reuşit să utilizăm doar 29,87% din fondurile de coeziune, adică 5,7 miliarde de euro din cele 19,21 miliarde care ne-au fost alocate pentru perioada 2007-2013”, a afirmat parlamentarul european.

Banca Mondială anticipase pentru acest an o creştere de 2,5% a economiei României, similară cu cea estimată pentru 2013, indicatorul urmând să accelereze uşor anul viitor, la 2,7,%, potrivit Prognozei Economice Globale a instituţiei financiare internaţionale.

Cele mai citite

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă