”În perioada 2010-2013 au fost efectuate un număr de 402 controale în cadrul cărora s-a solicitat dosarul preţurilor de transfer, cu precizarea că raportat la perioada 2010-2012, controalele efectuate în 2013 reprezintă aproximativ 15% din numărul inspecţiilor fiscale în cadrul cărora organul de control a dispus prezentarea şi întocmirea dosarului preţurilor de transfer. De asemenea, prin prisma sumelor suplimentare stabilite (impozit pe profit, penalităţi şi majorări de întârziere) perioadei 2010-2013 valoarea acestora este de aprox. 48 mil. lei. De asemenea, pentru perioada de referinţă, a fost diminuată pierderea fiscală a contribuabilor ce au fost verificaţi inclusiv cu solicitarea dosarului preţurilor de transfer în sumă totală de aproximativ 450 mil. lei”.
Acesta este partea cea mai consistentă a răspunsului pe care, într-un final, România Liberă l-a primit de la ANAF, în urma solicitării de a ne fi prezentată o situaţie privind controalele/încasările realizate de către departamentul preţuri de transfer. O solicitare firească, zicem noi, în condiţiile în care în toată lumea, de la Londra până la Washington sau Sidney, autorităţile fiscale, dar şi companiile plasează pe primele locuri între preocupări – preţurile de transfer, adică cele la care se realizează tranzacţiile în interiorul grupurilor (multinaţionale, naţionale) şi, în general, tranzacţiile intre persoanele afiliate ( inclusiv din off-shore)
Se pare că aşa cum scriu legile fiscale, cu trimiteri absconse la ordonanţă care trimite la altă ordonanţă cu trecere printr-un ordin care … şamd, aşa şi răspund autorităţile noastre la probleme practice care interesează practic fiecare contribuabil.
Practica spune că, dacă în urma unui control fiscal se constată că preţurile de transfer nu sunt la nivelul pieţei (adică părţile afiliate se înţeleg la preţuri pentru a-şi diminua profitul) atunci autorităţile impun ajustarea retroactivă a preţurilor respective, cea ce, implicit, duce la recalcularea profitului (sau, după caz, la diminuarea pirerderilor) contribuabilului controlat.
”Referitor la cea mai mare ajustare impusă pe preţuri de transfer, facem menţiunea că în anul 2013, ajustarea efectuată este cu aproximativ 72% mai mare faţă de ajustarea efectuată la nivelul anului 2012”, continuă, cifrat, răspunsul ANAF, invocând … secretul fiscal. Aceasta (în condiţiile în care, evident, noi nu am cerut nume de companii, ci doar sume efectiv colectate de departamentul respectiv. Care departament, pardon serviciu, de-abia putem afla că există, darmite să ştim ce forţă şi eficienţă are. ”La nivelul aparatului propriu al ANAF, structura preţuri de transfer este organizată la nivel de serviciu. La nivelul celor 8 direcţii generale regionale ale finanţelor publice, structura „preţuri de transfer” este organizată şi funcţionează la nivel de compartiment cu excepţia Direcţiei generale regionale a finanţelor publice Bucureşti, unde se organizează şi funcţionează la nivel de serviciu. Menţionăm că (…) pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 7 posturi de execuţie”.
Mesaj clar de la Fisc – noi ne facem că investigăm
În asemenea termeni, mesajul răspunsului este … destul de clar -: autorităţile române sunt defazate faţă de curentul la zi în fiscalitatea mondiala La nivelul statelor dezvoltate (prin OECD) se vorbeste de o miscare anti-BEPS (BEPS – erodarea bazei de impozitare si a mutarii frauduloase a profiturilor). Sub presiunea opiniei publice, pe fondul austeritatii bugetare, sunt tintite schemele abuzive de planificare fiscal, prin care se evită (legal) plata taxelor – (în engleză – tax avoidance).
Altfel spus, contribuabilul de rând din toată lumea spune – înainte să creşteţi/ să inventaţi noi taxe pentru noi, vedeţi dacă cei mari îşi plătesc corect partea lor şi închideţi-le portiţele fiscale! În acest context, autorităţile fiscale din ţări dezvoltate caută (se simt obligate) să facă rapoarte cuprinzatoare, dări de seamă pe subiectul transfer pricing, tocmai pentru a transmite un mesaj privind interesul acordat domenului respectiv.
”Faptele arată nu doar că ducem lupte grele împotriva tax avoidance , dar şi câştigăm aceste lupte. De la sfârşitul 2012, am câştigat 11 cazuri în instanţă împortiva schemelor de evitare a plăţii taxelor, două dintre ele împotriva unor mari corporaţii. În ultimii patru ani, investigaţiile noastre pe transfer pricing au generat mai mult de 4 miliarde în venituri suplimenater la buget. Pe fondul acestui succes, Guvernul a anunţat că va continua să investească 77 de milioane pentru activitatea de destructurare a aranjamentelor de transfer pricing utilizate de multinaţionale, ceea ce estimăm că ne va aduce un plus de 2 miliarde în următorii cinci ani”. Este probabil un tip de răspuns pe care ne-am fi aşteptat să-l primim de la Fiscul nostru, dar citatul reproduce răspunsul Fiscului britanic ( HMRC) dat anul trecut pe fondul unui raport foarte critic făcut de Parlament (evident, tot britanic). Iar banii sunt lire sterline, desigur.
Or cum îi răspunde, Fiscul roman contribuabilului său, cel care se pregăteşte să suporte taxă pe stâlp, acciză în plus la benzină şi ce s-o mai inventa? Îi spune să stea liniştit, avem un serviciu, a adunat vreo … 10 milioane de euro! În patru ani! Aceasta la o bază teoretică de control de … 21.277 grupuri de întreprinderi, din care 5.555 de grupuri rezidente şi 15. 722 de grupuri de întreprinderi multinaţionale (15621 controlate din străinătate), potrivit ultimelor date disponibile de la Institutul de Statistică.
