Bani & Afaceri
 
Inflatia anuala s-a accentuat in noiembrie la 4,65%, peste asteptari
11 Decembrie 2009
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
319 VIZUALIZARI | COMENTARII  0
Rata anuala a inflatiei a urcat in noiembrie la 4,65%, dupa ce preturile de consum au crescut cu 0,67% fata de octombrie, peste asteptarile analistilor, in special ca urmare a majorarii preturilor la marfurile nealimentare si la produsele alimentare, arata datele publicate, vineri, de Statistica, citate de Newsin.

Analistii consultati de NewsIn se asteptau ca inflatia anuala sa se plaseze in noiembrie in intervalul 4,3-4,5%, iar preturile de consum sa urce in medie cu 0,3-0,5%, in principal pe fondul presiunii din partea preturilor la tutun. Acestia au apreciat ca BNR are sanse sa se incadreze in intervalul tintei de inflatie la finalul acestui an, principalul risc fiind evolutia cursului de schimb.

In octombrie, rata anuala a inflatiei a fost de 4,3%.

Preturile de consum au crescut in noiembrie cu 0,67% fata de cele din octombrie, in conditiile in care marfurile nealimentare s-au scumpit cu 1,11%, bunurile alimentare, cu 0,41%, iar tarifele la servicii au urcat, in medie, cu 0,14%, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).

De la inceputul acestui an, in cosul de consum al romanilor, pe baza caruia INS calculeaza inflatia, alimentele au o pondere de 37,58%, marfurile nealimentare de 44,05%, iar serviciile cantaresc 18,37%.

Cele mai mari cresteri de preturi au fost inregistrate in a unsprezecea luna a anului la oua (7,46%), tutun si tigari (5,48%), fructe proaspete (2,34%) si alte legume si conserve de legume (1,96%). Combustibilii s-au scumpit in noiembrie cu 1,66%.

In general, in noiembrie, alimentele s-au scumpit usor, dar au existat si exceptii. Astfel, citricele si alte fructe meridionale s-au ieftinit cu 1,78%, cartofii, cu 0,78%, uleiul a costat cu 0,52% mai putin, malaiul, cu 0,1%, iar faina, cu 0,06%.

Pe partea de marfuri nealimentare, in afara de tutun si tigari si de combustibili, s-a mai scumpit semnificativ incaltamintea din piele, cu 0,76%. Preturile la energie electrica, gaze si incalzire centrala au stagnat la nivelul din luna anterioara, potrivit Statisticii. Singurele care s-au ieftinit usor au fost medicamentele, 0,12%.

La servicii, chiriile au scazut usor in noiembrie, cu 0,01%, dar pe intregul an acestea au crescut cu 2,65%. Transportul urban s-a scumpit cu 0,32%, iar alte servicii, cu 0,48%.

Cresterea medie a preturilor de consum din intervalul decembrie 2008 - noiembrie 2009 fata de precedentele 12 luni - indicator care conteaza in criteriile nominale de convergenta la zona euro - a coborat in noiembrie la 5,7%, de la 5,9% in octombrie, iar inflatia determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) a coborat tot la 5,7%, de la 5,9%.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) are pentru finalul acestui an o tinta de inflatie de 3,5% plus sau minus un punct procentual (2,5-4,5%), iar in ultima sa prognoza si-a modificat estimarea privind nivelul inflatiei la finalul lui 2009 la 4,5% de la 4,3% in proiectia anterioara, ca urmare a influentei mai mari a accizelor la tutun si a preturilor administrate.
VOTEAZA ARTICOLUL
0/5
0 voturi
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
exclusivWEB
25
Daily Mail, ABC News şi multe alte publicaţii internaţionale, la care s-a adăugat şi presa naţională, au făcut public răspunsul dat de companie clientului care pretinde că a găsit un şoricel într-o doză de suc: "Nu poţi să găseşti un şoarece în Mountain Dew pentru că băutura îl dizolvă". Ronald Ball, originar din Illinois, povesteşte că s-a simţit rău şi a început să ...
 
 
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI