Statul român urmează să vândă în curând pachetele de acţiuni pe care le deţine la mai multe companii aflate parţial sau integral în proprietatea sa. Măsura, agreată cu Fondul Monetar Internaţional, este menită să crească lichidităţile aflate la dispoziţia Guvernului pentru demararea unor proiecte publice prioritare, dar şi să stopeze pierderile pe care multe dintre companiile aflate pe lista de privatizări le provoacă bugetului.

Deşi demersul este fără îndoială salutar, răspunsurile la două întrebări fundamentale vor indica şansele ca demersul statului român să fie un succes sau un eşec. Prima se referă la oportunitatea vânzării pachetelor de acţiuni într-un moment în care criza economică mondială a redus dramatic preţul achiziţiilor. Cea de-a doua vizeaza calitatea şi forţa investitorilor care vor prelua companiile scoase la vânzare.

Trebuie ele vândute acum, urgent, pe orice preţ şi oricui, doar ca să scăpăm de ele, chiar dacă sumele încasate în schimbul lor vor fi minuscule şi chiar dacă operaţiunea se va solda cu închiderea lor şi cu concedierea a mii sau zeci de mii de angajaţi?

În încercarea de a afla răspunsuri la aceste întrebări, nu ar fi rău dacă oficialii români ar analiza experienţa Poloniei în încercarea de a privatiza sectorul chimic.

De ce Polonia? Pentru că Polonia a reuşit prin politici ferme, dar şi înţelepte, să traverseze criza mondială fără scădere economică. În 2009, anul în care economia noastră s-a prăbuşit cu peste 7%, oficialii de la Varşovia anunţau o creştere de aproape 2%. Această performanţă, ca şi succesul fulminant al economiei poloneze în toată perioada care a urmat prăbuşirii comunismului, o recomandă ca pe un model de urmărit.

De ce sectorul chimic? Pentru că şi Polonia, deşi a fost scutită de „viziunea" unei Elene Ceauşescu, a avut de rezolvat moştenirea unei industrii de profil supra-dezvoltată. Soarta tuturor combinatelor petrochimice româneşti, a rafinăriei Arpechim, în special, dar şi intenţia de privatizare a combinatului Oltchim fac ca experienţa Poloniei în acest domeniu să fie cât se poate de relevantă. Un detaliu în plus: PCC, una dintre companiile care a încercat de trei ori, fără succes, să cumpere anumite companii poloneze din domeniul chimiei, este unul dintre acţionarii şi pretendenţii pentru privatizarea Oltchim.

Privatizare? Doar pentru preţul corect şi cu un investitor serios

Guvernul de la Varşovia încearcă de 15 ani să privatizeze marile sale combinate chimice. În total, nu mai puţin de 19 companii. Pentru a duce la bun sfârşit acest proces a fost înfiinţată şi o instituţie care să se ocupe special de acest proces - NAFTA Polonia. Deşi au existat şi poveşti de succes - obţinerea preţului dorit şi creşterea companiilor după transfer, nici până astăzi procesul de privatizare nu a fost încheiat, existând posibilitatea ca unele obiective care nu au fost vândute sa fie scoase la licitaţie, din nou, anul acesta.

Privatizarea a fost şi continuă să fie un demers extrem de complicat, cu negocieri întinse pe ani întregi, cu multe răsturnări de situaţie şi abandonuri, proceduri întrerupte, reluate şi iar întrerupte, dar în care dominantă a fost preocuparea statului polonez şi în special a Ministerului Trezoreriei, unic acţionar al NAFTA, de a obţine cel mai bun preţ posibil şi garanţii solide că noul proprietar este serios şi va dezvolta afacerea. De câte ori una sau ambele condiţii nu au fost îndeplinite, polonezii au preferat să amâne privatizarea, să susţină dezvoltarea şi rentabilizarea afacerii şi să o scoată din nou la vânzare, uneori şi câţiva ani mai târziu, atunci când condiţiile de piaţă promiteau un preţ mai bun şi interesul celor mai serioşi investitori. Pe scurt, au făcut-o cu calm, fără grabă, cu o viziune pe termen lung şi au rezistat impulsului de a-şi ceda proprietăţile la preţuri de nimic sau unor companii fără expertiză sau cu finanţare dubioasă.

Cum a ratat PCC, în 2006, cumpărarea combinatelor ZAK şi ZAT

Două runde de negocieri, una în 2006, cealaltă în 2010, reprezintă adevărate studii de caz asupra modului în care autorităţile de la Varşovia au abordat această provocare. În urmă cu cinci ani, după eşecul mai multor încercări de privatizare a două combinate chimice - Companiile de Azot Kedzierzyn (ZAK), şi Tarnow (ZAT), NAFTA Polonia a decis să le scoată încă o dată la vânzare, însă de această dată ca parte a unui grup numit „Marea Sinteză de Chimie", alături de alte două combinate - Zachem SA şi Sarzyna SA.

Printre firmele interesate de achiziţie s-a numărat şi compania germană PCC, care are activităţi în domeniile chimic, energetic şi logistic. Firma deţinută în întregirme de cetăţeanul german de origine poloneză Waldemar Preussner mai încercase, în 2001, să cumpere combinatul ZAT, însă după ce statul polonez şi-a dat acordul, cumpărarea acţiunilor nu s-a finalizat deoarece un raport al investitorului susţinea ca situaţia financiară a combinatului este precară.

În 2006, grupul PCC era convins nu doar că ZAT a devenit în sfârşit o afacere bună, dar că şi ZAK este foarte atractiv. Ca urmare, oferta sa a determinat autorităţile poloneze să i le vândă pe amândouă. În acelaşi timp, Zachem SA şi Sarzyna SA au fost adjudecate de grupul polonez Ciech.

La 3 aprilie, PCC a semnat acordul de privatizare cu NAFTA Polonia, ZAK şi ZAT urmând a trece în proprietatea sa pentru 117 milioane de euro. Pentru parafarea acordului mai era nevoie însă de aprobările Consiliului de Miniştri şi ale Oficiului Concurenţei, avize considerate însă de mulţi ca fiind simple formalităţi. Surpriză, însă! Pe 20 aprilie 2006, în loc să primească aprobările finale pentru definitivarea tranzacţiei, aşa cum obţinuse grupul Ciech, PCC face obiectul unei interpelări dure în Parlament.

Mai mulţi senatori au pus la îndoială, în termeni foarte duri, forţa financiară a investitorului şi capacitatea acestuia de a administra o activitate de producţie chimică. În replica sa adresată Senatului, preşedintele PCC, Waldemar Preussner, a încercat să contracareze şi acuzaţiile potrivit cărora firma sa ar fi fost favorizată în procesul de privatizare dar şi că ar exista legături ascunse între PCC şi alte companii interesate să pătrundă pe piaţa poloneză sub camuflaj. „PCC AG nu a fost tratată preferenţial în raport cu ceilalţi ofertanţi... PCC AG este proprietatea mea, în exclusivitate şi oricine ar sugera altceva, ar dovedi lipsa de bună credinţă", afirma Preusnner în scrisoarea trimisă lui Bogdan Boruszewicz, preşedintele Senatului Re-publicii Polone, în data de 24 mai 2006. În acel moment, decizia de vânzare a ZAK şi ZAT către PCC intrase deja în vizorul Camerei Superioare de Control (NIK), un organism aflat sub directa coordonare a Parlamentului, care verifică legalitatea procesului de privatizare.