Actul legislativ care va ajunge astăzi pe masa Guvernului elimină şi neclarităţile privind definirea activităţilor profesionale ca dependente sau independente.

Contribuţiile datorate statului de către persoanele care obţin venituri din drepturi de autor rămân aceleaşi şi în 2011. Aceasta pentru că ultima formă a Ordonanţei 58/2010 nu mai face nicio referire la majorarea contribuţiei pentru pensie de la 10,5% la 24,43%, a contribuţiei pentru sănătate de la 5,5% la 8,35% şi a celei pentru şomaj de la 0,5% la 0,78%, aşa cum spunea forma iniţială a documentului. De asemenea, actul care va ajunge astăzi pe masa Guvernului, prevede în mod explicit că „obligaţia declarării, calculării, reţinerii şi plăţii contribuţiilor individuale de asigurări sociale şi de asigurări de şomaj revine plătitorului de venit".

Mai puţină putere pentru Fisc

O altă modificare importantă adusă Ordonanţei 58/2010 vizează criteriile de clasificare a activităţilor profesionale ca dependente sau independente. Astfel, a fost eliminat din lege ultimul punct al articolului 7, care spunea că o activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă dacă încasatorul de venit desfăşoară „orice alte activităţi de acest gen". Această prevedere mult prea laxă a fost eliminată, cel mai probabil, ca efect al numeroaselor critici aduse de presă şi de specialiştii în fiscalitate. Având la îndemână o definiţie care lăsa loc de interpretare angajaţii ANAF ar fi putut cu uşurinţă să clasifice activităţile jurnaliştilor, de exemplu, după criterii subiective în funcţie de orientarea editorială a fiecărui trust. Menţionăm că, în situaţia în care activitatea unei persoane care obţine venituri din drepturi de autor este categorisită ca dependentă, contribuţiile datorate de aceasta statului cresc până la nivelul celor plătite pentru veniturile din contractele de muncă.

Să râdem cu Ministerul Finanţelor

Ordonanţa are însă şi aspecte de-a dreptul hilare generate de pripa în care a fost întocmită. Articolul 14 al actului normativ nu face altceva decât să abroge o parte a prevederilor articolului 5, care, la rândul său, abrogă o parte a prevederilor de la articolul 2. Statul reuşeşte astfel să facă mult mai interesantă lectura legii, în condiţiile în care cititorul vizat, după ce află, la articolul 2, că va trebui să plătească contribuţii pentru asigurări sociale, respiră uşurat la articolul 5, unde află că, dacă contribuie la un fond privat, nu este obligat să plătească şi statului, iar la articolul 14 este dezamăgit definitiv aflând că articolul 5 este, de fapt, în plus.