Bani & Afaceri
 
REZIDENŢIAL. Se aşteaptă scăderi ale preţurilor apartamentelor şi chiriilor
Cum va arăta piaţa imobiliară la toamnă
1 Septembrie 2010
Un apartament nou de 3 camere din ansamblul Ten Blocks în Militari costă 88.400 euro.
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1880 VIZUALIZARI | COMENTARII  3

Problemele de pe piaţa imobiliară din România reprezintă o constantă care nu poate fi modificată pe termen scurt, previziunile fiind sumbre.

Creditele se fac greoi şi sunt scumpe. Nesiguranţa zilei de mâine îi face pe clienţi să se gândească de mai multe ori înainte să plaseze bani într-o nouă locuinţă. Iar dezvoltatorii rămân cu apartamente şi case nevândute. Singura soluţie este ieftinirea. Deşi există încă dezvoltatori care refuză să accepte acest gând, mulţi alţii se supun regulilor de piaţă şi îşi pregătesc reducerile de toamnă. În ultimii doi ani, preţurile locuinţelor au scăzut cu până la jumătate. Nu puţini au fost cei care au spus că mai jos de atât nu se poate. Şi totuşi, încă există voci puternice din piaţă care au previziuni sumbre pentru piaţa apartamentelor.

„În perioada următoare se estimează că preţurile apartamentelor vechi şi noi vor scădea cu aproximativ 25-30%, în timp ce chiriile pot cunoaşte scăderi mai dramatice, de până la 50%. Considerăm că în cel mai optimist scenariu se prevede o revenire a pieţei imobiliare în perioada 2011-2012", se arată în studiul semestrial al companiei de evaluare Darian. Acest lucru este demonstrat şi de faptul că apartamentele cele mai vânate sunt cele scoase la vânzare sub preţul pieţei. Aceste locuinţe pot să se vândă şi la doar câteva zile de la plasarea anunţului în piaţă. În aceste condiţii, dezvoltatorii imobiliari sunt forţaţi de împrejurări să lase preţul mai jos. Alternativa este să rămână cu apartamentele nevândute. Aşa se face că pe mai multe ansambluri rezidenţiale au început deja să se lipească etichete cu reduceri.

Ce se găseşte pe piaţă

În ansamblul Optima din ­Titan, apartamentele cu două camere se vând la preţul de 52.000 euro. În Militari, în ansamblul Ten Blocks, trei camere se vând la preţul 88.400 euro. Chiar şi în Pipera, recunoscută pentru preţurile ridicate ale zonei, studiourile din My Dream Residence se vând cu 57.450 euro. Toate aceste apartamente sunt complet finisate, iar cumpărătorii se pot muta începând cu a doua zi de la semnarea contractului. Cam la aceleaşi preţuri se găsesc şi apartamentele din blocuri mai vechi. O garsonieră de 21 mp din zona Primăverii se vinde cu 44.000 euro. O altă garsonieră de 50 mp, zona Ştefan cel Mare, costă 50.000 euro. Două camere de 71 mp din Iuliu Maniu costă 52.000 euro, iar trei camere de 90 mp în zona Dacia costă 86.000 euro.

Cine poate îndrepta situaţia?

„Băncile au un rol major în deblocarea pieţei, dar şi cei care fac afaceri direct pe această piaţă. Evident, fiecare va încerca să se adapteze aşa cum poate, aşa cum le vor permite finan­ţatorii.", arată Nimrod Zvik, director de marketing la Be Igloo. Acesta consideră însă că nu toată lumea poate să reziste acestei perioade. La fel cum şi până acum au ieşit jucători din piaţă, şi în a doua jumătate a anului este foarte posibil ca unii dintre dezvoltatori să dispară, din cauza scăderii masive a vânzărilor. Alţii nici măcar nu au apucat să construiască. Numai în Bucu­reşti, numeroase terenuri din zone semicentrale au fost cumpărate pentru dezvoltarea unor ansambluri mari de locuinţe, dar criza a îngheţat aceste proiecte. Acum, proprietarii acestor loturi aşteaptă schimbarea trendului preţurilor. „Guvernul ar trebui să intervină cumva în sprijinirea firmelor. Nu se poate să aştepţi doar banii din impozite şi să nu faci mai nimic. Programul Prima Casă a fost mai degrabă inutil sau, în cel mai bun caz, nu a avut efectul scontat. Şi nu mă refer aici la susţinerea pieţei imobiliare, ci a economiei în general. O relansare economică ar da drumul banilor să circule în tot sistemul.", conchide Nimrod Zvik.

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
3 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
3. oare isi va reveni piata imobiliara? 13:14 | 25 Octombrie
miha
astept de un an de zile sa vand o parcela....groaznic ce se intampla....unii vor chiar pe gratis....am cumparat parcela in 2008 cu 9500 de euro...acum unii vor cu 5000 sa o dau....dar asa cum zicea cineva mai sus...sa stiu ca mai stau 10 ani cu ea...ca doar nu cere de mancare...si nu o dau pe banii astia....si eu care credeam acum 2 ani ca e f ieftina....la 9500...insa asa cum v.am zis...unii vor ...
2. Teren intravilan la intrarea in Targu Mures 08:23 | 3 Septembrie
Mihai
www.teren-mures.tk
Sa stiu ca nu il dau 10 ani de acum incolo si nu mai scad 1 euro din pret. Eu AFIRM ca mi jos de atat nu se poate !
Recomandarea redactiei
1. sigur vor scadea 09:11 | 1 Septembrie
adi
hm...greu de spus cu cat vor scadea preturile si pana cand. deocamdata estimarile par realiste. 25-30% este o scadere onesta, in conformitate cu puterea de cumparare a oamenilor.
probabil ca preturile minime vor fi cele de dinaintea declansarii bulei, indexate cu rata inflatiei aferenta acestor ani. sau chiar mai mici, avand in vedere vidul economic si politic ce se ...
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI