Bani & Afaceri
 
Şaramet (FNGCIMM): Prima Casă 4 s-ar putea desfăşura până în primele luni din 2013
20 Octombrie 2011
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1023 VIZUALIZARI | COMENTARII  1

Preşedintele FNGCIMM, Aurel Şaramet, a declarat joi că programul Prima Casă 4 s-ar putea derula până în primele luni 2013 dacă nu vor exista influenţe din partea noului regulament de creditare, altfel acesta s-ar putea încheia la finalul anului 2012, scrie NewsIn.

"Dacă va apărea acel regulament al BNR care să prevadă pentru creditele imobiliare la bănci, în afară de Prima Casă, pentru creditele în euro avansuri mult mai mari, că or fi 20-30%, atunci întrevăd un ritm de creştere mai susţinut în accesarea Primei Case, pentru că un segment din populaţia care dispune astăzi de nişte avansuri va prefera, decât să dea 30% avans, să dea 3% şi să plătească eventual un preţ mai mare pe rate sau pe alte lucruri", a spus Şaramet.

El a precizat că, în funcţie de prevederile din noul regulament de creditare, programul Prima Casă 4 ar putea continua până în 2013 sau s-ar putea încheia la finalul anului 2012.

"Momentan sunt doar discuţii. A mai apărut o discuţie în care FMI a spus că e numai pentru creditul de consum. Până nu ştim care va fi finalul actului normativ nu are rost să facem estimări, altfel ar merge până la finalul anului 2012, poate că o lună-două din 2013, dar dacă va apărea acest fenoment este posibil să se mai scurteze cu două luni din 2012", a declarat Şaramet.

Preşedintele FNGCIMM a spus că în prezent instituţia primeşte100-120 de dosare pe zi, ritm care s-a stabilizat după ce a apărut şi Prima Casă 4 şi că nu sunt probleme deosebite. În ceea ce priveşte garanţiile executate, Şaramet a spus că până acum s-au executat 30-32 de garanţii din 47.000 de contracte acordate.

El a mai spus că pe Prima Casă 4 s-au acordat pe credite de circa 350-370 milioane de euro.

Creditele de consum ar putea fi acordate pe o perioadă de cel mult cinci ani, iar solicitanţii trebuie să aducă garanţii de cel puţin 133% din valoarea împrumutului, potrivit unui proiect de regulament privind creditele destinate persoanelor fizice, publicat marţi pe pagina de internet a BNR. Totodată, pentru finanţările imobiliare în euro solicitanţii vor avea nevoie de un avans de cel puţin 30%, de 15% în cazul celor în lei şi de 40% în cazul finanţărilor în alte monede străine.

Guvernul a aprobat la începutul lunii aprilie noile condiţii de derulare a programului Prima Casă.

VOTEAZA ARTICOLUL
2/5
2 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
1. Romania, aspirator de speculanti 04:33 | 19 Februarie
costi
si tara MAFIILOR IMOBILIARE care-si fac de cap in aceasta tara NAPASTUITA de afaceristi verosi ce STORC economiile populatiei cu PRETURIUMFLATE DE 5 ORI la case si TERENURI. Piata este BLOCATA DE MAFIA ce speculeaza PRIN BANCI preturile aprtamentelor pentru care NU MAI EXISTA CERERE. Prima casa 4 AJUTA LA AGONIA PIETEI pentru ca SPECULANTII DETIN PUTEREA si au dus la PRABUSIREA BANCILOR tinute in ...
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI