12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCât te costă să-ți petreci Paștele la mare sau la munte

Cât te costă să-ți petreci Paștele la mare sau la munte

Anul aceasta, vacanța în zilele de Paște, în stațiunile de pe Valea Prahovei, este mai scumpă decât cea de anul trecut. Preţurile încep de la 50 de lei pe noapte şi ajung la 1.900 de lei.

Anul acesta, cele mai căutate staţiuni sunt Sinaia şi Buşteni, unde mai mult de jumătate din locurile de cazare sunt rezervate deja pentru perioada sărbătorilor de Paşte. Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, tarifele la ofertele de Paşte de anul acesta sunt, în medie, cu zece procente mai mari comparativ cu cele de anul trecut, majorarea fiind justificată prin faptul că hotelierii au diversificat serviciile, incluzând în oferte locuri de joacă pentru copii, transport către biserică în noaptea de Înviere, scrie Mediafax.

La Sinaia, un hotel de patru stele a pregătit oferte care includ trei, patru sau cinci nopţi de cazare. Preţurile pornesc de la 1.500 de lei de persoană pentru trei nopţi într-o cameră dublă standard şi ajung până la 3.000 de lei de persoană pentru cinci nopţi de cazare într-un apartament.

Un hotel de trei stele din Sinaia, destinat exclusiv nefumătorilor, vine cu oferte speciale de Paşte, la preţuri care pornesc de la 500 de lei de persoană. În staţiunea Azuga, o vacanţă la un hotel de trei stele costă 370 de lei de persoană, oferta incluzând trei nopţi de cazare în cameră dublă, mic dejun, dejun în ziua de Paşte, acces limitat la bowling, biliard şi tenis de masă, plimbare cu telegondola şi transport la biserică în noaptea de Înviere. La un hotel de patru stele din aceeaşi staţiune, o vacanţă de Paşte costă de la 138 de euro şi ajunge la 175 de euro de persoană, oferta incluzând trei nopţi de cazare, mic dejun, dejun cu preparate tradiţionale de Paşte, acces la SPA, la internet şi transport gratuit la biserică în noaptea de Înviere.

Cea mai scumpă staţiune din judeţul Braşov rămâne Poiana Braşov. Pensiunile şi hotelurile din judeţul Braşov sunt rezervate, în prezent, în proporţie de 70 la sută, însă hotelierii se aşteaptă ca acestea să fie pline, mai ales că ortodocşii şi catolicii vor sărbători Paştele în aceeaşi perioadă.

Cât te costă un Paște la mare

Cei care aleg să meargă de Paşte în staţiunea Mamaia vor plăti pentru o noapte de cazare 50 de lei de persoană la un hotel de două stele, fără mic dejun inclus. Tarifele cresc la hotelurile de trei şi patru stele, cu preţuri care încep de la 88 de lei, respectiv 187 de lei de persoană pe noapte pentru minimum două nopţi de cazare, cu micul dejun şi masa de Paşte incluse. Tot la un hotel de patru stele din Mamaia, dar la preţuri care pornesc de la 448 de lei de persoană pe noapte, turiştii au all inclusive, în tarif fiind incluse şi masa în ziua de Paşte, dar şi accesul la piscină, saună, jacuzzi, fitnes. Turiştii care optează pentru acest hotel vor putea beneficia şi de „duş cervical”, tratamente SPA, masaj cu pietre vulcanice, dar şi excursii la obiective de interes turistic din Dobrogea.

Pensiunile şi hotelurile din judeţul Braşov sunt rezervate, în prezent, în proporţie de 70 la sută, însă hotelierii se aşteaptă ca acestea să fie pline, mai ales că ortodocşii şi catolicii vor sărbători Paştele în aceeaşi perioadă.

Orașul Sibiu, Mărginimea Sibiului, Bâlea Lac, staţiunile Păltiniş, Ocna Sibiului şi Bazna sunt alte locuri căutate de turiști.

Cei care au pregătit oferte pentru perioada sărbătorilor le-au postat fie pe site-ul propriu, fie pe site-urile turistice şi, potrivit acestora, în ultima săptămână din luna martie peste 70 de unităţi de cazare din judeţul Sibiu aveau o ofertă specială pentru Paşte. Pentru perioada 18-21 aprilie, cel mai mic preţ din judeţ este 45 de lei cazarea pentru o noapte, la o cabană din Ocna Sibiului, iar cel mai mare, peste o sută de euro pe noapte de persoană, la un han din cadrul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă