Bloguri
 
Pe 4 roţi | de Adrian Mihaltianu
2015, tot fără Autostrada Soarelui
11 Aprilie 2011
 E-MAIL      PRINT      RSS     
        MĂRIME TEXT
1060 VIZUALIZARI | COMENTARII
 0

Inevitabilul s-a produs: grupul Bouygues a decis să se retragă din România, exasperat de întârzierile de circa un an din partea autorităţilor române (de natură birocratică: avize, exproprieri etc), dar mai ales de campania făcută de ministrul Anca Boagiu împotriva companiei Colas, parte a grupului Bouygues.

Nu o să reiau acuzele celor două părţi, le puteţi regăsi pe larg în România Liberă, dar o să spun care sunt consecinţele. Conform francezilor, 4.000 de români vor fi concediaţi (căci Bouygues se retrage de pe toate şantierele din România), statul român va fi dat în judecată şi va plăti multe alte milioane de euro daune în afara celor 8 milioane cerute suplimentar de francezi, iar marile firme care investesc în construcţii vor începe să ocolească România.

Conform românilor, singura consecinţă va fi reluarea procesului de atribuire a lucrărilor de construcţie la Autostrada Soarelui, treabă care va întârzia proiectul cu cel puţin un an, dar cu marele beneficiu al atenţionării tuturor celorlalţi coloşi internaţionali care făceau bani buni aici până acum din reevaluarea în sus a proiectelor, sau mai pe şleau spus, din dublarea preţului unei lucrări prin acte adiţionale succesive.

În hăţişul de acuze reciproce, este greu să spui cine are de fapt dreptate. Este însă evident că statul român a tergiversat cât a putut acordarea avizelor necesare pornirii lucrărilor, de parcă ar fi vrut cu tot dinadinsul ca francezii să aibă temei legal să încaseze profitul pe autostradă fără să asfalteze un metru pătrat.

Vina se pasează de la Ministerul Transporturilor la CNADR şi apoi la Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Nimeni nu-şi asumă responsabilitatea neeliberării actelor necesare prin contract şi conform legislaţiei pentru ca francezii să se apuce de construit. Şi exact acesta va fi motivul pentru care francezii, chiar dacă îşi iau jucăriile şi pleacă, vor câştiga ulterior zeci de milioane de euro în instanţă, aşa cum s-a mai întâmplat deja cu cei de la Todini. Adică vor câştiga bani pe o autostradă nemuncită. Pe de altă parte, COLAS a avut probleme financiare în ultima vreme, aşasar poziţia aceasta îi avantajează clar, mai ales din cauza deciziilor de neînţeles ale autorităţilor române. Tot ce au avut de făcut a fost să aştepte greşeala adversarului, adică a onor statului român, care acum cică „a luat taurul de coarne".

Singurii care au de pierdut suntem noi. Căci nu, nici în 2012 autostrada nu va fi gata. Iar după cum merg lucrurile, nici în 2015.

Dar chiar, ce nevoie avem de autostradă spre Constanţa pentru a merge la bulgari la mare?

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
2 voturi
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
Taxa auto, prostie perpetuă
Nu doar perpetuă, ci şi extrem de scumpă, căci se pare că UE ne va impune sancţiuni financiare iar statul român ...
TAGS: auto, masini, taxa auto 2011, laszlo borbely | RSS | COMENTARII 4
Cum vor geme turiştii de autostrăzi până în 2013
845 de kilometri de autostradă ne promite doamna ministru care se ocupă de Transporturi, Anca Boagiu, că vom avea ...
TAGS: auto, drumuri, autostrăzi | RSS | COMENTARII 0
Cât de nesigur este de fapt Duster?
Mare tam-tam mare pe tema scorului „dezastruos" al Daciei Duster la testele EuroNCAP, pe care, conform unora, ...
TAGS: auto, masini, accident, euroncap | RSS | COMENTARII 5
Presedintele Chevrolet Europe: ganduri mari pentru Europa
Puţini preşedinţi de companii multinaţionale sunt atât de deschişi şi de accesibili ca acest american înalt ...
TAGS: auto, masini, industrie, management | RSS | COMENTARII 0
 
blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

categorii
comentarii
9
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
in mare parte adevarat, dar cu mici nuante; problema maidanezilor a (re)aparut datorita demolarilor in masa facute de ...
Mihai la:
7
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
numai minciuni pe pagina asta! monica macovei a facut contrabanda cu tigari excact in aceeasi masura in care vantu, ...
6
Să facem totu'!
spălarea naţională pe creier prin care românia a trecut în deceniile de comunism a lăsat în urmă zoaie şi alte urme ...
2
V-aţi întrebat cum arată o reclamă la Nivea într-o ţară africană?
frumos! pentru cateva minute m-am detasat de pet-uri si coji de seminte. multumesc!
cauta in Bloguri
 
 
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI