Marele poet şi filosof Lucian Blaga credea că locul unde te naşti nu este doar un petec de pământ, ci modelul suprem după care se conturează peisajul sufletesc al fiecărui om. Purtăm în noi, deci, un spaţiu spiritual unic care seamănă copleşitor de tare cu geografia locului de obârşie. Cugetând pe tema aceasta, Blaga a dat naştere teoriei matricei stilistice, teorie uşor de reificat însa, dacă privim lucrările lui Vasile Pop Negreşteanu.

Artistul, a cărui vastă carieră nu se pretează niciunei încercari de rezumare, găzduieşte în inimă tărâmul magic al Ţării Oaşului, ale cărei volume, forme şi culori i s-au imprimat în fiinţă cu forţa unui destin de nelepădat. Conştiinţa acestei identităţi dă nota personală a fiecăreia din operele lui. Pictor de şevalet dar şi de monumentală, sculptor, desenator, grafician şi muzician, Vasile Pop Negreşteanu este varianta autohtonă a mult lăudatului „Om universal" renascentist. Diversitatea preocupărilor plastice, precum şi natura proteică a stilului fac parte din carisma lui specifică. 

Pe lângă apartenenţa sufletească la un spaţiu spiritual special, lucrările lui cultivă, după cum s-a spus, un eclectism stilistic ieşit din comun. Artistul este autorul a numeroase serii de picturi dintre care amintim „Lada de zestre", „Ritualuri din Oaş şi Maramureş", „Ritualuri de iarnă", „Cartea de pictură", „Cartea lui Cronos", „Răboj" şi „Meşterii Măştii". Toate acestea rămân demersuri deschise ale pictorului căruia îi repugnă ideea de a lipi eticheta de „terminat" pe vreun proiect de-al său. Arta lui este una paradoxală, hibridă şi versatilă, combinând cu talent de alchimist diverse idiomuri plastice. De alta, limbajul său vizual este o compilaţie de modalităţi, genuri şi stiluri, adevărată cronică a evoluţiei artei de-a lungul a câteva secole cruciale. Registre cromatice expresioniste, idiosincrasii simboliste, tuşe renascentiste, furii foviste, atitudini suprematiste, forme suprarealiste şi geometrii cubiste formează o paletă stilistică bogată.

În tabloul „Lumina lui Caravaggio" îşi dau întâlnire pasiunea postmoderna pentru satira cu tehnicile de realizare tipice barocului. În „Ritual Maramureşean", triumfă un cubism optimist dublat de expresionismul unui Ensor. „Fata cu vioara" este un poem plastic în stil simbolist, sau chair secession, în timp ce „Univers oşenesc" cultivă formele postimpresioniste ale lui Cezanne. „Poesis" este o poveste în registru gotic, a la Paolo Uccello. „Mister" rezumă dramatic un principiu plastic al artistului care mizează pe valorificarea virtuţilor travesti-ului, ale carnavalescului dar şi ale spectacularului, întâlnite în aproape toate lucrările menţionate mai sus. „Fereastra atelierului de la Elne" aminteşte de celebra „Camera din Arles" a lui Van Gogh, revelând privitorului cu voracitatea cromatică a foviştilor, un univers deschis de tip suprarealist. În proiectul de pictură monumentală Spinnerei, pe un contrafort, întâlnim chiar şi ecouri pop-art şi dadaiste. Niciun mare curent nu a scăpat neprocesat de sensibilitatea dezvoltată a artistului.

Prin aceste trăsături inedite ale personalitatii lui plastice, Vasile Pop Negreşteanu se dovedeşte a fi un păstrător al tradiţiilor vizuale ale diferitelor mişcări artistice care i-au impresionat sufletul vizionar. Vocaţia sa de pictor-vraci, de artist-tămăduitor, mare iubitor al reprezentărilor cu sens spiritual, l-au transformat de timpuriu într-un trubadur înflacarat, cântător prin culori al sensului vieţii umane. Oşan până în măduva inimii, artist plastic dar şi om cu har, Vasile Pop Negreşteanu întrupeaza în lucrările lui, esenţa ultimă a identităţii omeneşti supusă catastrofelor înstrainarii.  

Sursa imaginilor: www.e-galerie.ro si www.artline.ro