Neplata imediată a despăgubirilor stabilite de instanţe e un abuz de drept. Dobânda prea mică e un abuz de trezorerie. 

+ Click pe grafic pentru mărire +

Trebuie că instituţiile statului stau îngrozitor cu educaţia juridică şi financiară dacă au ajuns să formuleze concluzii în termenii că "nu sunt bani". Refuzul unilateral de-a plăti despăgubirile "certe, lichide şi exigibile" stabilite de instanţe echivalează, juridic, cu o încetare de plăţi.

Financiar, "eşalonarea" prin care statul încearcă să rezolve problema înseamnă doar un deficit bugetar mascat şi o datorie publică pe care va trebui s-o plătim în anii următori. Pentru trezorerie, "nu sunt bani" este o expresie lipsită de sens. Acolo se lucrează cu priorităţi. Iar priorităţile se stabilesc în funcţie de dobândă. Cu cât este dobânda mai mare, cu atât un creditor are mai multe şanse să-şi vadă banii înapoi repede.

La dobânzi mici sau zero, el va fi amânat la nesfârşit. În cazul bugetarilor, dobânda este stabilită unilateral la nivelul ratei inflaţiei (3,55%, în scădere), adică mult sub nivelul la care se împrumută statul în mod normal. Nu dobânda de referinţă a BNR (6%), uzuală în dreptul contractual, nu randamentul titlurilor de stat emise pe piaţa internă (~7%), nu dobânda penalizatoare percepută chiar de stat în cazul contribuabililor care nu-şi achită obligaţiile la timp (18,75%).

În cazul de faţă, ultimul nivel este singurul adecvat, de vreme ce creditorii nu au fost de acord cu eşalonarea. La acest nivel de dobândă, trezoreria ar găsi imediat bani pentru despăgubiri, ba chiar s-ar bucura că a făcut o "economie" împrumutându-se din altă parte.

www.riscograma.ro