Autorităţile centrale şi locale, inclusiv de reglementare, i-au obişnuit pe producătorii termo ineficienţi cu subvenţii generoase, ţinîndu-i în viaţă chiar la costuri duble faţă de preţul pieţei, spune specialistul în energetică Jean Constantinescu. În articolul "Politicile energetice şi interesele naţionale", el explică cum facturile de energie ajung să fie "încărcate" cu anumite costuri inutile, care induc în eroare potenţialii investitori.

*****

Politicile energiei şi interesele naţionale

Jean Constantinescu

Uniunea Europeană ţinteşte spre o economie a consumurilor scăzute de energie, surse de energie curate şi cu funcţionare sigură, şi o piaţă comunitară de energie cu practici comerciale corecte, rezilientă la schimbări de aprovizionare.

Cetăţenii şi întreprinderile trebuie să capete încredere în integritatea pieţelor de energie iar energia trebuie să fie accesibilă tuturor, inclusiv grupurilor sociale vulnerabile.

Cu un sistem de energie învechit şi un comerţ cu energie marcat de abuz şi distorsiune, care au subminat încrederea publică, investiţiile si preţurile energiei, România are tot interesul să antreneze un spectru larg de competenţe pentru a deveni un partener activ în cadrul acestor eforturi.

Paradigme ale energiei în schimbare

Sistemul energiei electrice îşi suportă costuri interne şi externe. Costurile externe reflectă preţul daunelor provocate naturii şi biodiversităţii. Cît timp omenirea nu a fost conştientă de pericolelele emisiilor poluante, acest sistem a fost scutit de externalităţi.

Emisiile de noxe şi praf erau limitate voluntar, cu costuri modeste, iar emisiile de gaze cu efect de seră erau complet ignorate. Sistemul tradiţional consacrase concentrarea producţiei, pentru „economie de scară", integrarea producţiei cu reţelele, pentru „economie de scop" şi supraechiparea, pentru „adecvanţă" la incidente.

Aceste paradigme au devenit desuete datorită tehnologiilor noi, reacţie a sistemului la provocările de eficienţă şi de mediu. Generării distribuite nu-i mai este proprie economia de scară, tehnologia ICT a făcut posibilă concurenţa producătorilor separaţi de reţea, rezervele de capacitate sînt minimizate prin sisteme inteligente de control şi soluţii de management al riscului.

Cînd lumea a realizat că sistemul energiei este cel mai mare poluator, producţia de energie curată a devenit o proiecţie normativă, ca şi accesul universal la energie.

Ȋn România, sistemul energiei este inadecvat şi nesustenabil

La noi, consumul de energie electrică pe locuitor abia trece de jumatatea mediei UE. Nici această cerere redusă - cu un vîrf de 9 GW - nu poate fi alimentată durabil, deşi statisticile indică o putere disponibilă netă în centralele electrice de 16 GW, la o capacitate instalată de peste 20 GW.

De fapt, „capacitatea netă necesară" este de 12,4 GW, în timp ce 7 GW reprezintă „retrageri din exploatare" şi „capacitate nefolosită", iar 1 GW „capacitate în conservare". Autorităţile şi companiile încarcă factura energiei cu costurile unei supracapacităţi de 30 - 40%, inutile, inducînd în eroare şi pe potenţialii investitori.

Aproape toate unităţile pe bază de combustibili fosili, generînd jumătate din energia consumată, sînt vechi, ineficiente şi inadecvate cerinţelor de mediu. De două decenii, guvernanţa de stat s-a cantonat în "reabilitări" şi în politici de menţinere cu orice preţ a termocentralor neviabile pe seama unităţilor hidroelectrice.

În ciuda uriaşelor cheltuieli cu reabilitările şi subvenţiile, parcul termo ramîne de reconstruit. Raportul generare / cerere poate deveni, în a doua parte a acestui deceniu, neconform cu normele funcţionării în interconexiunea europeană.

Pînă acum, strategiile de folosire a surselor disponibile - hidroenergia, energia nucleară, cărbunii, gazele naturale şi sursele alternative - nu au rezultat din analize imparţiale de profitabilitate şi risc. Orientarea predilectă către producţia pe cărbune, cu cele mai ridicate emisii de CO2, a ignorat tehnologia curată şi de înaltă eficienţă.

Autorităţile centrale şi locale, inclusiv de reglementare, i-au obişnuit pe producătorii termo ineficienţi cu subvenţii generoase, ţinîndu-i în viaţă chiar la costuri duble faţă de preţul pieţei. Distorsiunea tarifară nu ocoleşte nici piaţa cu amănuntul.

La costuri mai mici, tarifele pentru consumatorii economici pot depăşi cu 25% pe cele ale consumatorilor rezidenţiali. Ajutoarele directe către consumatorii finali reprezintă doar o şeptime din subvenţiile acordate sectorului.

Politicile energiei trebuie dezvoltate din perspectiva consumatorului

Ţinta strategică trebuie să fie energie sigură şi suportabilă pentru consumatori şi nu iluzorii „campioni naţionali" pe pieţe externe, în beneficiul unor privilegiaţi. Trebuie, aşadar, să diversificăm resursele şi să adîncim integrarea în piaţa de energie a UE, să reducem drastic risipa, să atragem masiv investiţii în tehnologii noi şi să asigurăm accesul la energie tuturor grupurilor sociale.

Citiţi continuarea în articolul Priorităţi în politicile naţionale ale energie

* Jean Constantinescu este doctor inginer în sisteme electroenergetice. A făcut specializări în Franta şi SUA. A înfiinţat, organizat şi condus Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei - ANRE (1999) şi Compania Naţionala de Transport al Energiei Electrice - Transelectrica (2000).