analiza realizata de BBC News, se recomanda celor care inca nu au remarcat acest fapt sa mearga cel putin o data la un matineu si sa asculte ce fel de intrebari pun copiii. Ei nu inteleg, la 3-5 ani de pilda, de ce vulpea este prietena cu iepurele si cer insistent explicatii. Rasfatul cu popcorn si surprizele din chipsuri nu-i satisfac. Perceptia unui copil si cea a adultului insotitor, incomparabil depozitarul mai multor informatii, sunt disproportional diferite. E posibil ca viitorul sequel, programat peste 18 luni, sa fie foarte asteptat de parinte in locul copilului.
Copiii nu pot face legatura. In "The Lion King" ("Regele-Leu", 1994) apar referiri la "Hamlet"; in "Chicken Run" ("Evadare din cotet", 2000) se parodiaza slab "The Great Escape" ("Marea evadare", 1963); in "Wall-E" (2008), robotul alb stralucitor al Evei scoate sunete à la Apple Mac; "Up" ("Deasupra tuturor", 2004) il reda pe batranul personaj sub stilul si chipul lui Spencer Tracy; in "Finding Nemo" ("In cautarea lui Nemo", 2003), scenele cu pescarusii seamana cu "Pasarile" lui Hitchcock.
Se pare ca "mogulii" de la Hollywood, cum sunt supranumiti creatorii filmelor de animatie, au uitat sau au realizat filmul fara sa constientizeze ca, in final, productia are o audienta generala, este adresat publicului de orice varsta. Iar adultii ajung sa creada ca lor li se cuvine filmul, asta si pentru ca promovarile, desi par simpatice, exploateaza nerusinat gusturile celor mici.

Reteta se bazeaza pe parodiere, satirizare sau aluzii
In ultimii ani, cele mai de succes filme pentru copii au ajuns sa fie pline de glume pentru maturi, iar adultii profita din plin de acest lucru, dupa cum arata box-office-ul. Un exemplu notabil in acest sens este interpretarea lui Mike Myers in rolul monstrul verde Shrek (2001). "«Shrek» a constituit un punct de cotitura, pentru ca a avut cu siguranta un tip de text pentru copii, dar in acelasi timp un subtext destinat adultilor", apreciaza Justin Johnson, seful Programului de Filme pentru Copii din cadrul Institutului Britanic de Film. "Shrek" nu a fost primul film care s-a jucat cu subtilitatile pentru adulti, ci pur si simplu aici s-a urmarit nivelul de autocunoastere, o tactica remarcata de cronicile ulterioare.

Mai tanarul film "Toy Story" (1995) continea si el glume care cu greu puteau fi depistate de copii, in special cele cu trimiteri la alte filme. In "Toy Story 2" (1999) apare o scena in care Rex este vazut intr-o oglinda retrovizoare in timpul unei urmariri cu un jeep, o parodiere a unei scene din "Jurassic Park", iar momentul caderii unei parti din Zurg face referire la "Return of The Jedi" – sunt doar cateva dintre scenele pe care copiii nu le-au inteles ori le-au pierdut intelesul. De asemenea, descoperirea lui Buzz Lightyear, in prima parte a filmului, ca este doar o jucarie duce la o criza existentiala profunda pentru capacitatea de intelegere a unui adult, dar este un fapt evident si fara repercusiuni in mintea unui copil.

In "Finding Nemo" exista o gluma cu dublu strat, in ideea ca rechinii ar putea face parte din randul unei asociatii de genul Alcoolicilor Anonimi pentru a-i ajuta sa renunte la peste. Faptul ca un rechin ar putea intra la un asemenea regim alimentar ar trebui sa starneasca chicote.
In "Up" lucurile devin si mai complicate, dupa remarca lui Tony Earnshaw, sef al serviciului de programare filme din cadrul Muzeului National al Mass-Media. "Sunt atat de multe substraturi suprapuse in acest film, incat depaseste standardul unui desen animat sau film animat", autorii folosind practic o tactica de atac asupra familiilor moderne, care ar putea fi interesate de acest film. Nu este vorba despre o animatie pur si simplu, ci despre o estompare a granitelor.
De pilda, la lansarea productiei "Where the Wild Things Are" s-a  facut precizarea ca povestea nu este neaparat pentru cei mici, ci un film despre copilarie. Poate ca o asemenea abordare este inevitabila atunci cand adultii sunt preveniti la ce sa se astepte. Asa cum sunt specificatiile care insotesc peliculele: film pentru copii, de familie. si pana la urma realizatorii se intreaba: de ce exista prezumtia ca o animatie se adreseaza numai copiilor?

"The Incredibles" ("Incredibilii", 2004) satirizeaza litigiile din societatea americana, ca si momentele de glorie ale supereroilor, umbrite de legislatie, cand salvatorii sunt nevoiti sa intre in programele de protectie a martorilor. si in acest caz subtilitatile replicilor nu sunt, evident, pentru copii.
In "Shrek II", Fiona, a carei voce este redata de Cameron Diaz, are in camera un poster cu Justin Timberlake, prietenul de atunci al actritei. In "Shrek III" gagurile au fost reactualizate, dar se presupune ca peste 30 de ani cei care vor vedea filmul nu vor mai intelege aluziile contemporane. La fel, "Shark Tale" (2004) s-a construit cu trimiteri evidente la seria "Nasul".
Faceti un experiment: cand mergeti la cinema la filmele de animatie, puneti-va in pielea copiilor si incercati sa deslusiti toate poantele. Va puteti verifica la cele prezente deja in cinematografe – "Sta sa ploua cu chiftele", "Epoca de gheata 3", "Planeta 51" ori "Alvin si veveritele 2" – sau la viitoarele productii, precum "Printesa si broscoiul", ce se va lansa in ianuarie.