In 1990, cand se schimbase, cum ar veni spus, regimul, toata breasla scriitoriceasca frisona la gandul ca nu va mai fi constransa sa scrie doar pentru sertar, Eram in sfarsit liberi. Sertarul avea dreptul sa se deschida iar de acolo puteam lua tot ce voiam. Asa a aparut Adio Europa a lui I. D. Sarbu, autor eminent care tocmai murise in toamna lui 1989. Asa am putut citi Jurnalul fericirii. Asa au iesit la iveala  impresionante volume de memorialistica, in alte conditii condamnate pe vecie sertarului. Cate si mai cate! Cine spune cu pizma din cauza propriei mediocritati ca literatura romana a avut in perioada comunista in sertar doar maculatura si tot ce ce a fost de valoare a fost tiparit fiindca, vezi Doamne, atat tovarasul Dej cat si Ceausescu  nu puteau sa le lase sa putrezeasca in anonimat e un prost si ar face bine sa mai taca din gura.

Sertarul romanesc a fost doldora de texte exceptionale, dar care din pacate nu s-au bucurat in haosul postdecembrist de cota de apreciere pe care o meritau. Anii trecand, semnificatia cuvantului sertar a fost pierduta, iar noile generatii nu mai au nici o sansa sa-l inteleaga. Cu toate acestea, de la o vreme tot mai des in mediile literare din tara cuvantul a inceput sa fie refolosit. Scriu din nou pentru sertar. De ce aceasta? La prima vedere nu e greu de inteles. Intrucat oferta literaturii romane contemporane e mai mare decat cererea iar editurile in foarte mare masura private nu mai au nici un chef sa piarda investind in autori nevandabili, autorul mai mult sau mai putin meritoriu isi da seama ca manuscrisele sale raman in asteptare si atunci unde sa incapa ele decat in sertar? Din pacate, fata de sertarul din anii comunismului si sertarul de acum diferenta este foarte mare.

Umpleam sertarul in anii 80 sau parintii nostri faceau aceasta in anii 50 deoarece aveam nadejdea ca intr-o buna zi o mana providentiala il va trage si va descoperi lumii intregi ceea ce bietul autor producea doar pentru sine. Acum cine mai poate sa vina si sa traga sertarul? Cine, pentru numele lui Dumnezeu? In masura in care galaxia Gutenberg este invinsa de galaxia Gates, si legile pietii vor guverna din ce in ce mai autoritar, e greu de crezut ca bietul sertar al autorului roman va mai fi luat vreodata in seama. Evident, el are sansa blogosferei, numai ca una-i cartea si altul este mediul on line. Miliardele de pixeli care invadeaza blogosfera imbatandu-i pe autorii de pretutindeni nu exprima decat o fantastica inconsistenta, chipul cel mai concludent al desubstantializarii careia intreaga lume ii cade victima.

Sertarul era ceva concret, amenintator pentru puterea totalitara, un fel de substitut al dinamitei in a carei explozie speram nebuneste. Blogul e un fas, care intr-adevar asta face, fasaie prin fata ochilor nostri din ce in ce mai goi. A scrie acum pentru sertar sau a scrie pe blogul personal nu mai are nici o pondere. Ne intoarcem astfel in anonimatul cavernelor de odiniuoara unde nici macar o candela nu mai palpaie...