Alexandru Marghiloman, omul nemtilor sau omul providential?

de Mircea Dumitriu , 13 octombrie 2007

Unul din oamenii de frunte ai Romaniei...
Cu o astfel de definire il aprecia Ioan Slavici in cunoscuta sa lucrare memorialistica, Inchisorile mele. Lumea prin care am trecut, pe omul politic  si de stat conservator, cel care a devenit spre sfarsitul carierei sale dar si al vietii un personaj controversat, hulit, pus la stalpul infamiei de catre adversarii sai politici, dar si de o parte importanta a opiniei publice datorita colaborarii sale cu autoritatile germane de ocupatie in perioada participarii Romaniei la Primul Razboi Mondial, in postura de aliata ai Antantei. La o prima vedere incriminarile aduse lui Alexandru Marghiloman justifica atari blasfemii celui numit de multi "Omul nemtilor", capatand contururile unui personaj malefic, dar o analiza atenta, obiectiva, a situatiei tragice prin care trecea Romania in acei ani este de natura, utilizand si un discernamant necesar, sa se tina seama de multe aspecte si de o configuratie politica extrem de complexa ale carei lumini si umbre alternau pe o scena istorica cu personaje care evoluau pentru a ajunge la un final cu un deznodamant asteptat de toti: intregirea tarii intr-un stat national, independent, suveran si indivizibil: Romania Mare.  
Alexandru Marghiloman s-a nascut la 26 ianuarie 1854 in localitatea Buzau intr-o familie provenind din burghezia rurala, parintele sau, Iancu, apartinand paturii sociale a marilor arendasi ai timpului din Tara Romaneasca. Sotia lui, Irina Izvoranu, originara din Oltenia era urmasa unei vechi si instarite familii din aceasta parte a tarii. Un portret schitat de Duiliu Zamfirescu asupra profilului tatalui lui Alexandru Marghiloman il descrie drept un boiernas care a cunoscut succesul imbogatirii, asemanandu-l cu un "colon californian, arendas, antrepenor, vanator de Baragan, jucator de carti, prefect – in cele mai bune relatii cu lumea din Bucuresti; ministri, deputati si senatori, si cu lumea din provincie; alegatori, subprefecti, hoti de cai. Studiile liceale le urmeaza Alexandru Marghiloman in Bucuresti, la Liceul "Sf. Sava ", dar in acelasi timp isi completeaza zestrea de cunostinte si cu profesori particulari. Isi continua studiile, universitare la Paris unde urmeaza si absolva Facultatea de Drept si Inalta scoala de stiinte Politice dupa care isi va sustine in capitala Frantei doctoratul in Drept, in anul 1875. Avea doar 21 de ani cand a revenit in tara si se va consacra unei cariere juridice pe care nu o  profeseaza insa mult timp. La 8 ianuarie 1881 incepe sa functioneze in calitate de procuror la Tribunalul Ilfov, dar in 1883 isi da demisia si se inscrie in Barou pentru a practica avocatura. In vara anului 1884, iunie,  devine inlocuitorul lui Gr. Traindafil in functia detinuta de acesta de avocat al statului roman dar si de aici se va retrage, dornic sa se inregimenteze in agitata si tumultuoasa viata si lume politica. Isi va depune candidatura pentru un loc pe bancile Parlamentului tarii si reuseste sa obtina la 6 noiembrie 1884 la varsta de 30 de ani postul de deputat in Camera din partea Colegiului I Buzau, circumscriptie electorala care l-a sustinut vreme indelungata, de peste 30 de ani, pana in 1916, cu o exceptie, cand a reprezentat ca deputat pe alegatorii Colegiului Ialomita. Tanarul dar si ambitiosul deputat junimist se simte atras de ideile si conceptiile conservatoare, de personalitatea lui Titu Maiorescu a carui casa o frecventeaza. De la inceputurile carierei sale politice Alexandru Marghiloman se inscrie in Partidul Constitutional (junimist) aflat sub sefia lui Petre P. Carp. Alexandru Marghiloman, ca si alti oameni politici conservatori, era o persoana cu o situatie materiala prospera, bogatia lui ca si a altora ii permitea sa se lanseze in viata politica romaneasca pentru a-si pune in valoare principii, programe si masuri menite sa permita progresul tarii in domenii diverse. Marghiloman va urma un important imperativ de natura politica exprimat emblematic de Titu Maiorescu actual si in vremurile de astazi: " si fiindca a da inapoi e cu neputinta, noua nu ne ramane pentru existenta noastra nationala alta alternativa decat a cere claselor noastre culte atata constiinta cata trebuie si atata stiinta cata o pot avea."
Urmand chemarea lui Petre P. Carp care se adresa conservatorilor sa se puna in fruntea tuturor reformelor utile pentru tara, Alexandru Marghiloman isi va defini un program caracterizat prin pragmatism. Nu devenise inca ministru cand in cel dintai discurs al sau din 30 noiembrie 1885 prezentat in Camera Deputatilor - un excelent debut oratoric - validat de intreaga sa cariera de parlamentar care a excelat prin argumentatii solide, metafore sclipitoare si adevaruri fara echivoc: " Nu va indemn pe nimeni sa urcati scara norocoasa a Palatului de Justitie! Lesne veti recunoaste ca, in promiscuitatea de judecatori si parati, de arestati si condamnati, de avocati si samsari, este imposibil ca hermina justitiei sa treaca fara a-si manji albeata. (...) Iata adevaratele radacini ale raului pe care nu eu le-am constatat, ci altii, al caror ecou slabit m-am facut azi." Pledoaria lui Alexandru Marghiloman a avut un efect scontat si benefic deoarece s-a legiferat atunci inamovabilitatea magistratilor eliberati de presiunea intereselor partizane de partid, asigurandu-li-se o existenta materiala demna si independenta, conditii obligatorii pentru functionarea corecta a institutiilor statului de drept. Alexandru Marghiloman a debutat in viata publica a tarii in calitate de ministru de Justitie in formatiunea politica condusa de conservatorul junimist Theodor Rosetti (22 martie – 11 noiembrie 1888). Intr-o asemenea guvernare de numai opt luni Alexandru Marghiloman in calitatea sa de ministru de Justitie s-a preocupat de promovarea unor principii ferme referitoare la organizarea si functionarea corecta a justitiei romanesti. In acest sens guvernul din care facea parte a propus Corpurilor Legiuitoare aplicarea inamovabilitatii Curtilor de Apel, pentru presedintii de tribunale si pentru judecatorii de instructie, la acestia din urma o asemenea masura urmarind sa-i protejeze de banuieli si suspiciuni venite din partea unor guvernanti sau oameni politici.


Alexandru Marghiloman s-a pronuntat pentru extinderea inamovabilitatii la toate nivelurile si completarea reformei justitiei prin ameliorarea retributiei magistratilor. Totodata, Legea privind reorganizarea judecatoreasca in Romania avea in vedere sa puna la dispozitia populatiei din mediul rural o justitie a carei functionabilitate sa fie simpla si expeditiva, debarasata de practici birocratice. Alexandru Marghiloman va indeplini functia de ministru al Lucrarilor Publice in guvernul condus de generalul George Manu (5 noiembrie 1889 – 15 februarie 1891). Concomitent cu functia amintita, Alexandru Marghiloman a detinut de la 16 noiembrie 1889 si portofoliul de ministru al Agriculturii, Industriei, Comertului si Domeniilor, in locul lui Grigore Paunescu, demisionat. Ministeriatul lui Alexandru Marghiloman s-a dovedit extrem de productiv la cele doua departamente care aveau o importanta pondere in viata de stat. Anul 1890 a fost cat se poate de rodnic in constructii, amenajari, in Bucuresti si in alte orase din tara, iar o trecere in revista a catorva asemenea repere este edificatoare: amenajarea Gradinii botanice din Capitala, construirea cladirii fostului Palat al Justitiei din Craiova, demararea construirii scolii centrale de fete din Bucuresti si a  constructiei monumentale a Palatului de Justitie din Bucuresti, a edificiului Bibliotecii centrale universitare din Capitala, punerea pietrei fundamentale a podului Fetesti – Cernavoda. O perioada mai mare de timp de patru ani, Alexandru Marghiloman revine la o mai veche functie de stat, aceea de ministru de Justitie in guvernul Lascar Catargiu, (27 noiembrie 1891 – 3 octombrie 1895) in locul lui Dimitrie C. Sturdza – Scheianu, demisionat, de la 18 decembrie 1891. Atentia ministrului de Justitie s-a concentrat in anii acestei guvernari asupra reformei justitiei, in mod expres continuarea reformei judecatoresti inaugurata in 1890. Se considera ca, in mod prioritar, conservatorii au fost cei care au dat justitiabililor garantia inamovabilitatii. Se mai avea in vedere reorganizarea justitiei de ocoale in care abundau lacunele precum si a reinfiintarii justitiei la nivel comunal care sa serveasca interesele populatiei rurale. In ceea ce priveste ocoalele amintite, acestea erau unitati administrative judiciare, agricole, de judet sau de tinut, de oras sau de sat. Lupta politica, acerba si continua se manifesta insa fara menajamente. Ostilitatea intre vechii conservatori si junimisti cunoaste escaladari pronuntate. Alexandru Marghiloman se remarca prin dinamismul sau organizatoric, desfasurand o activitate menita sa pregateasca un teren favorabil lui Petre P. Carp, viitor aspirant la sefia partidului.


Din 1894, Alexandru Marghiloman demareaza actiunea de consolidare a grupului constitutionalilor in situatia cand sefia prezumtiva a lui Petre P. Carp nu s-ar fi realizat si va trece la o activitate sustinuta de organizare a oamenilor politici conservatori din judetele tarii. Va reusi sa constituie in numeroase localitati noi comitete, depunand eforturi sa promoveze la conducerea lor pe adeptii lui Petre P. Carp, si totodata sa-i dea la o parte pe vechii conservatori. Intr-un rastimp destul de scurt, nici macar opt luni, Alexandru Marghiloman intreprinde pasii necesari pentru a contribui la relansarea apropierii Romaniei de Franta intr-o perioada in care raporturile diplomatice si economice dintre cele doua tari cunosteau o stare de stagnare. Omul de stat roman este prezent la Paris in anul 1900 unde se deschisese Expozitia Universala. In capitala Frantei are convorbiri cu presedintele Emile Loubet si cu ministrul de externe Théophile Delcassé dar si cu un reprezentant al vestitei Banque de Paris et Pays Bas. Mai mult, Alexandru Marghiloman, om cu relatii la Paris, ia legatura cu ziaristi francezi, indeosebi cu cei de la  Le Temps  si transmite instructiuni menite sa faciliteze reorganizarea consulatului general al Romaniei din Franta, care, in opinia sa " (...) imi pare in forma sa actuala, putin eficace pentru studiul chestiunilor economice si financiare."
Reintors in tara, ministrul de externe ii marturisea plenipotentiarului francez de la Bucuresti, A. Henry: "(...) in realitate, noi am pierdut cu Franta aproape orice contact si contactul este urgent de restabilit, caci noi n-avem nici un interes a pune toate ouale noastre in acelasi cos." Timp de un deceniu, Alexandru Marghiloman nu va mai face parte din nici un guvern. Revine insa in functia de ministru de Interne in guvernul Petre P. Carp (29 decembrie 1910 – 27 martie 1912). Guvernul conservator condus de Petre P. Carp s-a confruntat cu o problema care a tinut capul de afis al vietii publice bucurestene, asa numita "Afacere a tramvaielor" care reprezenta o problema a Partidului National Liberal iar aceasta devine o platforma a opozitiei pentru a inlatura de la putere guvernul prezidat de Petre P. Carp. Alexandru Mar-ghiloman reuseste sa aduca in fata Parlamentului o lege votata la 16 si 17 decembrie 1911 potrivit careia au fost desfiintate statutele Societatii tramvaielor din anul 1908, inlocuindu-le cu o alta legislatie mult mai potrivita intereselor Primariei Capitalei.
Peste zece luni de la aceste evenimente care au incins spiritele in randurile opiniei publice din Bucuresti a venit la conducerea tarii un guvern prezidat de Titu Maiorescu (14 octombrie 1912 – 11 decembrie 1913) in componenta acestei formatiuni Alexandru Marghiloman ocupand functia de ministru de Finante. Activitatea lui care coincide cu criza balcanica are un pronuntat caracter politic si se remarca prin incercarile pe care le face in directia infaptuirii unei fuziuni intre conservatorii divizati, manifestandu-si dorinta de a deveni sef al conservatorilor, fapt marturisit si in propriul sau ziar La Politique in coloanele caruia afisa o campanie destul de transparenta impotriva conservatorilor democrati condusi de Take Ionescu, exprimandu-si dreptul de a i se recunoaste calitatea de sef al partidului.             
Inceputul Primului Razboi Mondial a gasit Romania in fata unei alternative dificile, alianta cu una din puterile beligerante – Blocul Puterilor Centrale sau Antanta, ori adoptarea unei neutralitati care urmarea o atitudine de expectativa, intrucat o pozitie de angajare a armatei noastre depasea posibilitatile economice si militare ale tarii. In viata politica a conservatorilor vara anului 1914 aduce schimbari importante deoarece in urma demisiei lui Titu Maiorescu, la 4 iunie, Marghiloman ii va succeda mentorului Junimii la conducerea Partidului Conservator, dar in anul urmator se va produce o scindare a acestei formatiuni politice, deoarece in randurile aderentilor existau diferente in ceea ce priveste oportunitatea intrarii Romaniei in Primul Razboi Mondial.


Omul politic Alexandru Marghiloman s-a situat cu fermitate pe pozitia declararii neutralitatii Romaniei, atitudinea sa constituind un factor determinant in declararea unei asemenea politici de neangajare politica si militara, la Consiliul de Coroana de la Sinaia, desfasurat la Castelul Peles. Pozitiile exprimate de factorii politici si constitutionali ai tarii au subliniat importanta momentului, atitudinile exprimate dar si justetea sau injustetea opiniilor. Regele Carol I s-a pronuntat in favoarea unei aliante a Romaniei cu Puterile Centrale, excluzand solutia neutralitatii: "Nu trebuie sa facem politica de sentimente. Neutralitatea este o solutie rea (...). A merge cu Rusia ar contra sentimentelor unanime ale tarii. Sa ne pronuntam numaidecat in favoarea Germaniei si Austriei, de care ne leaga un tratat, este ceea ce ne dicteaza interesele viitorului." In cuvantul sau Alexandru Marghiloman s-a dovedit un ferm aparator al interesului national, al protejarii dinastiei si a persoanei Regelui Carol I, subliniind pericolele care ameninta atat tara cat si Tronul intr-o eventuala alianta militara cu Puterile Centrale si avertizand: "In toata constiinta mea si pe onoarea mea, cred ca cuvantul Regelui nu este angajat. Din contra, procedand astfel cum procedam, acoperim pe Rege. Daca am iesi aici cu Razboiul toata lumea ar zice "Acesta este razboiul Regelui" si nu o vreau. La cea dintai infrangere, Regele ar fi acela care ar fi atacat. Daca noi, oamenii politici, preparam opinia publica, cand vom declara razboi, noi vom fi raspunzatori. Asa inteleg eu sa servesc pe Rege." A mai pledat convingator Marghiloman pentru respectarea starii de spirit a populatiei deoarece: "Daca am face un atare razboi am jigni adanc sentimentul national. (...) De aceea, este mai prudent sa ramanem neutri si mai asteptam, cu atat mai mult cu cat Italia nu s-a pronuntat inca." I.G. Duca scria in Memoriile sale despre interventia lui Marghiloman apreciind ca acesta "(...) a fost ca intotdeauna elegant in forma si foarte solemn in gesturile lui. Vorbea cu autoritate si fara indoiala ca declaratiunea lui a fost una din cele mai bune si frumos exprimate."


Intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial alaturi de Antanta nu a insemnat si o participare reusita sub raportul unor succese militare pe fronturile de vest si din sud. La inceputul lunii octombrie 1916 Regele Ferdinand I i-a propus lui Alexandru Marghiloman sa participe in componenta unui guvern de uniune nationala, dar acesta a refuzat oferta suveranului sau, lasand insa deschisa poarta unei posibile viitoare colaborari: " Sire, cand vei fi in nevoie ma vei gasi." Momentul nu a intarziat prea mult deoarece armatele Puterilor centrale vor ocupa Bucurestiul la 23 noiembrie / 3 decembrie 1916. Desi armata romana s-a refacut in iarna si primavara anului 1917 si au fost obtinute victoriile istorice din vara lui 1917 la Marasti, Marasesti si Oituz, factorii externi nefavorabili, tradarea aliatilor rusi, a dus la nefasta situatie a preliminariilor Pacii de la Buftea 3 februarie / 15 martie 1918 intre romani si germani urmata de Pacea de la Bucuresti (24 aprilie / 7 mai 1918).
Dar inca inainte de aceste momente de grea cumpana pentru tara a fost avuta in vedere o solutie, probabil de Ion I.C. Bratianu care i-a sugerat Regelui Ferdinand I o abordare pragmatica a crizei create. Puterea urma sa fie oferita celor care se aflau in teritoriul ocupat in vederea incheierii pacii cu Puterile Centrale, liderul liberal subliniind ca era de preferat Alexandru Marghiloman, care statea solid in picioare: "Primul motiv, cei din teritoriul ocupat si cu d-l Marghiloman sunt poate in masura de a incheia o pace mai buna decat cei din Moldova." S-a ajuns la o astfel de solutie care il va propulsa pe Alexandru Marghiloman in fruntea unui guvern pe care il conduce in calitate de presedinte al Consiliului de Ministri si ministru de Interne in intervalul 5 martie – 23 octombrie 1918 si tot el va gestiona de la 6 martie functia de ad-interim la Agricultura si Domenii pana la sfarsitul mandatului. Isi va asuma o mare raspundere pentru Romania in vremuri atat de grele si de tulburi intr-o perioada scurta de timp de aproape opt luni, bogata insa in evenimente. Ion I.C. Bratianu de pe pozitiile adversarului politic anticipase ca dupa terminarea razboiului pozitia lui Alexandru Marghiloman nu numai ca va fi subreda dar si contestata si condamnata, nu numai de oponentii sai dar si de opinia publica, de populatia din teritoriul ocupat de armatele Puterilor Centrale datorita unui regim de ocupatie dur care ii facuse pe oameni sa suporte greu privatiunile materiale si pe cele morale. "si asa se va ridica acestor oameni – spunea Ionel Bratianu – dreptul de a zice mai tarziu ca ei puteau sa faca o pace mai buna." In conditiile prevederilor impovaratoare si umilitoare ale Pacii de la Bucuresti impuse de Germania Romaniei, neratificata de Parlament si nesemnata de Regele Ferdinand, Alexandru Marghiloman a intreprins masuri salutare menite sa pastreze ceea ce mai putea fi salvat in conditiile grele impuse de ocupanti. In pofida ordinelor primite de a trece la demobilizarea armatei romane, au fost pastrate sub arme efective cifrate la cateva mii de ostasi din regimente de vanatori de munte, infanterie, artilerie grea, batalioane de pionieri si nu au fost cedate inamicului un numar de douazeci de trenuri cu munitie. Mai multe masuri intreprinse de cabinetul pe care-l prezida Marghiloman au constat in asigurarea limitarii energice si rapide a contrabandei, a unui circuit economic neclintit in teritoriul romanesc neocupat de armatele inamice, o circulatie normala a trenurilor precum si o anumita siguranta a aprovizionarii populatiei cu produse alimentare. Mai mult decat atat, si aici trebuie remarcat spiritul sau de toleranta fata de mari oameni politici ca Ion I.C. Bratianu si Take Ionescu, pentru a da ca exemplu doua personalitati de seama ale acelor ani, care urmau sa fie extradati, Alexandru Marghiloman s-a dovedit ferm si demn afirmand: " Romanii nu se extradeaza si-n legislatia romana lege de exil nu exista." Scurta guvernare a lui Alexandru Marghiloman a coincis cu primul si importantul pas al fauririi Marii Uniri din 1918, acela al Unirii Basarabiei cu tara-mama.


Unul din fruntasii romanilor basarabeni, doctorul Daniel Ciugureanu spunea la Iasi, la 18 / 30 martie 1918: " Unirea Basarabiei cu tara se datoreste domnului Marghiloman si guvernului sau." A fost posibila o asemenea actiune energica diplomatica si politica din partea lui Alexandru Marghiloman numai prin eforturile sale de a actiona in Basarabia in favoarea Unirii acesteia cu Romania, si tinand seama ca in sudul Basarabiei ajunsesera trupele germane care s-au intalnit cu cele ale guvernului ucrainean iar efectivele militare austriece s-au indreptat si ele spre sud trecand pe langa Nistru si atingand orasul Tighina. Cartea pe care a jucat-o Marghiloman pentru a avea libertate de actiune in Basarabia consta si in luarea in consideratie a disputelor dintre germani si austrieci in problema atat de importanta a potentialului petrolifer. Situatia politica din Basarabia se caracteriza prin adversitati evidente deoarece actiunea lui Pantelimon Halippa, conducatorul blocului moldovenesc, de a se infaptui reunirea Basarabiei cu Romania era obstructionata de o serie de masinatiuni ale formatiunii " fractia taraneasca " condusa de doi lideri locali, Savenko si Tiganco, ce instigau opinia publica din Basarabia, mintind-o ca guvernul roman ar fi trecut la anularea reformei agrare savarsite si peste Prut.


Autoritatea lui Alexandru Marghiloman intemeiata pe tact si pe logica pentru obtinerea unui rezultat pozitiv in sensul Unirii Basarabiei cu Romania s-a remarcat in adunarea Sfatului tarii din 27 martie 1918 unde a facut o remarcabila pledoarie a cauzei Unirii. Rezultatul votului exprimat de deputati s-a cuantificat in 86 de voturi favorabile Unirii, 3 contra si 36 de abtineri. Cu o constiinta perfect linistita si impacata fata de sine insusi, de istoria neamului sau, Alexandru Marghiloman spunea la incheierea guvernarii sale la sfarsitul lunii octombrie 1918: " Retragerea mea nu e o dezertare (...) Am pastrat tarii o dinastie, o armata si i-am dat Basarabia si Bucovina cu integritatea teritoriului." Dupa incheierea razboiului, faurirea Romaniei Mari si recunoasterea noului statut politic al tarii la Conferinta Pacii de la Paris prin Tratatele din anii 1919 si 1920, pe scena politica romaneasca s-au produs mutatii semnificative, una din cele mai spectaculoase a fost disparitia Partidului Conservator precum si iesirea unor lideri politici de pe scena politica dar si de pe cea a vietii, cei mai proeminenti dintre ei fiind Petre P. Carp si Dumitru (Take) Ionescu. Alexandru Marghiloman s-a despartit definitiv de toti la 10 mai 1925 lasand dupa el o mostenire de pret pentru posteritate: Note politice, o marturie documentara de larga amplitudine care a aparut dupa moartea sa, in cinci volume, al caror continut remarcabil prin adevarurile spuse au creat vadite disconforturi celor care i-au fost adversari politici si care nu au putut suporta franchetea ideilor sale si gandirea rationala dovedita de autorul lor, ceea ce a dus la retragerea cartii din circuitul difuzarii la cititori. Potrivit aprecierii scriitorului roman Ioan Adam, aceste Note politice reprezinta: "(...) un document omenesc si literar de exceptie. Sarcasmul, inteligenta, profunda cunoastere a sufletului omenesc si a dedesubturilor politicii romanesti, un soi aparte de moralism saint-simonian fac din ele o lectura incitanta. In epoca au deranjat pe multi prin franchete, prin duritatea adevarurilor spuse."


Desigur ca o personalitate de talia lui Alexandru Marghlioman nu poate fi lesne incadrata intr-un "pat al lui Procust" care sa-i dimensioneze cu exactitate personalitatea mai greu pretabila la canoane conventionale si aprecieri didacticiste. Vom prezenta o parte din edificatoarea caracterizare facuta de un reputat sociolog, Henri Stahl asupra personalitatii de remarcabil orator care a fost Alexandru Marghiloman. "Vorbeste limpede si precis, intr-o forma impecabila, intr-o fraza turnata in bronz. Fara impetuozitate oratorica, fara a-si impune brutal vointa, fara a cersi aplauzele masei prin ridicarea mestesugita a vocii dupa o perioada invatata pe de rost, captiveaza prin eleganta expunerii, convinge prin claritatea ideilor, prin argumentarea logica ce i-o inspira o sanatoasa experienta, o intuitiune puternica a realitatilor. Experienta e atat de simpla, incat o intelege orice om cu bun simt; e sustinuta cu o atat de constanta tenacitate, incat solutiunile se impun ca adevaruri elementare, se copiaza – fara indicare de autor – de adversari si au darul de a inspira maselor o incredere atat de absoluta in cinstea desavarsita, in inalta garantie morala a vorbitorului, incat ai siguranta deplina a putintei de inlantuire, prin acel om, a dorintelor de bine ale unei tari."


In rastimpurile destul de restranse ale vietii sale particulare, cand se elibera de grijile si responsabilitatile publice de stat si de partid, Alexandru Marghiloman s-a dovedit un om cu o prestanta de notorietate in societate si in lumea mondena in care a trait, etalandu-si neostentativ, in mod natural, firesc, eticheta unui aristocrat, a unui gentleman care atragea atentia prin manierele sale ce-i confereau o distinctie aparte, o admiratie nedisimulata din partea unor reprezentante ale sexului frumos, fiindu-i cunoscuta si recunoscuta printre alte preocupari si una sportiva, pasiunea lui pentru echitatie.
Nu este lipsit de interes sublinierea unor aspecte cu caracter anecdotic care tin de o latura a preocuparilor neoficiale in care a fost implicat Alexandru Marghiloman. In anul 1897 el a oferit la celebrul restaurant Capsa, din postura de mare iubitor si proprietar de cai dar si de invingator in Derby-ul din acel an, o masa fastuoasa. Invitatii sai, intre acestia era si Principele Ferdinand, au luat cunostinta, pe langa numeroase preparate culinare, si de bomboanele Jockey Club. La Capsa, loc predilect de intalnire a multor oameni politici, sarjele satirice pornite din condeiele unor ziaristi talentati nu l-au scutit nici pe Alexandru Marghiloman, caruia i s-a dat apelativul de "marchizul de Chiloman" (chiloman - galagie mare, larma, zarva). Cofetaria Capsa era renumita si pentru un impresionant sortiment de cafele: cu lapte, filtru, Marghiloman, turceasca si neagra, una din varietatile de cafea care era servita, preluand numele cunoscutului om politic.
Fara indoiala ca trecerea timpului nu va putea estompa figura acestui om politic cu o statura demna de cele mai proeminente in peisajul politic romanesc din ultimul patrar al secolului XIX si primul sfert al secolului XX.


BIBLIOGRAFIE
Alexandru Marghiloman, Note politice, Volumul I, Editura Scripta, Bucuresti, 1993
Alexandru Marghiloman, Note politice, Volumul II, Editura Scripta, Bucuresti, 1994
Alexandru Marghiloman, Note politice, Volumul III, Editura Scripta, Bucuresti, 1995
I.G. Duca, Memorii, Volumul I, Editura Expres, Bucuresti, 1992
Titu Maiorescu, Romania, Razboaiele balcanice si Cadrilaterul, Editura Machiavelli, Bucuresti, 1995
Ioan Slavici, Amintiri. Inchisorile mele. Lumea prin care am trecut, Editura Albatros, Bucuresti, 1998
Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria romanilor in secolul XX, 1918-1948, Editura Paideia, Bucuresti, 1999
Mircea Iosa, Traian Lungu, Viata politica in Romania 1899 – 1910, Editura politica, Bucuresti, 1977
Titu Maiorescu, Viata politica a Romaniei sub domnia lui Carol I, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994
Ion Bulei, Sistemul politic al Romaniei moderne. Partidul  Conservator, Editura politica, Bucuresti, 1987
Ioan Adam, Panteon Regasit. O galerie ilustrata a oamenilor politici romani. Editura Gramar, Bucuresti, 2000
Maria Magdalena Ionita, Casa si familia Capsa in Romania moderna, Editura Publimpres, Bucuresti, 200
Stelian Neagoe, Istoria guvernelor Romaniei de la inceputuri – 1859 pana in zilele noastre – 1995, Editura Machiavelli, Bucuresti, 1995

Comentarii

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.