Zilele trecute am fost din nou vizitati de doamna Annick de Souzenelle, renumit antropolog si hermeneut crestin. Daca in vizitele anterioare a conferentiat de-a lungul anilor la Facultatile de Medicina, Litere sau Teologie din Bucuresti, Timisoara, Iasi si Sibiu, anul acesta a fost invitata Institutului Cultural Roman. Annick de Souzenelle este o respectabila doamna de-o incredibila tinerete, care tocmai a implinit zilele acestea 85 de ani. Cartea care a facut-o celebra, "Simbolismul corpului uman", a fost tradusa si in Romania, alaturi de alte doua titluri. Unii exegeti au numit-o "un Mircea Eliade feminin"…
Dar nu astfel mi-am propus sa vorbesc aici despre aceasta personalitate, ci sa depun marturie despre prezenta ei.
De aproape zece ani am beneficiat, periodic, de prezenta unui om de un echilibru nicicand intalnit. Caci in Annick – imi cer permisiunea sa-i spun si public pe numele mic, asa cum o fac in particular – am descoperit una dintre persoanele cele mai aproape de lumina launtrica: identitatea dintre gand, cuvant si fapta este adusa la un firesc rareori intalnit la alti oameni. si am cunoscut destul de multi care vorbesc si/sau scriu (prea) abundent despre spiritualitate... Aceasta centralitate regasita vine desigur dintr-o indelunga cautare, zilnic improspatata. Faptul ca a trecut candva, acum peste 50 de ani in urma, de la catolicism la crestinismul ortodox nu o face mai putin deschisa spre spiritualitatea autentica, oriunde s-ar manifesta aceasta: acolo unde teologii se cearta, misticii se intalnesc, mi-a spus odata.
In cele sase vizite anterioare am avut sansa s-o insotesc pe la manastirile din tara, sa batem impreuna la usa unor mari duhovnici. Gratie studiilor de teologie si de limba ebraica (dar si de matematica), care i-au permis o perspectiva antropologica tonica, vie, mai aproape de lumea in care traim, dar fara a abandona deloc traditia, te-ai fi asteptat sa ai de-a face cu o persoana impovarata de greutatea invataturii si a celebritatii. Nicidecum! Annick a ramas mai tanara ca mine, chiar daca mi-ar putea fi bunica, modesta si plina de viata. Iata doar un ultim exemplu: apropiatii din Franta au cumparat un sediu pentru o viitoare scoala unde Annick isi va tine conferintele alaturi de importante figuri, profesori de la Sorbona etc. Fiind interesat, la randul meu, mi-a spus ca, din motive birocratice, din pacate, cursurile nu vor putea incepe decat din 2009. Desigur, daca Dumnezeu, va ingadui, a adaugat Annick cu un zambet sagalnic.
Sa faci astfel de planuri la 85 de ani, mi se pare un model de viata traita fara rest si de exemplara frumusete spirituala... Bon anniversaire, Annick!