9.9 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSportAtletismCe a lăsat 2013 istoriei. Descoperirile anului trecut

Ce a lăsat 2013 istoriei. Descoperirile anului trecut

Desluşirea enigmei morţii lui Tutankhamon, canibalismul coloniştilor americani, cel mai vechi strămoş al omului, mormântul legendarului as al panzerelor germane, un nou matriarhat sau dovezi despre domesticirea pisicilor sunt doar câteva dintre descoperirile anului 2013 care au  bucurat sau intrigat istoricii şi oamenii de ştiinţă.

2014/01/03//334262-0-biblioteca-din-alexandria.jpgRectificare bugetară

Una dintre cele mai mari tragedii ale istoriei antice, surprinsă în mituri, dar şi în istoria cinematografiei, este arderea Bibliotecii din Alexandria.

Adevărul este, însă, că sfârşitul faimosului aşezământ egiptean a fost unul mai puţin pirotehnic decât s-a crezut, cauza principală a ruinării fiind decizia guvernanţilor vremii de a tăia finanţarea de la buget a legendarei instituţii.

 

 

Richard al III-lea, ultimul act

2014/01/03//334264-2-richard-al-iii-lea-schelet.jpg

 

Ar fi dat un regat pentru un cal, dar a ajuns sub o parcare anonimă.

Rezultatele testelor ADN au confirmat că scheletul descoperit în mormântul de sub asfaltul unei banale parcări din Leicester, Anglia, aparţine într-adevăr regelui Richard al III-lea, decedat în 1485, la vârsta de 32 de ani.

Analizele făcute de cercetătorii de la Universitatea Leicester au dezvăluit un Richard cu probleme de coloană, chinuit de paraziţi intestinali şi, după cum relevă dantura, cu o personalitate colerică.

De asemenea, rănile descoperite pe craniul său fac tot mai plauzibilă ipoteza că monarhul ar fi purtat coroană în ultima bătălie la care a participat.

 

 

 

  

Buddha rebotezat

2014/01/03//334265-3-buddha.jpg

Săpăturile realizate la templul Maya Devi din Lumbini, aşezarea nepaleză în care s-a născut Buddha, au permis descoperirea unei structuri din lemn necunoscută până anul trecut, datată ştiinţific în secolul al VI-lea î.Hr., a anunţat arheologul britanic Robin Coningham de la Universitatea Durham.

Vestigiile au permis datarea în premieră a vieţii lui Buddha şi analiza felului în care a apărut budismul. „Este o descoperire majoră, avem dovada celui mai vechi sanctuar budist din lume, construit în jurul unui copac”, a declarat Coningham. Potrivit tradiţiei budiste, Siddharta Gautama, devenit apoi Buddha, s-a născut la Lumbini, în timp ce mama lui, însărcinată, a născut în drum spre părinţii ei. În timpul naşterii, ea ar fi strâns ramurile unui copac.

 

„Lord Of The Rings” ar putea deveni documentar

2014/01/03//334266-4-craniu-din-dmanisi.jpg

Descoperirea unui craniu vechi de 1,8 milioane de ani la Dmanisi, în Georgia, pare să indice faptul că strămoşii îndepărtaţi ai omului aparţineau unei singure specii, teorie care aprinde dezbaterile între paleontologi în privinţa istoriei evoluţiei umane.

Spre deosebire de alte fosile cunoscute din categoria „Homo”, acest craniu, cu o cutie craniană mică, o faţă lungă şi dinţi mari, constituie o mostră a celui mai vechi strămoş al omului descoperit până acum în afara continentului african.

 

Centru mayaş

2014/01/03//334267-5-centru-mayas.jpg

Fotografiile realizate din satelit despre jungla mexicană Yucatán i-au făcut pe oamenii de ştiinţă să lanseze ipoteza existenţei unui nou mare oraş al civilizaţiei Maya.

Un grup de arheologi conduşi de slovenul Ivan Šprajc au anunţat apoi că au vizitat zona respectivă şi au făcut incredibila descoperire.

Arheologii cred că oraşul a fost centrul unei mari regiuni între anii 600 şi 900 d.Hr. Suprafaţa sitului măsoară 22 de hectare şi conţine mai multe de monumente, cel puţin o duzină dintre ele fiind şi inscripţionate.

 

 

 

 

 

Remix

Anul trecut am aflat cam cum suna limba strămoşilor noştri de acum cca. 6.000 de ani. Lingviştii au reconstruit forma veche a ceea ce ar fi putut fi o proto-limbă indo-europeană, cea din care s-au născut apoi mai multe limbi europene şi asiatice.

Fişier audio cu reconstituirea fonetică a limbii strămoşilor

Tot în 2013 am aflat şi cum suna muzica grecilor antici. Epitaful Seikilos este cea mai veche compoziţie muzicală integrală cunoscută în istoria muzicii, un cântec grecesc din primul secol d.Hr. Mai jos, o puteţi asculta în interpretarea cercetătorului de muzică antică, Michael Levy:

 

Google Help

2014/01/03//334268-6-angkor-wat.jpg

Cartografierea templului Angkor Wat şi a altor monumente din împrejurimile oraşului antic Angkor Thom, din nord-vestul Cambodgiei, au scos la iveală o reţea de linii de transport care ar putea oferi răspuns la întrebarea care îi frământă pe istorici şi pe arheologi de mai multă vreme: cum au ajuns în Angkor pietrele de nisip folosite la construcţia celor cinci (după unele estimări chiar zece) milioane de blocuri de piatră, unele cântărind peste 1.500 de kilograme, provenite din carierele unui munte sacru aflat în apropiere?

Un studiu recent arată că respectivele „linii” relevate de Google Earth sunt, de fapt, o serie de canale, conectate între ele de bucăţi de drum sau râuri, care duc de la cariere direct spre Angkor. Drumurile şi canalele (în unele dintre ele mai există apă) ar fi putut constitui infrastructura de transport a blocurilor de piatră, între secolele IX şi XIII, cât s-a lucrat la construcţia templului, pe o distanţă de 37 de kilometri. Cercetătorii presupun că reţeaua de canale nou descoperită a fost construită, cel mai probabil, în cursul mai multor luni, cu aportul a mii de muncitori.

 

Canibalism cu feţe palide

2014/01/03//334269-7-jamestown-canibalism.jpg

Mai multe dovezi rămase din Jamestown, prima colonie permanentă din Lumea Nouă, descriu canibalismul practicat de veneticii europeni.

Fostul preşedinte al Jamestownului, George Percy, scria în 1625 că în perioada teribilei ierni din 1609–1610, o foamete cumplită a cuprins comunitatea celor 300 de locuitori ai coloniei.

Pentru a supravieţui, aceştia au folosit toate sursele de mâncare existente, inclusiv cadavrele din morminte.

 

 

  

19

2014/01/03//334272-8-tutankhamon.jpgEnigma morţii lui Tutankhamon a fost dezlegată. Sfârşitul faimosului faraon copil, ajuns pe tronul Egiptului la vârsta de numai 9 ani, a reprezentat unul dintre marele mistere ale Antichităţii.

Acum, după 3000 de ani, specialiştii spun că au descoperit motivul real al decesului său: un brutal accident petrecut la cursele de care.

Rănile faraonului s-au potrivit cu cele obţinute în urma unor simulări de accidente în timpul curselor de care. Rezultatele sugerează că Tutankhamon a fost lovit de un car în timp ce se afla în genunchi, strivindu-i coastele, pelvisul şi inima. Avea 19 ani. 

Mormântul lui Tutankhamon a fost descoperit în 1922 de către Howard Carter. De atunci au tot apărut mai multe ipoteze legate de cauza morţii faraonului. Ele au inclus crima, muşcătura unui şarpe, lepra, malaria, tuberculoza şi anemia.

 

Cel mai vechi port

2014/01/03//334273-9-cel-mai-vechi-port.jpgÎn timp ce excavau un sistem de depozite subterane de la Wadi el-Jarf, la 178 de kilometri sud de Suez, în apropierea Mării Roşii, arheologii au descoperit fragmente de bărci, frânghii, ceramică şi papirusuri din timpul domniei celei de a patra dinastii King Khufu sau Cheops, constructorul Marii Piramide Giza, care a domnit între 2551 şi 2528 î.Hr.

Locul este considerat a fi cel mai vechi port din Egiptul Antic descoperit până acum.

  

 

Monede de schimb

2014/01/03//334274-10-monede-australia.jpgIstoricii l-au creditat pe James Cook cu descoperirea Australiei în 1770. Găsirea însă a cinci monede de cupru africane în nordul ţării, descoperire ignorată multă vreme, indică un contracandidat care îl va devansa pe Cook. Şi la o distanţă nu tocmai mică.

 

 

Micropiramide

2014/01/03//334275-11-micropiramide.jpgCel puţin 35 de piramide mai mici au fost descoperite în Sudan, în necropola din Sedeinga.

Caracteristica lor principală este că sunt foarte apropiate una de alta: într-un sit deschis în 2011, de nici 500 mp, cam cât un teren de baschet, au fost descoperite 13 astfel de construcţii.

Piramidele din Sudan au fost construite acum 2000 de ani, în perioada de înflorire a Regatului Kusita. Cea mai mare dintre piramide are şapte metri lăţime la bază, iar cea mai mică, în care a fost înmormântat un copil, 75 de centimetri.

 

 

Asul panzerelor

2014/01/03//334276-12-asul-panzerelor-kurt-knispel.jpgIstoricii cehi au descoperit într-un mormânt anonim din Moravia rămăşiţele pământeşti ale lui Kurt Knispel, legendarul tanchist al germanilor.

Knispel a repurtat, oficial, 168 de victorii în cel de Al Doilea Război Mondial, fiind considerat, alături de Johannes Bölter, Ernst Barkmann, Otto Carius şi Michael Wittmann, unul dintre cei mai buni, dacă nu chiar cel mai bun as al tancurilor care a existat vreodată.

 

 

 

 

Bazar arheologic

2014/01/03//334277-13-bazar-arheologic.jpgArheologii care au lucrat la London’s Crossrail, costisitorul proiect feroviar subteran din Marea Brtitanie, au dat de o serie de dovezi din mai multe epoci: instrumente de piatră din Antichitate, un drum roman, o potcoavă şi accesorii metalice de călărie de acum 2000 de ani, patru mii de victime ale ciumei şi obiecte de aur din Evul Mediu ş.a.

O descoperire nu mai puţin importantă este cea care arată că malurile Tamisei de pe actualul teritoriu al Londrei au fost locuite încă din jurul anului 7000 î.Hr.

 

În drum spre Roma

2014/01/03//334278-14-in-drum-spre-roma.jpgArheologii au scos la iveală în oraşul antic Gabii, din apropiera Romei, un complex de construcţii care ar putea repezenta cel mai vechi sit de arhitectură monumentală romană.

Enorma structură, datând din secolele patru şi trei î.Hr., a fost excavată de o echipă de la Universitatea din Michigan.

Construcţiile mari din piatră, designul excepţional, coloanele, modelele geometrice ale coridoarelor, pereţii pictaţi şi scările uriaşe fac din noul complex unul care surclasează majoritatea marilor monumente ale Romei antice cunoscute până acum.

 

Matriarhat Wari?

2014/01/03//334279-15-wari.jpgA fost descoperit un monument funerar datând din jurul anului 750 d.Hr. şi aparţinând civilizaţiei Wari, o cultură pre-icaşă din Peru.

Pe lângă cele peste 1300 de artefacte, au fost găsite însă, în premieră, şi rămăşiţele câtorva regine şi femei din nobilimea imperiului.

Arheologii au găsit şi sarcofagele unor bărbaţi, dar în încăperi mult mai mici decât cele dedicate femeilor, ceea ce ar putea da răspuns la multe din întrebările legate de rolul femeilor în elitele societăţii Wari.

 

Cum au început să zgârie mai blând

2014/01/03//334280-16-pisic.jpgÎn sfârşit, avem informaţii mai precise despre originea domesticirii pisicilor.

Cercetătorii care studiază un sit arheologic vechi de 5.000 de ani din China au descoperit că pisicile sălbatice au venit prima oară în satele antice pentru a se hrăni cu rozătoarele care furau grăunţele fermierilor.

E pentru prima oară când se prezintă felul în care început procesul de domesticire a pisicilor.

 

Sobieski şi vampirii

2014/01/03//334281-17-mormant-vampiri.jpgArheologii din Polonia au descoperit un grup de morminte în care par a fi îngropaţi vampiri. Acestea au fost găsite în timpul construcţiei unei şosele din apropierea oraşului Gliwice, tronson pe care arheologii erau obişnuiţi să descopere mai curând rămăşite ale soldaţilor care au luptat în Primul Război Mondial.

Dar, în loc de militari, mormintele găzduiau schelete cu capetele tăiate şi aşezate pe picioare. Acest lucru le-a indicat istoricilor faptul că trupurile au fost supuse unei execuţii ritualice, pentru a nu le mai permite decedaţilor întoarcerea din morţi, conform credinţelor vremii.

Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă