Criză există şi în ţările vestice sau în cele din preajma noas­tră, dar nici una nu a redus atât de bru­tal fondurile bugetare alo­cate educaţiei şi cercetării. O intenţie lăudabilă a avut Fundaţia Naţională pentru Ştiin­ţă şi Artă-FNSA (care se află sub auspiciile Aca­de­miei Române), de a orga­niza o dez­batere cu tema „Cer­ce­ta­rea funda­mentală în vremuri de criză", la sfârşitul lunii martie 2010. Partici­panţii au purtat discuţii aprinse, la obiect, deosebit de actuale pentru peisajul în derivă al cerce­tării ro­mâ­neşti. Aceste discuţii vor fi publicate de FNSA, de aceea rândurile de faţă se doresc a consem­na doar câteva subiecte ce nu au putut fi dezbătute din lipsă de timp.

O lege modernă a cercetării

Cercetarea aplicativă românească este practic invizibilă internaţional, iar cea de inovare este ca şi inexistentă. Cercetarea aplicată şi inovarea nu pot să se lipsească de cercetarea fundamentală, de valoarea şi importanţa acesteia, fără de care nu poate exista o educaţie universitară completă, indispensabilă unui ciclu de formare a unui doctor în ştiinţe competent, deci a viitoarelor generaţii de specialişti. Insulele de performanţă academică, mai exact elitele din Institutele de Fizică de la Măgurele şi  câteva Universităţi şi Institute de Cercetare ale Academiei Române şi ANCS (Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică), sunt singurele ce au adus şi - încă - aduc vizibilitate şi renume ştiinţei româneşti. Aceste elite  practic nu au un statut de sprijin permanent, ca în alte ţări, deşi ele  demonstrează că se poate face cercetare la nivelul de vârf al cunoaşterii la acest început de secol 21. ANCS a proclamat sprijinul pentru cercetarea de top, dar nu a sprijinit-o în fapt, menţinând cu un incredibil dispreţ, de exemplu, o legislaţie economică anacronică pentru specificul cercetării. Şi exemplele pot continua...

Cultura excelenţei, cultura evaluării rezultatelor obţinute, încă nu face parte din programele actuale ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Acestea trebuie să fie inoculate generaţiei tinere care se află pe băncile şcolii. Cercetarea fundamentală nu este ghidată de premisele ,,filozofice" din ministerele noastre, la ce foloseşte, unde se aplică, ci trebuie afirmat răspicat că ea este generată de interesul unui om de ştiinţă pentru o anumită temă sau problemă. Aceasta conduce în majoritatea cazurilor la rezultate care nu pot fi prezise, la aplicaţii neaşteptate fără nici o legătură cu domeniul care le-a generat.

Proiectul noii Legi a Educaţiei Naţionale se va repercuta, ine­vitabil, şi asupra calităţii şi dinamicii învăţământului universitar din România, rămas serios în urmă. Această lege va trebui urmată de o lege modernă a cercetării româneşti. România trebuie să îşi propună, prin lege, să asigure acelei foarte restrânse numeric elite, care s-a afirmat şi este la nivelul rezultatelor de top internaţionale, posibilitatea de a se dezvolta în propria ţară. Trebuie afirmat tranşant că o dezvoltare tehnologică - serioasă - viitoare, trebuie să se bazeze pe existenţa unei baze proprii rezonabile de cercetare fundamentală, care nu trebuie ruptă de fluxul mondial al cercetării. Reintegrarea în acest flux este extrem de dificilă şi costisitoare. Astăzi, capitalul românesc în industria naţională se pare că este de numai 6%. No comment!

Opinia publică din România nu cunoaşte prea bine marile imposturi şi confuzia care a fost abil întreţinută şi se ascundea sub sintagma „cercetarea ştiinţifică românească". Au primit calitatea de institute de cercetare institute mari de proiectare, care nu au făcut vreo clipă cercetare (desigur, există şi altele, în care s-a făcut şi cercetare, şi proiectare!). Această confuzie a umflat numărul cercetătorilor, ceea ce a falsificat fundamental problema fondurilor alocate. Competenţa şi eficienţa în cercetare nu se realizează plecând de la idei utopice că - şi - ONG-urile din România ar avea posibilităţi tehnice şi organizatorice de a conduce programe de cercetare top, deci să primească şi ele fonduri consistente. Problema spinoasă a cercetării aplicate merită o discuţie separată, ca şi cea despre cercetarea fundamentală, mai ales că fondurile importante pe care le consumă anual nu conduc la nici un rezultat palpabil. Dimpotrivă. Creşterea bugetului cercetării fără a efectua o reformă a cercetării devine inutilă.

Cercetare în domeniul „umanioarelor"