Clarificari si replieri doctrinare

de Mircea Dumitriu , 07 decembrie 2007

Procesele si fenomenele de natura economica, politica si sociala care au avut loc in Europa dar si in alte parti ale lumii la sfarsitul veacului XIX si inceputul celui urmator in perimetrul de organizare si desfasurare a activitatilor prestate de muncitorimea integrata in industrie, manufacturi, ateliere mestesugaresti si in alte zone ale productiei, nu au ocolit nici Romania. Statul roman a intreprins masuri salutare de incurajare a industriei nationale in anii 1887 si 1912, prin acordarea unor legi corespunzatoare. Erau evidente facilitatile care permiteau initiativele si declansarea unor energii private, blocate pana nu demult in ermetismul unui sistem feudal vetust, care impiedica relatia esentiala a economiei de piata, cea dintre munca si capital.  


Este adevarat ca, la noi, procesul de industrializare a fost lent, dar s-a dovedit ascendent intr-un lung interval de timp: 1831 – 1914. Legislatia favorabila deschiderii unor noi orizonturi economiei capitaliste consta intr-un ansamblu de masuri incurajatoare pentru cei dispusi sa investeasca in afaceri profitabile,  in conditiile in care avantajele erau certe, predominante persoanelor ce se angajau sa infiinteze fabrici: scutirea de impozite se aplica acestor intreprinderi, atat materiile prime cat si utilajele cumparate din strainatate beneficiau de scutirea taxelor vamale, iar produsele finite aveau un regim privilegiat de circulatie pe calea ferata, cu scutiri ale cheltuielilor de transport. Noile stabilimente industriale isi puteau desfasura activitatile si cu mana de lucru din strainatate, dar proprietarii urmau sa-si asume obligatii ferme cu privire la forta de munca autohtona, anume ca dupa cinci ani, doua treimi din numarul muncitorilor sa fie romani.


Relatia dintre munca si capital a generat, firesc, contradictii, conflicte si convulsii sociale, dealtfel ca peste tot in lume, unde, in conditiile existente – de regim democratic – libertatea de expresie si de asociere erau reglementate prin legi si regulamente.
Romania va cunoaste, aidoma tarilor dezvoltate economic din Europa Occidentala, un context favorabil raspandirii ideilor socialiste care vor fi vehiculate de intelectuali, in marea lor majoritate. Astfel de idei si conceptii se vor cantona organizatoric prin existenta si activitatea unor cercuri socialiste in principalele centre industriale: Bucuresti, Ploiesti, Iasi si Galati. In anii 1871 si 1872, primele cercuri socialiste au fost conduse de Eugen Lupu, Gh. Marinescu C. Stauceanu, la care se vor adauga mai tarziu, in 1874-1875, Nicolae Codreanu si Constantin Dobrogeanu-Gherea. Dupa Razboiul de Independenta, lideri marcanti ai miscarii sunt membri ai familiei Nadejde - Sofia, Ioan si Iosif – si cunoscutul publicist Constantin Mille.


Teoretizarea ideilor socialiste se produce si pe calea unor tiparituri. Dr. Nicolae Russel schiteaza un cadru de raspandire al acestor conceptii in brosura Un studiu pihiatric urmat de cateva comentarii asupra ideilor sanatoase, sub influenta lui Ferdinand Lasalle, om politic german. La sfarsitul anului 1879 si pana in decembrie 1880, Constantin Dobrogeanu-Gherea editeaza la Bucuresti revista Romania viitoare. In vara anului 1881 apare la Iasi revista Contemporanul, cu un profil cultural, stiintific si literar, publicatie de orientare general-democratica, care a vazut lumina tiparului, cu intermitente, pana in primavara anului 1891 – un deceniu de afirmare a unor idei care se situau intr-o avangarda a vietii social-politice romanesti.


Socialismul european se facea cunoscut opiniei publice din Romania prin mesaje semnificative continutului doctrinelor sale. In 1883 apare, pentru o perioada scurta, de numai 4 luni, revista Emanciparea, sub redactia lui Constantin Bacalbasa, care a publicat fragmente din Catehismul socialist scris de Jules Guesde, militant socialist francez. Tot Gherea este cel care va edita la Iasi, in primavara anului 1884, prima publicatie teoretica socialista din Romania, Revista sociala, in coloanele careia vor aparea studii economico-sociale importante, spre exemplu, Ce vor socialistii romani?.


Sfarsitul secolului XIX este marcat pentru socialismul romanesc de un eveniment major: constituirea Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Romania, la 31 martie/12 aprilie 1893, cu un program si un statut caracterizat printr-un spectru larg de probleme care imbratisau segmentele principale din societate, vizand nu numai pe muncitori si tarani, dar si alte categorii largi de cetateni: dreptul la declansarea grevelor, ziua de munca de opt ore, un invatamant cu caracter general, asigurarea dreptului de organizare si intrunire a angajatilor etc.
Pentru tarani, intr-o tara predominant agricola cum era Romania, li se recomanda lucratorilor ogoarelor sa foloseasca legalitatea mijloacelor de lupta pentru a beneficia de municipalizarea si cumpararea pamanturilor, infiintarea de izlazuri, acordarea unor credite pentru nevoile taranilor si desfiintarea invoielilor in natura. Un astfel de program si o atare doctrina nu reusisera insa sa capete contur si nu aveau efectul scontat prin finalizari posibile, realiste si pragmatice. Or, in aceasta perioada istorica, Romania pasea viguros pe calea liberalismului. In acest context, se va produce o mutatie benefica in gandirea unor importanti lideri socialisti, in principal V. G. Mortun si I. Nadejde, care se vor apropia de liberalii Ion I. C. Bratianu, D. Sturdza si M. Ferekyde. La inceputul lui februarie 1900 se produce fuziunea liberalilor cu socialistii si, dupa cum declara V. G. Mortun, se putea relua calea dezvoltarii democratice indicata de Ion C. Bratianu si C. A. Rosetti. Istoriografia comunista a taxat trecerea socialistilor la Partidul National Liberal ca o tradare, autorii ei fiind etichetati "generosi".


Peste un deceniu, la sfarsitul lui ianuarie 1910, socialistii romani se vor regasi intr-o noua formatiune politica: Partidul Social-Democrat din Romania, cu un program ce prevedea, printre altele, votul universal, drepturi egale pentru femei, contract colectiv de munca s.a.. Cand Romania si-a proclamat neutralitatea, in august 1914, P.S.D.R. s-a declarat ferm impotriva razboiului, s-a pronuntat pentru neutralitate si pastrarea integritatii teritoriale a tarii. La Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, miscarea social-democrata din Transilvania s-a pronuntat ferm in favoarea infaptuirii dezideratului national de intregire a tarii in hotarele ei consacrate, de necontestat prin legitimitate istorica.

Comentarii

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.