Motto: "Independenta nu este un dar pe care ni-l face Europa ci o recunoastere a drepturilor strabune ale romanilor, in conformitate cu sacrificiile lor"
Nicolae Iorga

De la San Stefano la Berlin

La 19 martie 1878, Rusia, ale carei armate se gaseau la 6o de km de Istanbul, semna cu Turcia invinsa, ceea ce s-au numit ulterior, Preliminariile de Pace de la San Stefano.Prin hotararile sale extrem de importante, tratatul rezultat leza in mod evident interesele marilor puteri europene, creand un dezechilibru strategic notabil in beneficiul Rusiei. Se stie ca Rusia nu acceptase participarea Romaniei, tara aliata, la convorbirile de la San Stefano, desi armata romana luptase victorioasa alaturi de rusi in razboiul din Bulgaria iar interesele sale nationale urmau sa fie luate in discutie si negociate. Desi la San Stefano se recunostea independenta Romaniei si se stipulau modificari teritoriale importante pentru noi (Romania primea o parte din Dobrogea, Delta Dunarii cu Insula serpilor, in schimbul celor 3 judete din sudul Basarabiei, reocupate de rusi), autoritatile de la Bucuresti au luat cunostinta de hotararile de la San Stefano ulterior, prin intermediul presei.

Pentru a ilustra starea de spirit a autoritatilor romane, in dosarul Independenta din Arhiva MAE, se afla invitatia baronului Stuart, trimisul diplomatic al Rusiei la Bucuresti, adresata ministrului de Externe Mihail Kogalniceanu pentru a a participa la receptia oferita la 29 martie 1878 in palatul din soseaua Kiseleff, cu prilejul incheierii pacii la San Stefano. Demn, dar explicit, ministrul raspunde printr-o scrisoare personala ca «necunoscand hotararile luate la San Stefano in ce priveste Romania si daca, in consecinta, trebuie sa ma bucur sau sa ma intristez, nu voi putea da curs amabilei dvs invitatii»

Sub presiunea occidentala, cele 7 puteri europene – Germania, Austro-Ungaria, Anglia, Italia, Franta, Rusia si Turcia –au convenit ideea unui Congres european la Berlin, care – observa Nicolae Iorga - a inlocuit in Europa Parisul napoleonian. Congresul urma sa dezbata "stipulatiile Tratatului preliminar de la San Stefano, incheiat intre Rusia si Turcia", cu toata opozitia Rusiei care isi mentinea punctul de vedere initial. Pozitia occidentala a fost transata scurt de cancelarul german Bismarck, ales presedintele congresului. Opera de la San Stefano este pusa in discutia libera a cabinetelor semnatare ale tratatelor din 1856 si 1871, in vederea stabilirii de comun acord si pe baza unor garantii noi a pacii de care Europa are atata nevoie. Congresul de Berlin a inceput la 13 iunie si s-a incheiat la 12 iulie 1878.

Inceputurile diplomatiei romane

Prima misiune diplomatica a Principatelor Romane s-a infiintat la Istanbul in martie 1859, sub conducerea succesiva a lui C.Negri, I.Balaceanu, I.Ghica, a doua la Paris in vara anului 1860, a treia la Belgrad (pe baza de reciprocitate), a patra la Viena in decembrie 1868, cu PP Carp si Gh.Costaforu, a cincea la Berlin in mai 1872, iar in martie 1873 la Roma, urmat de Sankt Petersburg in 1874. In toata perioada premergatoare obtinerii independentei noastre nationale, trimisii diplomatici romani au desfasurat o intensa activitate pentru recunoasterea drepturilor legitime ale tanarului stat roman, incepand prin incheierea de conventii comerciale, cu toate dificultatile decurgand din statutul nostru fata de Turcia.

Prima bresa s-a facut cu Austro-Ungaria, al carui cancelar Andrassy a acceptat sa semneze la Viena, in 1875, o conventie comerciala cu Romania, alaturi de agentul diplomatic Gh.Costaforu. Asa cum afirma Titu Maiorescu, agent diplomatic la Berlin in acel moment,"incheierea conventiei dovedea ostentativ emanciparea economica de sub suzeranitatea Portii si prevestea recunoasterea deplinei independente ", adaugand ca autoritatile germane considerau revendicarile romanesti ca"moderate si juste". Desigur ,afirmarea impetuoasa a Romaniei in viata internationala, inaintea declararii formale a independentei sale, determina reactii descurajante in marile capitale europene, ministrul de Externe francez Decazes punand in garda Romania asupra "pericolelor actiunilor sale unilaterale", cancelarul german Bismarck sugera "sa se astepte sa fie coapte fructele din copacul european", iar trimisul englez in Rusia, lordul Loftus il prevenea pe trimisul roman" sa nu rupa firul care-i leaga de Turcia". Arhiva MAE contine numeroase rapoarte, analize, luari de pozitie, ale trimisilor diplomatici romani in cele 7 capitale europene, adevarate exemple de competenta, elocinta si patriotism, culminand cu incercarile ca Romania sa fie acceptata plenar la Congresul de la Berlin.

Gazda Bismarck

Cu toata opozitia vehementa a Rusiei, presedintele congresului, cancelarul Bismarck a invitat la lucrari, la 1 iulie 1878, pe plenipotentiarii romani – premierul I.C.Bratianu si ministrul de Externe, Mihail Kogalniceanu, sositi special la Berlin, sa-si expuna punctul de vedere, care"va fi auzit,dar nu ascultat". Asadar, luni 1 iulie 1878, Radowitz, secretarul general al Congresului, i-a introdus la lucrari pe cei doi ministri romani, iar presedintele lucrarilor s-a ridicat si a intins mana plenipotentiarilor romani. Urmand exemplul lui Bismarck, toti reprezentantii la lucrari s-au ridicat in picioare, aplaudand. Pentru prima data in istoria sa, Romania lua parte in calitate de stat independent la un mare congres european, rezervat in acele timpuri doar puterilor continentului. Luand cuvantul, ministrul Kogalniceanu a expus concis si documentat, intr-o limba franceza impecabila, drepturile Romaniei, insistand ferm asupra caracterului lor legitim, istoric, national.

Demersuri diplomatice pentru recunoasterea independentei de stat a Romaniei

Congresul de la Berlin a statuat o recunoastere conditionata a independentei Romaniei, acceptand schimbul teritorial propus de Rusia si modificarea unor articole ale Constitutiei din 1866 privind libertatile religioase. In ciuda restrictiilor impuse, puterile europene, refuzand sa stabileasca relatii diplomatice normale cu Romania pana la conformarea acesteia cu conditiile impuse de congres, Ministerul de Externe trimite o telegrama-circulara agentilor diplomatici romani, la 13 iulie 1878, consfintind "Independenta Romaniei si recunoasterea virtuala a acesteia". Ca prim obiectiv, se insista asupra necesitatii transformarii agentiilor si consulatelor din Bucuresti in misiuni diplomatice, ai caror titulari sa fie trimisi extraordinari si ministri plenipotentiari. Prima putere semnatara a tratatului de la Berlin care a reactionat favorabil doleantei romane a fost Austro-Ungaria, la 23 septembrie 1878 imparatul Franz Iosif acceptand oficial pe Ion Balaaceanu ca trimis extraordinar si ministru plenipotentiar al Romaniei, fara a astepta indeplinirea clauzelor tratatului. Au urmat Rusia si Turcia spre sfarsitul aceluiasi an. Dupa emiterea legii pentru "cesiunea cailor ferate ale societatii actionarilor catre statul roman" la 20 februarie 1880, in conditii oneroase pentru tara, Germania, Franta si Anglia au recunoscut imediat si fara alte conditii independenta Romaniei, trimitand la Bucuresti pe ministrii lor plenipotentiari, urmati de cei ai Greciei, Belgiei si Olandei. Romania va trimite, prin reciprocitate, diplomatii sai in principalele capitale europene, printre care, in aprilie 1880, pe Mihail Kogalniceanu, in calitate de trimis extraordinar si ministru plenipotentiar la Paris.

Arhiva diplomatica a MAE cuprinde numeroase rapoarte si propuneri de masuri, marturii ale eforturilor inteligente si profund patriotice ale primilor nostri diplomati, printre care – alaturi de Mihail Kogalniceanu - Titu Maiorescu, P.P. Carp, Lascar Catargiu, Ion Balaceanu, Ion Ghica, Gh. Costaforu, Basarab Brancoveanu, Callimachi-Catargi, C. Negri s.a., nume intrate definitiv in istoria Romaniei.

Cu aceasta extindere si inaltare a nivelului reprezentantelor diplomatice din Bucuresti, completate pe baza de reciprocitate cu acte similare ale tarii noastre in principalele capitale europene, se incheia capitolul recunoasterii de jure a independentei statului roman. Romania intrase oficial in Europa.

Bibliografie:

Arhiva diplomatica MAE – Fondul Independenta