Cultura
 
Constantin Brancoveanu, intre ortodoxie si masonerie
6 Octombrie 2007
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
8716 VIZUALIZARI | COMENTARII  20

Amestecul de ritualuri ortodoxe si masonice de la inmormantarea larg mediatizata a regretatului actor Florian Pittis a dovedit inca o data ca in cadrele democratice ale secolului XXI Biserica si Masoneria nu mai manifesta reticentele reciproce de pana mai ieri, ci sunt dispuse mai degraba la co-existenta "pasnica" si con-lucrare "civilizata". Altminteri cum sa-ti explici faptul ca in Adunarea Nationala Bisericeasca se afla masoni notorii, ca d-nii Sorin Frunzaverde si Constantin Balaceanu-Stolnici, ca Mitropolitul Moldovei, ales intre timp Patriarh, ii multumeste in scris, mai mult decat protocolar, liderului mason Eugen Ovidiu Chirovici pentru com-patimirea cu Biserica Ortodoxa indoliata, sau ca un preot ortodox sfinteste in Templul Masonic din Bucuresti o troita cu simboluri heterodoxe?


In aceste conditii, condamnarea Masoneriei de catre Sf. Sinod al B.O.R. din 11 martie 1937 (ramasa inertial in vigoare pana astazi), pe baza amplului raport intocmit atunci de Mitropolitul Nicolae Balan (1882-1955), devine simpla istorie (as zice "retrograda", dar ma tem de pleonasm). E limpede ca Biserica tinde "sa se innoiasca" (nu asta i se cere de 17 ani incoace?), iar Masoneria, la randul ei, e limpede ca s-a si innoit deja, caci in locul vechiului si teribilului "secret masonic", candva principiul ei fundamental, o vedem declamandu-si transparenta pe micile ecrane, iar redutabila ei unitate traditionala a lasat locul in ultimii ani mai multor "ascultari" divergente (in Romania sunt 9!), mergandu-se pana la nuante... prepozitionale (bunaoara, d-l Danacu e Marele Maestru al Marii Loje Nationale a Romaniei, iar d-l Chirovici e Marele Maestru al Lojii Nationale din Romania).
Totul se configureaza altfel in aceasta epoca pe care unii o numesc "postmoderna", iar altii o considera chiar "postcrestina", si nu e de mirare ca "mentalitatile" raman uneori in urma unor "evolutii" atat de rapide si de radicale.
Dar, oricat am incerca sa ne eliberam de "mentalitatea retrograda", si oricata disponibilitate la toleranta si intelegere reciproca ar manifesta mai nou Biserica si Masoneria (in vadita consonanta cu imperativele ideologice ale momentului), exista totusi niste limite ale bunului simt care nu pot fi incalcate fara a cadea in ridicol. Sa luam un caz concret, care cred ca merita o discutie de principiu.

Pro domo
"Brancoveanu, primul mason roman?" – iata titlul cel mai socant al Evenimentului zilei de duminica 9 septembrie 2007. Autorul scurtului articol (d-l Florian Bichir) rezuma de fapt expunerea Marelui Maestru al Marii Loje Nationale a Romaniei,
d-l Viorel Danacu, dar, in afara de semnul de intrebare din titlu, nu formuleaza vreo rezerva critica – nici fata de tupeul unei asemenea revendicari, nici fata de evidentul ei anacronism. Am sperat ca autorul articolului (care mi-e amic de pe vremea cand era mai cumpanit) va reveni cumva, cu unele observatii sau precizari de rigoare, dar a trecut luna si nu s-a intamplat asa... Sa vedem mai indeaproape despre ce este vorba.


Sambata 8 septembrie (in calendarul bisericesc: praznicul Nasterii Maicii Domnului), Marea Loja Nationala a Romaniei ii comemora la Bucuresti, in incinta Templului Istoric Masonic din str. Gramont 3 (sector 4), pe Florian Pittis si pe alti "frati incorporati in eternitate". Cu acest prilej, Marele Maestru Dr. Viorel Danacu (Danacu?) aducea la cunostinta asistentei pretinsul "rezultat" al unui "studiu" realizat recent de asa-zisul Centru Regional de Studii Francmasonice Paris-Bucuresti: primul mason roman ar fi fost nimeni altul decat… voievodul martir Constantin Brancoveanu, canonizat de B.O.R. in 1992!
Pe ce se bazeaza oare o asertiune atat de indrazneata? Pe faptul ca secretarul voievodului, inteligentul aventurier italian Antonio Maria del Chiaro, a fost de la un moment dat mason, infiintand o loja la Galati, in 1734, si apoi o alta la Iasi, in colaborare cu domnitorul fanariot Constantin Mavrocordat. De aici concluzia abrupta: "Desi nu exista documente clare, este greu de crezut ca Antonio Maria Del Chiaro nu l-a initiat pe marele domnitor-martir Constantin Brancoveanu in masonerie" (subl. mea), de vreme ce mai tarziu "facea acelasi lucru cu domnitorul Moldovei, Constantin Mavrocordat"!
Dar lucrurile nu se opresc aici. Tupeul mistificator este impins pana la urmatorul corolar propagandistic: "Putem spune, fara a exagera, ca primul roman identificat in istorie ca apartinand masoneriei este dreptcredinciosul voievod Constantin Brancoveanu, canonizat de Biserica Ortodoxa, lucru care demonstreaza ca masoneria romana si Biserica au fost nu doar puncte de sprijin, adevarate coloane ale acestui neam, ci si in perfecta conlucrare. Constantin Brancoveanu merita deci cinstit nu doar ca un martir al Bisericii dreptmaritoare, ci si ca un frate trecut la Orientul Etern" (subl. mea)!


E de spus ca Antonio Maria del Chiaro (autorul acelei bizare Storia delle moderne rivoluzioni della Valacchia, Venetia, 1718), fire arivista si uneltitoare, inclinata sa admire la Constantin Brancoveanu mai degraba abilitatea politica decat evlavia religioasa (sapeva pelar la gazzuola senza farla gridare, "stia sa tunda oaia fara s-o faca sa behaie"), n-ar fi ezitat, desigur, sa-si atraga stapanul in masonerie, dar totusi cu aceasta conditie minimala: ca masoneria sa fi existat pe vremea cand el era tanar secretar al voievodului valah. Or, cat de activ mason ar fi fost italianul mai tarziu, fapt este ca, dupa toate istoriile autorizate ale (Franc-)Masoneriei, primele structuri masonice moderne apar in Occident abia la 1717 (Anglia si Franta), in vreme ce voievodul roman a fost martirizat de catre turci la… 1714. Masonii romani ar voi sa ne convinga, asadar, ca Brancoveanu, aux portes de l’Orient, ar fi fost initiat in masonerie mai inainte ca aceasta sa se fi infiintat ca atare la Londra si la Paris!
Astfel de incercari penibile de revendicare pro domo a unor mari personalitati ale istoriei nationale, cu intentia de a ne face sa credem ca n-ar fi existat niciodata incompatibilitate intre Masonerie si "Biserica stramoseasca", reprezinta tot atatea sfidari ale adevarului istoric si ale bunului simt elementar. Ca sa nu mai spun ca, chiar daca Brancoveanu, om curios din fire, s-ar fi lasat initiat in masoneria delle moderne rivoluzioni, moartea martirica pentru Hristos, laolalta cu toti fiii lui, ar fi rascumparat acest pacat de conjuncturala evaziune heterodoxa, ca si altele mai mari sau mai mici, iar sfintenia i-ar fi ramas la fel de indiscutabila chiar si din punctul de vedere al celei mai inflexibile ultraortodoxii.
"Dialogul" prezent intre Biserica si Masonerie (sincer sau nesincer, apreciat sau depreciat) n-are nimic de castigat din lipsa de masura, dupa cum nici lipsa de masura nu se rascumpara prin dialog...

VOTEAZA ARTICOLUL
5/5
2 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
20. foarte corect ce spui 20:44 | 19 Decembrie
cosmin
 
Scris de alina
eu ma gandesc ca sunt o gramada de oameni printre noi care nu sunt oficial masoni dar neoficial sunt . si asta se vede clar dupa modul in care vorbesc, dupa actiunile pe care le fac , dupa viclenia pe care o au si dupa cata rautate lasa sa vina asupra lor si o accepta cu o placere deosebita. Ii vezi si dupa ochi ca sunt cu deficiente de suflet si inima si ca ceva necurat se invarte prin ei. e clar ca oamenilor le ...
 
...meriti ceva frumos pt comentariul tau,din partea unui audiofil--youtube-elina garanca-lakme--,tot in acest registru sa ramanem...dumnealor doresc sa reduca numarul teatrelor ,filarmonicilor,inst de cultura...doresc ca romanii sa fie preocupati in exclusivitate de bere,mici,carnati,..de scuipatul semintelor la meci...si o partida de sex...si aia ..daca-i mai tine...uneori...promotional
19. RE: masonii si homosexualii... 07:21 | 26 Octombrie
Florin
 
Scris de M.
Sa se suprime totul, nici sondaje, nici campanie electorala, nici alegeri, ca Partidul le face pe toate, de ce sa mai piarda sclavul timpul pretios de munca cu toate acestea? Sclavul sa munceasc, nu sa gandeasca!
 
sa mori tu ca asta-i un comentariu!?!?!?Incredibil
18. 14:02 | 27 Noiembrie
alina
eu ma gandesc ca sunt o gramada de oameni printre noi care nu sunt oficial masoni dar neoficial sunt . si asta se vede clar dupa modul in care vorbesc, dupa actiunile pe care le fac , dupa viclenia pe care o au si dupa cata rautate lasa sa vina asupra lor si o accepta cu o placere deosebita. Ii vezi si dupa ochi ca sunt cu deficiente de suflet si inima si ca ceva necurat se invarte prin ei. e ...
17. Domn,AUTENTIC CRESTIN... 21:45 | 12 Octombrie
"Constantin ...
si MARTIR !...Catre,"draga" MAIOR&Co.(toata sleahta,foarte bine cunoscuta) pregatiti-i("spiritual")pe de-alde "chirovici","piticul",etc.,etc., in vedrea momentul(ii aproape) ispasirii petru pacatul de EVAZIUNE HETERODOXA si altele cu mult mai grave(subordonarea fata de "marele vizir",demonul baphomet,spartul in poponetze-vezi practicile ...
16. Intre Dumnezeu si oameni exista Masonii si restul 00:16 | 12 Octombrie
MIORLAU
care fac interpretarea dintre Nefiinta si muritori etc... mai toti conducatorii Romaniei au fost ceva prin Masonerie, pe la Moscova, numai Papa e perfect, tovarasi...!
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

cauta in Cultura
Autor:
OPINIILE CITITORILOR
Maria la:
10
inainte de a scrie articolul ar fi fost bine sa va interesati de ce a fost necesara intervantia jandramilor in gara braila. am avut prieten in trenul respectiv. m-am interesat la cfr (alti prieteni) si toate...
incredibil ar fi fost ca blocatii in congelatorul numit tren de persoane sa fi fost deindata ajutate atat de catre cfr (care este asigurat pentru situatii de genul celei care s-a abatut asupra romaniei descoperite ) cat...
asta e important. restul pasagerilor pot sa se duca pe pustii...

banner_imopedia_300x250.gif

 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI