Republica monastică din nordul Greciei a împiedicat devastarea unor comori de artă păstrate din perioada bizantină
Unul dintre cele mai puţin cunoscute episoade din istoria Muntelui Athos este legat direct de cel de-al doilea război mondial. Postul american de televiziune CBS a realizat un documentar despre această republică monastică, întinsă de 360 de kilometri pătraţi, care are, încă de la finalul războaielor balcanice, un statut semiautonom, care dezvăluie un aspect puţin cunoscut. După ce Germania a ocupat Grecia, comorile de artă de pe Muntele Athos, păstrate încă din perioada Imperiului Bizantin, riscau să fie distruse sau confiscate de armata nazistă.
Însă un înalt ofiţer german a sugerat călugărilor o soluţie cu totul originală: să îi scrie lui Adolf Hitler, pe care să îl roage să devină protectorul personal al Sfântului Munte. Măgulit, dictatorul nazist al acceptat, iar mănăstirile ortodoxe de pe Muntele Athos au fost ferite de urgia abătută asupra restului teritoriului grecesc. Adolf Hitler a trimis la faţa locului o echipă de experţi germani, care trebuiau să fotografieze, să filmeze şi să evalueze comorile de artă de pe Muntele Athos. Acestea ar fi trebuit să fie duse la Berlin. Însă înfrângerea suferită de Germania la Stalingrad a schimbat planurilor, iar confiscarea şi transportul în Germania a comorilor atonite nu s-a mai numărat printre priorităţile lui Adolf Hitler.
Strategia folosită de călugări a fost inspirată de cea utilizată de-a lungul Evului Mediu, când Peninsula Balcanică a fost ocupată de Imperiul Otoman, iar monahii ortodocşi au trebuit să găsească un modus vivendi cu stăpânii musulmani ai Balcanilor. Coşmarul nazist s-a încheiat, pentru Grecia continentală, în anul 1944, când teritoriul grecesc a fost evacuat de armata nazistă, iar călugării de pe Muntele Athos au putut să renunţe la ”protectorul personal”.
Ultima enclavă bizantină
Muntele Athos are un statut unic în lume. Practic, este ultima enclavă bizantină care a reuşit să supravieţuiască istoriei, după căderea Constantinopolelui, în 1453, urmată de căderea Imperiului din Trapezunt şi a Mangopului, ultimele state bizantine, care au fost ocupate de Imperiul Otoman. Intrată mai devreme sub stăpânirea musulmanilor, călugării de pe Muntele Athos au reuşit să negocieze cu turcii un statut special, care le-a permis să îşi păstreze o autonomie deosebită. Republica monastică semiautonomă din nordul Greciei este singurul teritoriul pe care mai flutură drapelul bizantin ca steag oficial. De asemenea, Muntele Athos este singurul teritoriul din lume care mai păstrează ora bizantină. Pentru călugării din această republică monastică, ziua începe la apusul soarelui, nu la miezul nopţii. Mai mult, călugării folosesc vechiul calendar iulian. Dincolo de aceste aspecte exterioare, cele 20 de mănăstiri de pe Muntele Athos, schiturile şi călugării care vieţuiesc în ele încearcă să conserve neschimbate spiritualitatea şi cultura bizantină.
O istorie complicată
Legenda spune că pe Muntele Athos, creştinismul a fost propovăduit chiar de Sfânta Fecioară Maria, Născătoarea Mântuitorului Isus Cristos. Fecioara Maria ar fi încercat să ajungă cu o corabie în insula Cipru, acolo unde era episcop Lazăr, cel înviat din morţi. Însă o furtună a abătut nava, care a acostat în zona Muntelui Athos. Călugării spun că această peninsulă este consacrată doar Fecioarei Maria, de aceea au interzis accesul femeilor pe acest teritoriu în lungime de 60 de kilometri şi cu o lăţime care variază între opt ţi 12 kilometri. În realitate, însă, până în Evul Mediu, nu a existat nici un fel de interdicţie referitoare la accesul femeilor pe Muntele Athos. Primii călugări au creat comunităţi monastice pe Muntele Athos în secolul al IX-lea. Însă mănăstirile au fost organizate, sub patronajul împăratului Nichifor al II-lea Focas, de către Sfântul Atanasie, cunoscut şi sub numele de Atonitul. În Evul Mediu, comunitatea de călugări ajunsese la dezvoltarea sa maximă, iar în peninsula grecească vieţuiau circa 40.000 de monahi. În prezent, numărul lor variază între 1.500 şi 2.000 de călugări. După ocuparea Peninsulei Balcanice de către turcii musulmani, călugării atoniţi au reuşit să evite soarta altor comunităţi creştine, distruse de Islam, iar tradiţiile bizantine au fost perpetuate de către monahi. Însă călugării nu au reuşit să evite cu totul vâltoarea istoriei. În timpul celor două războaie balcanice, care au precedat primul război mondial, peninsula a devenit obiect de dispută între Grecia şi Rusia imperială. Ţarii Rusiei revendicau controlul asupra Muntelui Athos în virtutea faptului că ei se considerau drept urmaşii împăraţilor bizantini. Tocmai această dispută a generat statutul juridic cu totul aparte al acestei peninsule. În timpul celui de-al doileaz război mondial, Grecia a fost invadată, în octombrie 1940, de către armata italiană fascistă, care a pornit atacul din bazele sale din Albania. Grecii au reuşit să îi respingă pe italieni şi au ocupat, la rândul lor, o treime din Albania. În aprilie 1941, Germania nazistă a decis să intervină în ajutorul Italiei. Grecia a fost înfrântă, iar teritoriul său a fost ocupat. În acest context, peninsula pe care este situat Muntele Athos a intrat sub controlul naziştilor, iar călugării au fost nevoiţi să recurgă la ajutorul lui Hitler.
Prezenţă românească importantă
De-a lungul a cinci secole de ocupaţie musulmană, mănăstirile de pe Muntele Athos au reuşit să supravieţuiască cu sprijinul domnitorilor din Moldova şi din Valahia, care au acordat subsidii generoase monahilor. Din epoca modernă, astfel de subsidii au fost acordate şi de Serbia, Bulgaria sau Rusia. Secolele în care domnitorii români au ajutat mănăstirile bizantine de pe Muntele Athos au fost date uitării, în momentul în care domnitorul Principatelor Unite Române, Alexandru Ioan I Cuza, a decis secularizarea averilor mănăstireşti. Statul, român a preluat aceste averi, dintre care multe erau exploatate în folosul călugărilor de pe Muntele Athos. Deşi statul român a oferit o importantă despăgubire mănăstirilor atonite care şi-au pierdut averile de pe teritoriul Principatelor, acest gest a stârnit resentimente care mai dăinuie şi azi. Aceasta este una dintre explicaţiile faptului că nu există nici un aşezământ monahal românesc care să aibă rangul de mănăstire, aşa cum au aşezămintele sârbeşti, bulgare ori ruseşti. Pe Muntele Athos există două aşezăminte monahale româneşti, care au doar rangul de schituri. Cel mai important este Schitul Prodromu, iar celălalt este Schitul Lacu. Acestea se află în dependenţa unor mănăstiri greceşti.
O semnificaţie deosebită
Pentru ortodocşii din întreaga lume, Muntele Athos este un loc cu totul aparte, încărcat de o simbolistică specială. Unii au comparat-o cu importanţa Vaticanului pentru Biserica Catolică, însă comparaţia este una forţată, pentru că în timp ce în Vatican se află capul Bisericii Catolice, Papa, Vicarul lui Cristos pe pământ, potrivit credinţei catolicilor, Muntele Athos nu este nicidecum centrul ortodoxiei, pentru că Patriarhul Ecumenic se află în Istanbul, iar primatul său este contestat puternic de Biserica Ortodoxă Rusă, care consideră că cel mai important patriarh ar trebui să fie cel moscovit, pentru că ruşii consideră Moscova cea de-a treia Romă, iar, în plus, acest patriarh păstoreşte cel mai mare număr de ortodocşi din lume. Disputa teologică dintre Patriarhia Ecumenică a Constantinopolelui şi Patriarhia din Moscova încă nu s-a încheiat.
