Datorăm universitarilor gorjeni Gheorghe şi Hadrian Gorun un studiu de mare valoare (Anuarul de Istorie Orală - vol.VIII) pentru cunoaşterea unor aspecte mai puţin sau de loc ştiute legate de lupta anticomunistă din România, la care, iată, s-au alăturat voluntari recrutaţi dintre legionarii români aflaţi în lagărele de refugiaţi din Isny, Biberach, Lindfau - din Germania - şi în altele din Franţa. Cum s-a ajuns aici?! Autorii ne dau o informaţie colosală: Tribunalul Internaţional de la Nürnberg a scos de sub acuzaţia de fascism-nazism „Garda de Fier".

Ceea ce a dus apoi la constatarea că în Vest sunt peste 70.000 de români gata să lupte pentru răsturnarea regimului comunist, mulţi dintre ei foşti legionari. O decizie a C.I.A. a dus la înfiinţarea Oficiului de Coordonare Politică (O.P.C.), care, sub conducerea lui Frank Wisner, avea misiunea de a recruta refugiaţi români aflaţi în Germania, Austria şi Iugoslavia şi crearea unor reţele de agenţi ai serviciilor secrete britanice şi americane în ţările din blocul sovietic. Aceasta, cu aprobarea preşedintelui SUA, Harry Truman, şi cel al Franţei, Vincent Auriol.

Ofertă primită cu bucurie

Aşa s-a ajuns şi la legionarii grupaţi în jurul lui Horia Sima. Oferta franco-americană - scriu autorii studiului amintit - a fost primită cu entuziasm de liderii legionari, consideraţi de serviciile secrete occidentale drept „total anticomunişti". Totul, corelat cu informaţiile potrivit cărora lupta anticomunistă din România, din anul 1949, s-a înteţit.

Au fost recrutaţi 100 de voluntari, 50 pentru paraşutare în România şi 50 pentru susţinerea lor din afara graniţelor ţării. Ei fiind instruiţi referitor la tot ce depindea de buna desfăşurare a activităţii lor: mânuirea aparaturii, alfabetul Morse, salturi cu patraşuta etc. Iar în sfera obiectivelor lor au intrat: cunoaşterea mişcării de rezistenţă, furnizarea de informaţii despre armata română şi despre cea sovietică, încurajarea luptătorilor din munţi  şi multe altele. Legionarii voluntari au fost pregătiţi în Italia şi Grecia. Şeful operaţiunilor secrete al CIA, Gratien Yatsevich, declara că operaţiunile desfăşurate în România s-au aflat pe locul doi, după Albania, ca număr de agenţi şi resurse alocate.

Paraşutările au început în 1952

Prima paraşutare a avut loc în noaptea de 1 spre 2 octombrie 1952. A fost lansat Mircea Popovici, într-o zonă de lângă Calafat  unde tatăl său era subofiţer de jandarmi. Participase, ca student la Drept, la rebeliunea legionară. A făcut parte din echipa paraşutată „Robert", împreună cu Alexandru Tănase din Băbenui - Vâlcea. Apoi au mai fost paraşutate alte trei echipe: „Pascal", formată din Gheorghe Gheorghiu, Constantin Gigi şi Făt Savu, paraşutaţi la 1 iulie 1953, în Munţii Apuseni; echipa „Jaques", formată din Ion Samoilă, Ion Golea, Ion Tolan, paraşutaţi lângă Agnita în noiembrie 1951, şi „Fii Patriei": Sabin Mare, Ilie Rada şi Gavril Pop, paraşutaţi în iulie 1953, în zona împădurită dintre judeţele Satu Mare, Sălaj şi Bihor. Iar din Grecia a fost paraşutat Toma Bebi, care, imediat ce a ajuns la sol, s-a predat Securităţii şi a colaborat cu ea până la prinderea celorlalţi 12 legionari paraşutaţi. Informaţiile acestuia s-au corelat cu cele oferite de englezii trădători care, după ce au spionat pentru URSS, au fugit acolo şi au ajuns, cu grade mari, în KGB.

Prinşi, legionarii au fost judecaţi într-un proces popularizat, pentru spioni, cu toate invectivele specifice regimului comunist, apoi, condamnaţi fiind la moarte, au fost executaţi. Astfel, au fost împuşcaţi la Jilava: doi ingineri, trei studenţi, doi ţărani, trei muncitori, un medic, un jurist şi un elev. Cel mai în vârstă avea 38 de ani; cel mai tânăr, 20 de ani. Dumnezeu să-i odihnească în pace!

O organizaţie totalitaristă

Sunt dator însă să spun că textul de faţă este doar un palid rezumat al studiului amplu al celor doi universitari gorjeni, care dezvoltă această delicată temă cu trimitere la tot ceea ce s-a întâmplat cu legionarii paraşutaţi, la contactele lor cu rudele, cu populaţia din zonele respective, aşa încât, în proces au fost antrenaţi zeci de oameni ce au avut legături cu ei şi care au avut de suferit cumplit... Este un studiu de mare valoare pentru trecutul de luptă anticomunist a poporului nostru, sub toate aspectele. Dar nu putem să nu spunem şi noi, cei care am trăit vremurile acelea, ceea ce istoricul Florin Constantiniu, în a sa „Istorie sinceră a poporului român", afirmă: „«Garda de fier» a fost, în cele din urmă, o organizaţie totalitaristă şi chiar teroristă, dacă ne gândim la seria de asasinate comise: Armand Călinescu, Duca, Nicolae Iorga, Madgearu şi alţii. Plus că această «Gardă de Fier» era, de asemenea, profund antisemită. În istoria Oradiei, de exemplu, se reţine şi congresul studenţilor legionari din România. Aici au venit, în vara lui 1927, peste 5.000 de tineri din toate colţurile ţării. Iar după ce au ascultat cuvântul plin de ură, de patimă politică revendicativă, al lui Corneliu Zelea Codreanu, participanţii isterizaţi au trecut la devastarea a tot ceea ce le aparţinea evreilor din acest oraş considerat de ei cel mai populat de această etnie. De altfel, acesta a fost motivul adevărat al alegerii Oradiei ca loc de desfăşurare a congresului amintit... Pagini de istorie tristă...".