62 Emisarii Budapestei au încercat să îi convingă pe reprezentanţii românilor ardeleni să alcătuiască o federaţie cu Ungaria.
Unirea Transilvaniei cu România a fost precedată de o activitate intensă a liderilor Partidului Naţional Român. Alexandru Vaida - Voevod a proclamat dreptul românilor la o viaţă statală independentă, iar Vasile Goldiş a început să organizeze administraţia românească în Transilvania. Figura centrală a organizării românilor ardeleni a fost, însă, Iuliu Maniu, cel care restabilise ordinea în vechile capitale imperiale, Viena şi Praga, şi care se îndrepta spre Transilvania în fruntea regimentelor româneşti din fosta armată austro-ungară, reorganizate sub forma unor unităţi de luptă aflate la dispoziţia românilor.
Legăturile dintre Transilvania şi Ungaria s-au sfârşit cu confruntarea cu reprezentanţii maghiarilor, ce a avut loc la o întâlnire la Arad, în prezenţa unor membri ai Consiliului Naţional Român şi a reprezentantului guvernului maghiar, ministrul Oskar Jaszi, la care, Vasile Goldiş, după ce a văzut că părţile nu au ajuns la nici o concluzie referitoare la soarta românilor din Ardeal, a propus ca întâlnirea să continue a doua zi când şi Iuliu Maniu va fi de faţă. Ceea ce s-a şi întâmplat, iar Iuliu Maniu i-a declarat lui Oskar Jaszi: „Excelenţă, eu nu am venit să cer guvernului de la Budapesta autorizaţia pentru ţinerea Adunării Naţionale. De aşa ceva nu avem nevoie. Nu recunosc guvernului maghiar dreptul de a acorda sau de a refuza ţinerea Adunării Naţionale româneşti din Transilvania, unde, după părerea noastră, Consiliul Naţional este stăpân". Iar la întrebarea lui Jaszi „În mod concret, ce cereţi Dvs.?! Şi ce aveţi de gând la Adunarea respectivă?! Vă rog să-mi răspundeţi sincer, cum vă este obiceiul, ce veţi propune Dvs.?!" Iuliu Maniu a răspuns franc: „Eu voi propune Unirea cu România".
Grijă pentru ordine
Iuliu Maniu a avut grijă să obţină de la guvernul maghiar o circulară către toţi prefecţii să nu tulbure cu nimic această mare manifestare a românilor transilvăneni la care Iuliu Maniu a fost ales preşedintele Consiliului Dirigent, adică al guvernului provizoriu al Ardealului, instalat, la început, la hotelul Bulevard din Sibiu, apoi la Cluj. Ca ziarist, la sărbătorirea semicenterarului Unirii (1968), am avut prilejul să stau de vorbă cu unii participanţi, încă în viaţă, la Alba Iulia, în 1918, între care şi cu pictorul Aurel Ciupe care, lugojan, şi pe atunci elev, a povestit cum au plecat şi cei din Lugoj, cu miile spre Alba Iulia cu un tren, mereu oprit de autorităţile maghiare, dar fără succes, şi cum am văzut acolo mii de oameni care strigau „Vrem să ne unim cu Ţara!"
Faptul că Iuliu Maniu a fost ales preşedintele Consiliului Dirigent a fost considerat de toată lumea ca un fapt normal şi indiscutabil, pentru că toată lumea i-a recunoscut meritele şi lupta dusă alături de Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiş, alături de socialiştii conduşi de Iosif Jumanca şi alţii. Adunarea a statuat, prin rezoluţia adoptată a acordat drepturi şi libertăţi depline tuturor etniilor ce trăiau în Ardeal... În acest context istoric a avut loc la 27 martie 1918, declaraţia referitoare la Unirea Basarabiei cu România, iar la 15-28 noiembrie 1918, Declaraţia referitoare la Unirea Bucovinei cu România. După care a urmat Declaraţia de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918... Se poate spune, pe drept cuvânt, că 1918 a fost anul fast al României, care a devenit România Mare.
(Pentru acest text am folosit monografia lui Apostol Stan „Iuliu Maniu - biografia unui mare patriot", memoriile lui Zaharia Boilă, mărturiile fraţilor Boilă, trăitori la Cluj, nepoţi ai lui Iuliu Maniu, dar şi frumosul roman a lui Constantin Zărnescu, închinat evenimentelor ce au precedat Marea Unire, intitulat, atât de inspirat, „Ziua Zilelor").
ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA
