Doi dintre cei mai sângeroşi lideri comunişti ai secolului XX, Stalin şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, au avut parte la moartea lor de fluvii de lacrimi. Cei doi dictatori au fost plânşi atât de activiştii comunişti promovaţi de ei, cât şi de popoarele pe care le-au oprimat. Paradoxal, printre cei care i-au regretat s-au numărat şi unele dintre victimele lor.

Sociologii explică acest fenomen prin relaţiile speciale care apar între călăi şi victime. „Este exact ca în cazurile în care victimele unui viol se îndrăgostesc de violatori", spune sociologul Cristian Toma. Istoricii explică acest fenomen prin zicala „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor". Istoricul Leonard Horvath afirmă că „se încerca, în Uniunea Sovietică şi în România, politizarea înmormântării liderilor. Scopul era acela de a arăta unitatea dintre Partid şi populaţie şi cât de ataşat ar fi fost poporul de liderii comunişti. Practic, înmormântarea se transformă dintr-un moment privat într-unul public, folosit în scopuri politice clare. La început, pentru a arăta ruptura dintre creştinism şi comunism, unii dintre liderii comunişti au fost incineraţi. Apoi, din cauza temerii de necunoscut, liderii comunişti au renunţat la această practică", afirmă istoricul clujean.

Lacrimi pentru Stalin

Unul dintre cei mai controversaţi conducători din istoria umanităţii a fost Iosif Visarionovici Stalin, pe numele său adevărat Osip Dşugaşvili. Istoricii care s-au ocupat de viaţa acestuia spun că unul dintre motivele psihologice pentru care a ajuns să ucidă zeci de milioane de oameni îşi are rădăcinile în complexele de care suferea liderul comunist. Tânărul Djugaşvili a dat dovadă timpuriu de o cruzime ieşită din comun. Pentru a face rost de bani, în tinereţe, se pare că el a creat un adevărat sistem de extorcare a oamenilor de afaceri din Georgia natală. Apoi, după ce comuniştii au preluat puterea în Rusia sovietică, el nu a făcut decât să transforme acest sistem în politică de stat. Istoricii care au avut acces la arhivele Kremlinului spun că Stalin suferea de un handicap fizic. El s-a ales, în urma unui accident din copilărie, cu mâna stângă mai scurtă decât cea dreaptă. Practic, nu îşi putea folosi această mână. Stalin avea lipsă şi câteva degete de la picioare. Oricum, el s-a transformat într-un dictator însetat de putere  care a contribuit direct la instaurarea comunismului în numeroase ţări din Europa şi din Asia.

O manipulare de proporţii

La moartea sa însă, comuniştii din întreaga lume l-au plâns. Analistul politic de la site-ul www.clujtoday.ro Octavian Sergentu, de origine basarabeană, a studiat modul în care cetăţenii din URSS au primit vestea morţii lui Stalin. „Totul se explică printr-o manipulare imensă. În cele mai multe locuinţe din URSS se afla câte un aparat de radio, care era blocat pe frecvenţa Radio Moscova. Proprietarii radiourilor nu aveau posibilitatea, deci, să asculte decât un singur post de radio. Şi ascultau, în anul 1953, când s-a produs moartea lui Stalin, ascultau familii întregi. Prin intermediul Radio Moscova s-a produs o manipulare de proporţii imense, iar oamenii plângeau în hohote, deşi Stalin a reprezentat o mare nenorocire", spune Octavian Sergentu. La rândul său, veteranul „României Libere", Virgil Lazăr, îşi aminteşte acest moment. „În anul 1953, eram corespondent al României Libere la Timişoara. Oamenii primiseră, prin intermediul Partidului, consemnul să plângă sau măcar să se arate îndureraţi.

Eu am primit cererea de a realiza nişte ecouri ale morţii lui Stalin la Timişoara. Şi aşa am dat, la fabrica Guban, care producea pantofi şi mase plastice, care a ajuns una dintre fabricile de renume ale Banatului, o poveste extraordinară. Bineînţeles, era regizată de comunişti. Unul dintre muncitorii de la acea fabrică a fost încurajat să îi ceară o audienţă lui Stalin, pe motiv că autorităţile locale nu le-au repartizat lui şi familiei sale o locuinţă corespunzătoare. Aşa că muncitorul nostru i-a scris o scrisoare dictatorului sovietic şi a cerut o audienţă. Spre surprinderea tuturor celor care nu cunoşteau culisele acestei manipulări, muncitorul din Timişoara a primit audienţa solicitată. Ambasada sovietică din România i-a plătit călătoria şi, astfel, muncitorul a pornit spre Moscova. Acolo erau o mulţime de oameni din toată lumea socialistă, oameni care aşteptau să fie primiţi în audienţă de către Stalin. Şi au fost primiţi, într-o sală imensă, iar Stalin stătea la tribună. Fiecare muncitor îşi spunea păsul, iar translatorii traduceau spusele lor în limba rusă, apoi răspunsurile lui Stalin în limbile solicitanţilor. A venit rândul muncitorului bănăţean, care şi-a luat inima în dinţi şi i-a expus păsul lui Stalin. Dictatorul sovietic i-a răspuns că îi va rezolva problema.