Anton Denikin a reuşit să organizeze principala forţă care lupta împotriva Armatei Roşii cu sprijinul discret al României. Denikin fusese comandantul trupelor ţariste trimise în România în anul 1916.

Unul dintre cele mai importante personaje isto­rice ale luptei îm­po­triva comu­nis­mu­lui, generalul ţarist Anton Ivanovici Denikin, a început să organizeze lupta împotriva Ar­matei Roşii cu sprijinul dis­cret al Casei Regale a României. Gene­ralul rus a fost, în timpul primu­lui război mondial, şeful trupelor ţariste care fuseseră trimise, în anul 1916, în România, să spri­jine trupele româneşti, aflate în luptă cu trupele ger­mane, aus­tro-ungare şi bulgare.

Remarcat în războiul cu japonezii

Generalul Anton Ivanovici Deni­kin a fost liderul Contra­revoluţiei ruse şi a condus tru­pele rămase fidele Casei Impe­riale Romanov într-un sângeros război civil. Acesta a izbucnit după Revoluţia Bolşe­vică şi s-a încheiat abia în anul 1922, când trupele ţariste, reunite în aşa-numita Armată Albă, s-au îmbar­cat din Crimeea şi s-au refugiat la Constan­ti­nopole. Istoriografia oficială a re­mar­cat faptul că Armata Albă a fost sprijinită de trupele Antan­tei, adică de Franţa, Statele Unite ale Americii ori Marea Britanie, dar contribuţia Româ­niei la naşterea Armatei Albe a fost trecută sub tăcere. În timpul perioadei co­mu­niste, nu era acceptabil să fie arătată contri­buţia României la lupta împo­triva comunismului.

Anton Ivanovici Denikin s-a născut în Polonia ocupată de Rusia, în anul 1872. El a urmat cursurile Şcolii Militare din Kiev şi, apoi, pe cele ale Acade­miei de Stat Major. Şi-a început cariera de ofiţer activ în timpul răz­boiului ruso-japonez din 1905, când armata niponă a îngenun­cheat armata ţaristă, care era consi­derată de către generalii ruşi drept cea mai importantă forţă militară din lume, după înfrân­gerea lui Napoleon Bona­parte. Anton Ivanovici Denikin a fost unul dintre tinerii ofiţeri remarcaţi în luptele împotriva japonezilor. Drept urmare, a fost promovat general şi comandant militar al Kievului.

În România, a comandat 40.000 de militari ruşi

După izbucnirea primului răz­boi mondial, în anul 1914, el a fost numit adjunct al şefului de stat major al Armatei a 8-a şi a par­ticipat la luptele din Galiţia, împo­triva austro-ungarilor şi germanilor. În anul 1916, el a fost numit la comanda unui corp de circa 40.000 de militari ruşi, tri­mişi în ajutorul Armatei Regale Române. În această calitate, generalul Denikin a condus, în partea de sud a frontului, ultima ofensivă importantă a armatei ruse din timpul primului război mondial, ofensiva Brusilov. Aceasta a avut ca scop uşurarea presiunii ger­mane asupra fron­tului francez de la Verdun.

Însă victoriile de pe câmpul de luptă au fost subminate de răs­pândirea morbului comunist. Influenţaţi de propaganda bol­şe­vică, de pe frontul din Ga­li­ţia au dezertat 58.000 de soldaţi ruşi, aşa că armata ţaristă a fost nevoită să se retragă pe vechile sale poziţii. Comunismul a contaminat şi armata rusească din România, aşa că trupele generalului Deni­kin nu au reuşit să ofere tot ajutorul aşteptat de aliaţii ro­mâni. Drept urmare, armata română şi corpul VIII de armată ţaristă, comandat de Denikin, au fost înfrânte de armatele Pute­rilor Centrale. Soldaţii ro­mâni şi ruşi s-au retras în Mol­dova, unde au reuşit să stabi­lizeze frontul pe linia Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz. Soldaţii ruşi au continuat să dezerteze, iar armata română a rămas, prac­tic, singură împo­tri­va armatelor Puterilor Centrale.

Arestat, după o lovitură de stat nereuşită

Generalul Denikin a plecat la Sankt Petersburg, capitala imperială, unde ţarul Nicolae al II-lea fusese înlăturat în urma Revoluţiei din Februarie, care a adus la putere guvernul condus de Kerenski. În septembrie, generalii Mihail Alekseev, Alexei Brusilov, Lavr Kornilov şi Anton Denikin au încercat să dea o lovitură de stat în septembrie 1917 şi să înlo­cuiască guvernul Kerenski cu un guvern condus de militari. Lovitura de stat a eşuat, iar Denikin, împreună cu ceilalţi generali, a fost arestat. În zilele tulburi ale Revoluţiei Socialiste din Octombrie, în urma căreia bolşevicii conduşi de Lenin au pus mâna pe putere, Denikin a reuşit să evadeze şi să fugă în Rusia de Sud, la Novo­cerkassk. Aici, ofiţerii ţarişti au format Armata Voluntarilor, desti­nată luptei împotriva bol­şevicilor.

De ce l-a sprijinit România pe Denikin