La 23 iulie 1913 se nastea la crainiceni, pe prut, Ilie Iacob. Orfan de mic, copilul nu s-a lasat infrant de necazuri, ci a urmat calea cea dreapta, chemat la viata monahala inca de la 20 de ani, tuns calugar la 8 aprilie 1936, primind numele de Ioan. In acelasi an, tanarul monah s-a indreptat spre Palestina, unde a dus, alaturi de alti frati, o viata fara prihana, in rugaciune si meditatie. Ultimii sai opt ani de viata i-a petrecut intr-o pestera, pe malul paraului Hozeva. A trecut la cele vesnice pe 5 august 1960. In august 1980, potrivit unei traditii locale, a fost deshumat. Atunci s-a constatat ca, spre deosebire de alti calugari raposati, trupul sau nu era atins de stricaciune. Misterul urias al neputrezirii i-a facut pe cei prezenti sa creada ca sunt in fata unei adevarate minuni. A fost depus intr-o racla speciala din biserica. Pe 20 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a sanctificat, sub numele de Sfantul Cuvios Ioan de la Neamt – Hozevitul.

Din motive inca nelamurite, Biserica Ortodoxa Romana (BOR) s-a sfiit multa vreme sa sanctifice conationali ce ar fi meritat sa fie pomeniti in calendar. Din proprie initiativa, mirenii l-au innobilat, de veacuri, cu atributul Cel Sfant, doar pe stefan cel Mare. E de mirare ca s-a intarziat atat sanctificarea unor martiri precum Constantin Brancoveanu si cei patru fii ai sai, Antim Ivireanu s.a. In sfarsit, de cativa ani, calendarul ortodox a fost deschis si sfintilor nostri. Printre ei se numara si cuviosul ieroschimonah Ioan Hozevitul, pe la a carui casa natala, de pe malul drept al Prutului, am trecut de curand. Pruncul s-a nascut la 23 iulie 1913 in familia unor plugari, Maxim si Ecaterina Iacob, din satul Crainiceni, din judetul Dorohoi, astazi in comuna Paltinis, judetul Botosani. I s-a dat numele Ilie, dupa sarbatoarea sfantului omonim, apropiata de ziua lui natala. La doar cateva zile dupa nastere, Ecaterina s-a imbolnavit, iar dupa sase luni a incetat din viata. In aceste conditii, micul orfan a fost crescut de bunica sa, Maria Iacob, vaduva, care l-a crescut cu mare dragoste si l-a educat in traditia ortodoxa. Tatal sau, casatorit a doua oara, a murit pe front, in primul razboi mondial.

Din septembrie 1920, Ilie a urmat scoala primara la Crainiceni, dovedindu-se un elev foarte harnic si cuminte. Din nefericire, murindu-i si bunica, a ramas iar singur. Mai tarziu, i-a dedicat devotatei sale bunici cateva poezii de o mare sensibilitate. Ilie a fost luat in casa fratelui tatalui sau, "Mos Alecu", care i-a purtat de grija pana la intrarea in manastire. Unchiul l-a trimis la invatatura, mai intai la Gimnaziul "Mihail Kogalniceanu", din Lipscani, apoi la Liceul "Dimitrie Cantemir", din Cozmeni. In 1932 si-a sustinut bacalaureatul la Cernauti.

Firea sa ganditoare precum si educatia primita de la bunica sa si de la unchiul sau l-au determinat sa se inchinovieze (sa intre in obste) in Manastirea Neamt, pe cand implinise 20 de ani, primit fiind de staretul de atunci, episcopul Nicodim Munteanul, viitorul mitropolit al Moldovei si apoi patriarh al Romaniei. In iunie 1934, vizitand asezamintele monahale din Oltenia, impresionat de frumusetea locurilor si de stravechile traditii de viata sihastreasca de aici, a ramas un timp la Manastirea Turnu, pe Valea Oltului. Dupa cateva luni, a fost chemat sub arme, la Regimentul 29 Infanterie din Dorohoi, fiind repartizat sa ingrijeasca de bolnavii din infirmeria regimentului. Lasat la vatra, s-a intors la Manastirea Neamt, chemat de fostul sau staret, devenit intre timp mitropolit, si i s-a dat ascultarea de bibliotecar, predand si lectii de limba romana fratilor de la scoala monahala.

La 8 aprilie 1936, arhimandritul Valerie Moglan, noul staret, l-a tuns in monahism, dandu-i, potrivit pravilei calugaresti, un nou nume, cel de Ioan. Nas si parinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spatarul, egumenul schitului Pocrov, unul dintre cei mai cunoscuti calugari cu viata imbunatatita. Insetat dupa o viata cu adevarat isihasta, in noiembrie 1936 tanarul monah s-a indreptat spre Palestina, inchinandu-se in sfintele lacasuri ortodoxe din Ierusalim, Betleem, Hebron si din alte localitati de acolo. Apoi, vreme de doi ani, a trait intr-o pestera din pustiul Iordanului.

S-a inchinoviat apoi in Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit, straveche asezare monahala (439-532), tot din Tara Sfanta, unde se mai aflau alti cinci calugari romani. In opt ani de zile, cat a trait acolo, Cuviosul Ioan a indeplinit tot felul de ascultari: ingrijitor al bolnavilor, paracliser, ghid, ajutor de econom si bibliotecar. De la calugarii greci a invatat limba greaca, si a inceput sa talmaceasca in romaneste unele invataturi ale marilor parinti duhovnicesti. De asemenea, a invatat araba si engleza. Viata sa de acolo a fost inchinata toata ascultarii, rugaciunii, privegherii.

Dupa opt ani, a fost hirotonit preot si a fost numit egumen al schitului romanesc de la Iordan. Acesta fusese cladit intre 1935-1936, pe un teren achizitionat de patriarhia romana in 1933, purtand hramul Sf. Ioan Botezatorul. La acest schit, pana in 1952, cuviosul ieroschimonah Ioan a staretit cu smerenie si vrednicie, ridicand, cu ajutorul unor calugari romani, mai multe chilii langa biserica. Cand gasea timp, scria si poezii.

Socotind ca era deja inconjurat de prea multa lume si de griji trecatoare, ce il impiedicau de la rugaciune si meditatie, dar si bolnav, in 1952, s-a retras la Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul, sfant praznuit pe 8 ianuarie, manastire ce data de la inceputul veacului al V-lea. In jurul acestei manastiri, cuviosul Ioan a trait, in ultimii opt ani de viata, in cea mai aspra schivnicie, intr-o pestera, pe malul stang al paraului Hozeva. Intrarea in ea se afla la o inaltime de aproximativ 7 m de cursul apei, incat se ajungea la pestera numai cu o scara.

Cu dorul Romaniei in suflet, cu gandul necontenit la Cer, cuviosul Ioan Iacob a trecut la cele vesnice, la 5 august 1960. Avea doar 47 de ani, dintre care 23 petrecuti in tara. Trupul, ostenit de post si de priveghere, a fost inmormantat in pestera. In 1968 si 1970, ucenicul sau Ioanichie Paraiala i-a publicat, la Ierusalim, doua volume cu poezii, traduceri si cugetari, cu titlul "Hrana duhovniceasca", prefatate de arhiepiscopul grec Aristobulos, din cadrul Patriarhiei Ierusalimului.

Iata ce scrie un biograf al sfantului, pr. prof. dr. Mircea Pacurariu, in "Sfinti daco-romani si romani": "Timp de 20 de ani, trupul Cuviosului Ioan a ramas in pestera Sfanta Ana. La inceputul lunii august 1980, potrivit unei traditii locale, conducerea Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul a deschis pestera mormintelor, urmand ca osemintele Cuviosului sa fie duse in gropnita de obste. Erau de fata mai multi arhimandriti si calugari greci si romani, precum si cativa pelerini din tara. Toti cei ce erau de fata au constatat cu surprindere ca trupul Cuviosului era intreg, neatins de nici o stricaciune. Arhimandritul Amfilohie, staretul Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul, istorisea mai tarziu: "Ne asteptam sa gasim numai sfinte oseminte si nu buna mireasma. Cand am luat scandura, am vazut ca parintele Ioan dormea, cu trupul neatins de stricaciune, asa cum l-am pus. Parca l-am fi pus in mormant de cateva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum, vara, nici o schimbare a infatisarii lui; mainile, barba, parul, rasa, incaltamintea erau neatinse. Fiind anuntat de indata, patriarhul Benedict al Ierusalimului, acesta a aprobat stramutarea Cuviosului Ioan in biserica Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul. si astfel, in ziua de 7 august 1980, trupul neputrezit, adica moastele sale, au fost coborate din pestera si duse in manastire. Pentru ca toti sa fie pe deplin incredintati ca a fost voia lui Dumnezeu ca trupul lui sa nu fie dat stricaciunii, Patriarhia Ierusalimului a randuit sa se savarseasca 40 de Sfinte Liturghii, cu rugaciuni de dezlegare si pomenire, sicriul cu trupul sau fiind asezat in fata Sfintei Mese. Dupa savarsirea acestor slujbe, trupul a ramas ca si mai inainte, adica nestricacios. A fost pus intr-o racla speciala, din abanos, cu sticla in partea de deasupra, care a fost apoi asezata in biserica, alaturi de moastele Sfantului Gheorghe Hozevitul".

Tinand seama de toate acestea, Sfantul Sinod al BOR a hotarat, la 20 iunie 1992, ca pe Cuviosul Ioan cel Nou Hozevitul sa-l treaca in randul sfintilor. Praznuirea sa e pe cinci august. Am vazut, dupa multimea si evlavia pelerinilor, chiar la fata locului, adica la casa natala a Sfantului Ioan Hozevitul, din comuna Paltinis, cat de indragit este de romanii veniti acolo, si cat de multa si curata nadejde isi pun in harul lui, convinsi ca el ii aude, ii intelege si ii ajuta, vorbindu-i de bine in fata lui Dumnezeu.