Jilava – Bastilia romaneasca

Am primit recent, de la New York, un exemplar din numarul 3 ianuarie a.c. al ziarului "Curentul international", continand amplul articol intitulat "Fortul nr. 13 Jilava – Bastilia romaneasca", semnat de o personalitate de marca a exilului romanesc, domnul Aurel Sergiu Marinescu. Domnia sa evoca astfel teribila inchisoare politica, cea mai dura dintr-un sistem de puscarii in care, sub comunism, cuvantul de ordine a fost exterminarea: "Incepand cu 1947 si pana in 1964, Jilava a fost ca un plaman urias al Gulagului romanesc care absorbea pe toti detinutii politici din tara si apoi ii expedia la inchisorile de executare a condamnarii sau la locurile de munca fortata – Canalul Dunare-Marea Neagra, lagarele de munca din Delta si Insula Mare a Brailei, minele de plumb si alte locuri de cazna… In Romania nu a existat detinut politic care sa nu fi fost la Jilava. (…) Jilava este numele care a facut sa tremure o generatie de romani, fosti detinuti politici care cu totii au cunoscut-o (…) Jilava comunista a ucis mii de muncitori, tarani, intelectuali, studenti si elevi. Supravietuitorii nu pot uita niciodata priciurile doar cu rogojini, dormitul la "serparie", tinetele, apa de baut "rationalizata", perchezitiile, bataile lui Maromete, teroarea tiganilor temniceri. De aceea este o necesitate nationala ca fortul nr. 13 Jilava sa devina Muzeu al Comunismului, al terorii rosii." Exista, desigur, Memorialul de la Sighet, rezultatul unei actiuni vrednice de cel mai profund respect. Transformarea Jilavei in muzeu al salbaticiei comuniste ar intregi opera de prezentare catre public – romanesc si strain – a ceea ce a insemnat bolsevizarea tarii. Este o chestiune care ar trebui sa-i preocupe in primul rand pe guvernanti iar primul pas ar consta din transferarea inchisorii de la Ministerul Justitiei catre Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Inchisoarea Jilava este atat de strans legata de istoria noastra recenta – chiar si postdecembrista si poate ca de aici vine o anume rezistenta la ideea de creare a muzeului incat sa nu se impuna integrarea ei in corpul marturiilor. In calitate de fost "pensionar" al Jilavei intr-o perioada de crunta teroare, ma raliez din tot sufletul pledoarei domnului Aurel Sergiu Marinescu.