Am vrut sa scriu, cum poate ar fi fost mai firesc, Mircea Eliade in viziunea lui Vasile Gorduz sau Mircea Eliade vazut de Vasile Gorduz, dar am ales juxtapunerea fiindca mi se pare o dovada de suprema evlavie sa asezi alaturi doua mari spirite din generatii diferite si din domenii diferite ca la o intalnire de dragoste in cer. Mircea Eliade a murit acum 23 de ani, in aprilie, neputand sa atinga pragul celor 80 de ani. A murit cand numele sau nu era agreat de autoritatile romanesti, desi ingaduisera tiparirea multor titluri din opera sa, dar fiindca politica de seductie a maestrului spre a fi adus in tara, "merit" evident al lui Ceausescu, esuase, nu mai putea fi pretuit asa cum se cuvenea. Oricum, se apropia sfarsitul regimului.

Vasile Gorduz s-a stins de curand. Am fost prezent la slujba funerara, slujita de sapte preoti, de la biserica Mavrogheni, biserica plina ochi atunci, cand l-au evocat pe artist Dan Haulica si Sorin Dumitrescu. Fiind acolo m-am simtit aproape de el, alaturi de doamna Silvia Radu, la randul ei o mare artista, aflata sub umbra maestrului pentru a creste intru melancolie.

Cei doi, Mircea Eliade si Vasile Gorduz, sunt tot alaturi. Unul s-a oglindit in celalalt. Vasile Gorduz a sculptat un Eliade fara pereche, alegand aceeasi abordare nonconformista, care pe unii ii scandalizeaza. Asa a procedat si cu Petre Tutea cu ani in urma, bust care se afla acum la biserica Popa Soare. Portretul lui Mircea Eliade a fost dezvelit luna trecuta langa biserica Mantuleasa. Este deci amplasat intr-o zona foarte draga scriitorului. "Pe strada Mantuleasa" este piesa clasica a literaturii noastre fantastice. Spui Eliade, spui Mantuleasa. Aici e Bucurestiul vechi, unde mai flutura miresmele, Bucurestiul nedemolat, desi de la Mantuleasa pana la linia de demarcatie a dezastrului ceausist nu sunt mai mult de trei sute de metri. Aici a hotarat primaria sectorului 2 condusa in continuare de Neculai Ontanu, sa fie asezata ultima opera a lui Gorduz. Alegere mai mult decat inspirata. Acesta este probabil Eliadele cel mai verosimil. Un Eliade tot cu bube, cu crestaturi pe fata, urat din punctul de vedere al unei estetici mediocre.

Dar din alt punct de vedere,  al raportului dintre exterior si interior, cel mai bine gasit. Nu poate sa fie frumos in sens conformist ceva ce presupune un extraordinar efort interior, creativitate, nebunie, maxima acumulare. Sunt frumosi doar aceia care nu au facut in viata decat sa se iubeasca pe sine. Vasile Gorduz a intuit acest raport si a gasit de cuviinta ca spiritele tutelare ale culturii nationale sa nu mai respecte modelul anghelin eminescian din fata Ateneului. Acolo e altceva,  acolo Eminescu trebuia sa arate mitologizat, fara prihana, pe deasupra oricarui comentariu sau mutatii estetice. Dar acel Eminescu nu e Eminescu, dupa cum Nichita nu e cel de la 20 de ani care scria despre sensul iubirii, ci acela buhait, care isi distrusese sanatatea pentru poezie. Nu exista frumusete fizica in sens stupid, mediocru, conformist. Vasile Gorduz stia aceasta si l-a portretizat pe Eliade  ca pe un sfant purtator al mutilarii pe care oricine care arde o are intiparita pe chip.

Ce-or intelege cei care de acum incolo vor trece pe langa sculptura si o vor privi? Am mai ridicat aceasta problema. Ce inseamna o opera destinata spatiului public? Oare ceea ce ajunge in piata se cuvine sa arate diferit fata de ceeea ramane in atelier sau in muzeu? E o intrebare la care au raspuns numerosi critici si istorici de arta. Spatiul public are igiena sa, dar igiena nu presupune falsificare. Asa si un Eliade fotografic, "indianizat" nu e Eliade. Sa fugim de poncife! Sa  preferam omul din interior celui cu masca de carne, muschi si piele! Vasile Gorduz a venit in intampinarea lui Mircea Eliade prin aceasta opera si de aceea ei merita juxtapusi. Unde or fi  acum? Pe al catelea palier ceresc s-or odihni sau or trudi si acolo intru angelizarea a ceea ce aici doar au prefirat? Cine stie! Falia dintre lumea aceasta si lumea de dincolo e uriasa. Nu sunt punti care s-o acopere si doar pomenirile noastre pot sa aproximeze ceea ce e abisal si incomensurabil.

La dezvelirea chipului a fost destula lume. Au vorbit  Silvia Radu, Dan C. Mihailescu, Dan Haulica, Sorin Alexandrescu, Ruxandra Garofeanu, Eugen Simion, Ana Blandiana. Fiecare a avut cate o amintire si un gand bun, materie inefabila risipita in vazduhul de dupa Bunavestire, bun primitor la randul lui  de cuvinte frumoase. Va veni vara torida si capul lui Eliade vazut de Gorduz se va acoperi de alte cruste ale arsurilor. Piatra arde ca si carnea. Piatra unei mari sculpturi e cu atat mai sensibila. Crestaturile, ranile, cicatricile se vor inmulti. Asa si trebuie. Figurativul se extinde in timp ce nonfigurativul se comprima, lectia simetriei inverse predata noua de Vasile Gorduz prin mijlocirea lui Mircea Eliade.