Nikita Hrusciov - de la adulatie la lepadarea de Stalin

de Rl online , 08 iulie 2006
S-a implinit, in februarie, o jumatate de secol de la raportul secret prezentat de Nikita Sergheevici Hrusciov drept act final al celui de-al XX-lea congres al PC(b) al URSS. Este un moment marcant in istoria bolsevismului si a comunismului mondial.
Raportul secret era un amplu rechizitoriu impotriva modului criminal in care Stalin construise "cea mai dreapta societate din lume". El soca chiar pe multi dintre contemporanii lui Hrusciov, pentru ca ajunsesera sa creada in Stalin ca intr-un zeu. Desi secret, raportul fusese difuzat oficios, deschizand o perioada de dezghet in lumea comunista in care avea sa inmugureze o noua speranta intr-un comunism deja esuat.
Nascut in Ucraina la 17 aprilie 1894 din parinti rusi, in satul Kalinovka, Hrusciov apartinea unei familii de tarani obiditi, fara instructie scolara, bigoti, superstitiosi si cu o mama religioasa. Nu absolva decat patru clase primare, fiind dus la 14 ani, de tata, in Dombas, la mina Iuzovka. In 1914, Hrusciov devenise meserias, se casatorea si, apoi, avea copii. Tot din acel moment, traiectoria vietii lui se schimba radical, fiind legata de catastrofa militara a Rusiei in timpul primului razboi mondial, iar din 1917 de convulsiile politico-sociale si corolarul lor, promovarea la carma statului a dictaturii proletariatului instaurata de bolsevici. Viata lui Hrusciov era astfel conditionata de razboiul civil, fiind recrutat si apoi devenind comisar politic, incat in Dombas se intorcea abia in 1921. Ce gasea aici? Sotia moarta de tifos, intr-o Ucraina cu oameni si vite morti de foame, cu tribunale revolutionare prin care bolsevicii ii lichidau fizic pe toti adversarii politici, cu mii de oameni persecutati ascunsi prin vagauni si paduri, cu cete de banditi si hoti ce atacau la drumul mare etc.

Un mensevic ambitios
Lenin fusese scos din prim-planul puterii si inlocuit in acel rol de Stalin, Zinoviev, Kamenev si Trotki, intre acestia declansandu-se o acerba si necrutatoare lupta pentru succesiune.
Dombasul, si Ucraina in general, fiefurile mensevismului si apoi ale trotkismului, ca si tanarul Hrusciov, intors de pe front si devenit conducator de mina, toti tremurau pe masura ce Stalin se instala ca singur conducator. Cu toate acestea, incepand din 1926 Hrusciov se indreapta spre varful puterii in Ucraina. Ocupa astfel functii de partid secunde si de prim rang, la Stalino, Harkov si Kiev. Dornic de studii ingineresti, nefiindu-i la indemana, le abandoneaza in favoarea politicii. In 1935 ajunge seful de partid al regiunii Moscova. Tocmai in acei ani Hrusciov participa la ceea ce William Taubman numeste "holocaustul stalinist" ("Khrushchev, The Man and his Era", New York, London. 2003). Adica acea teroare menita a aduce inscaunarea lui Stalin ca satrap absolut, colectivizarea fortata, demantelarea proprietatii private, industrializarea. Toate aceste procese, cu deosebire colectivizarea, s-au caracterizat printr-o politica diabolica de infometare a milioane de tarani, care isi gaseau moartea. Ezitantii, criticii si rezistentii erau trimisi in gulaguri, fiind exterminati.
Tocmai intr-o asemenea perioada, mensevicul si trotkistul Hrusciov era angrenat total in masinaria terorista a partidului bolsevic, actionand ca un autentic procuror care trimitea in gulaguri sau direct la moarte zeci de mii de adversari ai lui Stalin: trotkisti, adepti ai lui Buharin, ai lui Zinoviev, ai lui Rakov etc. Se afla in compania selecta a celor mai docile instrumente represive alese de Stalin, Jdanov si Beria. Insasi Armata Rosie era expusa la asemenea epurari, printre victime gasindu-se maresalul Tuhacevski si insusi prietenul lui, generalul Iona Iakir. "Suflet deschis" - cum il caracterizeaza istoricul american -, Hrusciov s-a speriat de asemenea masacre, mai ales ca el insusi se facea vinovat de acele "sacrilegii". Este motivul pentru care i-a marturisit lui Stalin ereziile lui initiale. Acesta insa l-a iertat. I-a apreciat zelul in combaterea si demascarea adversarilor lui, dar si discursurile lui fara text, nemaiauzite la bolsevici dupa moartea lui Kirov. Hrusciov insusi, in acel moment, vedea in Stalin un conducator cu claritate in idei, concizie in formulari, energie formidabila si vointa inflexibila.
Rezultatul acestei limpeziri a situatiei lui? Hrusciov devenea "viceregele" lui Stalin in Ucraina, in anii 1938-1941. Era una din republicile sovietice care punea stapanului din Kremlin probleme mari si grave. Aici, dupa primul val de teroare care secerase prin morti si deportari sute de mii de oameni, unii dintre acestia cunostinte si amici, nationalismul ucrainean devenise pentru Stalin principalul inamic. Impreuna cu NKVD, de care se temea, Hrusciov era obligat sa patroneze arestarile a peste 200 mii de oameni, din care mai mult de un sfert au fost trimisi la moarte. Partidul, statul si restul institutiilor, presa si cercurile intelectuale, in toate acestea survenisera epurari si condamnari masive prin eliminarea "dusmanilor poporului". Lui Hrusciov insa, acele represiuni ii zdruncinau increderea in realismul dispozitiilor date de Kremlin.

Si un nationalist...
Adept al acordului germano-sovietic din 23 august 1939, Hrusciov priveste drept legitima expansiunea Moscovei in numele comunismului, spre tarile baltice, Polonia, Romania si Finlanda. In iulie 1941, cand insusi statul sovietic era atacat de armata hitlerista, Hrusciov se afla la Kiev. Era socat ca Armata Rosie, retragandu-se in dezordine si cu pierderi enorme, de-abia in decembrie, in apropiere de Moscova, stabiliza frontul. Stalin insusi, in ochii lui Hrusciov, devenea mai mic, pentru ca in acele momente critice parasise Kremlinul. Se mira, de asemenea ca, reprimand sangeros nationalismul in anii constructiei socialismului, il folosea acum ca o arma de coeziune a societatii sovietice in jurul rusilor. Daca nu ca Pasternak sau Zaharov, care vazusera in razboi un mijloc eliberator, Hrusciov isi dadea seama - potrivit lui Taubman - ca politica nu putea fi inchisa in dogme imuabile.
Pe timpul razboiului, in calitate de comisar politic general ajuns in retragere pana la Stalingrad, iar, apoi, in ofensiva, pana la Kursk (vara anului 1943), Hrusciov cunoscuse toate vicisitudinile si mizeriile unui macel extraordinar. O suferinta puternica ii fusese provocata de pierderea in batalia aeriana de deasupra Moscovei a primului lui fiu, Lionea.
Intors in Ucraina unde ramanea pana in 1949, Hrusciov fusese chemat sa restaureze comunismul. De data aceasta - cum arata Taubman -, cu greu putea sa-i dea satisfactie deplina. Caci, inca din 1945, Stalin dadea semne de senilitate. Era incapabil, in afara de teroare, sa conceapa alt mod de a exercita puterea. Lui Hrusciov - cum i se pretindea - ii era imposibil sa disloce milioane de ucraineni pentru "infidelitatea" lor fata de puterea sovietica din timpul razboiului, cum se procedase cu tatarii din Crimeea, calmucii, cecenii, ingusii etc. Inzestrat cu un anume simt al realitatii - calitate remarcata de Tito si Djilas, care il intalnisera, la Kiev, in 1945 -, Hrusciov ii apara pe ucraineni. Pentru o atare atitudine el riscase a fi declarat "dusman al poporului" si executat.
Totusi, in acelasi an 1949, Hrusciov era chemat la Moscova, ca unul din cei patru secretari ai CC. In Kremlin era un cosmar, cu un Stalin paranoic si un cerc de adepti, veritabili "curteni" ai despotiilor orientale, care se suspectau reciproc, spre satisfactia sadica a stapanului lor. Tocmai in acest cuib de vipere fusese aruncat Hrusciov, pus alaturi de vechi bolsevici ca Molotov, Mikoian si Vorosilov, care asteptau sa fie maziliti, dar si de Malenkov si Beria socotiti mostenitori aparenti. Hrusciov este numit de Taubman "mostenitorul neaparent".
A-l fi mostenit pe Stalin presupunea a te supune unor conditii de veritabil infern. Bolnav de arterioscleroza incepand din 1947, pana la moartea din 1953, Stalin se temea sa nu fie otravit. Ca atare, toti acei mostenitori prezumtivi erau pusi sa treaca proba de fidelitate, prin experimente care atingeau insusi subconstientul. Mijloacele? Bautura excesiva, mancaruri diferite degustate in prealabil, dansuri, glume proaste si amuzament pe seama celor incapabili de a trece acele examene etc. Hrusciov era o tinta predilecta a batjocurii si amuzamentului lui Stalin, indeosebi in scenele de dans al kazaciokului. Stalin insa moare in noaptea de 28 februarie/1 martie 1953, la capatul unui chef, fara sa fi desemnat un mostenitor si fara existenta in acest sens a unui asezamant constitutional. Ce lasa, in schimb, Stalin in urma? Un grup de bolsevici invrajbiti si suspiciosi, care timp de mai multi ani erau antrenati intr-o cumplita lupta pentru putere, cu rezultate dezastruoase pentru competitorii si intrigantii invinsi, dar mai ales pentru "oamenii muncii" in numele carora pretindeau ca actioneaza, dar care erau absenti de pe scena.

Lichidarea lui Beria
Prima dintre victimele luptei conspirative pentru succesiune a fost Beria, vazut de toti "curtenii" drept personajul malefic, inamicul lor direct datorita controlului asupra serviciilor secrete, precum si asupra tuturor dosarelor acestor exponenti ai puterii sovietice. Lui Hrusciov, Molotov, Malenkov etc., ce le fusese dat sa auda din gura acestui inamic? Dupa inhumarea lui Stalin, Beria anunta Politbiroul ca existau 2.526.401 prizonieri politici si nepolitici, inclusiv 438.788 femei, 35.505 din ele cu copii si 62.886 gravide. Beria propunea amnistierea acestora, in masa. Pretendentul la tronul lui Stalin condamna procesul de rusificare promovat si sustinut de mentorul sau. Tot astfel, blameaza politica sovietica de dominatie asupra estului Europei. Se propune reabilitarea lui Tito si indepartarea comunistilor est-europeni care se comportau ca niste tirani, printre acestia aflandu-se maghiarul Matyas Rakosi. Sa se renunte la RDG, unificandu-se Germania, de unde fugeau valuri de nemultumiti, caci era un stat aparat de baionetele sovietice.
Asemenea pareri ii uluisera pe ceilalti "colegi". Nu pentru ca n-ar fi stiut de teroare, dar nu-si imaginau proportiile ei. Suspicios din fire, Hrusciov vedea in declaratiile lui Beria o provocare, un rod al unei minti bolnave. Era inca un motiv al conspiratiei urzite impotriva lui Beria, atragandu-i pe Malenkov, Vorosilov, Kaganovici, Molotov (sotia acestuia, intemnitata de Stalin, fusese eliberata chiar de Beria), precum si o parte din comandantii militari in frunte cu maresalul Jukov. Rezultatul? La 26 iunie 1953, intr-o sedinta de Politbirou, Hrusciov il acuza pe Beria de spionaj pentru britanici, subminarea socialismului, legalizarea arbitrariului etc. Beria a fost ingrozit si in imposibilitate de a se apara. A fost imediat arestat, intemnitat, judecat in stil stalinist si executat. Victorios impotriva celui mai periculos adversar - cum il percepea el -, Hrusciov il anuleaza printr-un santaj si pe inginerul Malenkov. Era acuzat de erezia de prioritate data industriei de consum, vederi oportuniste social-democrate, renuntarea la RDG etc. Asemenea invinuiri, sub Stalin, lui Malenkov i-ar fi adus executia. Hrusciov, dimpotriva, il mentine in Politbirou, unde acum adversar direct ii devenea Molotov. Cu trecutul lui de bolsevic din anturajul lui Stalin, Molotov considera unele proiecte ale lui Hrusciov "fanteziste". Recunoasterea Iugoslaviei ca tara socialista era - potrivit lui Molotov - o incalcare a ortodoxiei comuniste, un cal troian in lagarul socialist.

Raportul devastator
La 14 februarie 1956 se deschidea congresul XX al PC al URSS, unde Hrusciov apare ca sef de partid, iar Bulganin ca sef de guvern. La 24 februarie, intr-o sedinta secreta, Hrusciov prezinta un raport devastator despre cultul lui Stalin: abuz de putere, arestari in masa, deportari de mii si mii de oameni, executii fara proces, insecuritate in statul sovietic, teama si chiar disperare; absurditatea blamului de contrarevolutionar, torturi pentru smulgerea de informatii; judecati la ordinul lui Stalin; deportari monstruoase ale nationalitatilor caucaziene; trotkistii si buharinistii macelariti etc. Stalin l-a tradat pe Lenin, de unde necesitatea de intoarcere directa la sursa. Discursul fusese ascultat cu o tacere "mormantala". Dupa acele dezvaluiri, in fata descurajarii generale, Hrusciov insusi s-a imbolnavit. Dar a supravietuit, spre deosebire de seful partidului polonez, Bierut, care, aflat in spital, la Moscova, in timp ce se citea textul discursului, a facut un stop cardiac murind subit. Poate din acest motiv, Taubman sustine ca acel discurs fusese lucrul cel mai extraordinar si nesabuit facut de el vreodata.
Istoricul american se intreaba care au fost cauzele pentru care Hrusciov a atacat atat de dur si relativ intempestiv crimele de la varful puterii comuniste. Raspunsul este urmatorul: credinta naiva ca, purificat de stalinism, socialismul va provoca mai multa loialitate in randul oamenilor; un act de cainta si un mod de a afirma identitatea unui om prin dezvaluirea adevarului; extraordinara proportie si masura a crimelor si deportarilor in gulaguri. In 1955, Hrusciov se afla intr-o "maniaca ambivalenta": il jelise pe Stalin, dar indoielile ii dadeau fiori. Studiind atent atat de numeroase cazuri de suferinte si executii, el constata ca toate fusesera crime veritabile. Hrusciov considera ca nu avea nici un drept sa le ascunda. Daca ceilalti "colegi" din Politbirou incercasera sa-l descurajeze, doar Mikoian ii sustinea intentia, argumentand ca, in caz contrar, toate acele crime si orori vor fi puse in seama lor.
Ce se intampla cu acel discurs secret? Intentionat sau nu, Hrusciov declansase un proces de destalinizare ale carui limite nu puteau fi evaluate momentan. Din punctul de vedere al Kremlinului, ca superputere mondiala care prin ideologie si teroare controla o parte importanta a globului, destabilizarea echivala cu o slabire cel putin momentana tocmai a acelor forte de coeziune a unui imperiu de la Vladivostok pana la Berlin. Este motivul pentru care Molotov, Vorosilov et Comp. concep antistalinismul ca o simpla critica, in cercuri inchise.
In statele comuniste est-europene, cu precadere in Polonia si Ungaria, toate colonii ale imperiului sovietic, antistalinismul - potrivit polonezului Edward Ochab, succesorul lui Bierut, mort de "inima rea", reprezenta "o lovitura de ciocan in cap". Ce se intampla in Polonia si Ungaria? Difuzarea si prelucrarea raportului secret in cercurile membrilor de partid din randurile muncitorilor, intelectualilor, militarilor, studentilor etc., intr-un rastimp de cateva luni, provoaca o fantastica explozie de nemultumire. Era vorba de degajarea unei energii comprimate, continand nemultumiri anticomuniste acumulate timp de peste un deceniu, datorita spolierii sovietice. Combaterea stalinismului se dovedea ocazia emanciparii nu numai de un despotism oriental ca sistem social-politic, ci si de ocupantul rusesc sub masca sovietica. De aici greve, demonstratii incepute de polonezi prin promovarea la carma a unui comunist nationalist, Gomulka, intr-un moment in care in Ungaria, de la antistalinism, sarindu-se etape, se ajungea direct la liberalism democratic si antirusism. Se proclama chiar iesirea din Tratatul de la Varsovia, o legatura indisolubila cu Moscova in genul cordonului ombilical.
Hrusciov era neindoielnic dornic sa asigure o destalinizare est-europeana, dar nu prin metodele fostului mentor. Numai ca, vazand ca blocul sovietic era in pragul de a se narui, este in mare dilema. Daca pe polonezi, prin promisiunea de a ramane in bloc, ii "pacifica" personal, fara ocupatie, cu ungurii era mai greu. Caci repudiasera nu numai socialismul, ci chiar iesisera din Pactul de la Varsovia. Dupa ce se consultase cu diversi "tovarasi", cu Tito si Mao indeosebi, acesta din urma cerandu-i sa restabileasca integritatea blocului prin forta, Hrusciov il consulta in sinea lui chiar pe Stalin. Cum ar raspunde acesta la provocarea maghiara? Neindoielnic ca ar zdrobi-o. Urmarea? Hrusciov ordona Armatei Rosii sa "elibereze" inca o data Budapesta, cu tancuri, motorizate, morti, raniti si numerosi refugiati spre "raiul capitalist", la 5 noiembrie 1956.
Salvarea imperiului sovietic de la disolutie in coloniile lui est-europene il obliga pe Hrusciov sa precizeze limitele antistalinismului, spre a evita noi convulsii social-politice. In acest sens, el reafirma intransigenta fata de dusmanul de clasa si rolul conducator al muncitorimii ca baza sociala a regimului sovietic. Accentele acestea se constituiau ca un avertisment atat pentru lumea comunista est-europeana, cat si pentru URSS. Pentru ca si aici, chiar daca la scara mica, la finele lui 1956 si inceputul anului urmator, printre muncitori si intelectuali s-a ivit o contagiune reformatoare gratie Poloniei si Ungariei. Era o ingrijorare a lui Hrusciov urmata de un blam public, dar si de arestari si trimiteri in gulaguri a unor fruntasi.

Pariul cu agricultura
Din nevoia de a-si intari pozitia la varful puterii, Hrusciov elaboreaza o noua strategie mondiala a statului sovietic, propunandu-si sa ajunga din urma si sa depaseasca economia SUA. Este pentru prima data - subliniaza Taubman - cand un conducator sovietic isi alegea drept model nu un sistem socio-politic, ci unul de performanta economica. Acesta era cel al SUA. Prioritara devenea agricultura, o erezie fata de dogma stalinista. Dar nu prin schimbarea modelului colhoznic, ci prin extensiunea ei in zonele intelenite ale imperiului si colonizari masive de tineri. Miscandu-se in cadrul aceleiasi utopii comuniste, Hrusciov considera ca in 1975 americanii vor fi ajunsi din urma la productia pe locuitor la carne, unt si lapte. Acel obiectiv strategic se putea atinge prin mijloace moral-politice, anume entuziasm, elan tineresc, medalii pentru fruntasi etc. Hrusciov se imbarca non-stop intr-un tur pentru agricultura, inclusiv in estul Europei, inaugurand un fel de populism comunist intins pana in Romania lui Ceausescu. Era un mijloc de reanimare a credintei in utopia comunista ca antidot la criza economico-sociala.
Toate aceste inovatii de stalinist pocait ii slabeau pozitia in Politbirou. Molotov, Kaganovici, Vorosilov, Bulganin, Sepilov, Malenkov etc. pun la cale un complot. Abia intors din Finlanda, convocat intr-o sedinta cu scopul de a-l indeparta, la 18 iunie 1957, dar si in urmatoarele doua zile, obtinand sprijinul celor mai multi comandanti militari, Hrusciov reusea sa-si mentina puterea. Maresalul Jukov, care de data aceasta ezitase sa-l sprijine, in octombrie 1957, era indepartat de la comanda armatei. Victorios si de data aceasta, Hrusciov, in loc de a-si decapita adversarii si conspiratorii, ii izola si ii marginaliza.
Hrusciov a fost un intrepid in politica externa. A calatorit enorm, iar romanii, glumeti, l-au numit turist, in succesiunea lui Lenin ca titan si a lui Stalin ca tiran. In fapt, el avea o conceptie deformata despre lumea exterioara si relatiile Occidentul mai ales. Apoi, avea in subordine o diplomatie stalinista, cu mentalitatea de a vedea in democratiile lumii - cum invatase de la Stalin - adversari implacabili. Spre deosebire de Stalin, Hrusciov adopta conceptul de coexistenta pasnica, ceea ce presupunea intrecerea intre cele doua sisteme antagonice - cum el impartise lumea - care in final conducea spre triumful comunismului. Hrusciov se angaja in politica externa intelegand ca, spre a trata cu Occidentul, trebuie sa fii tare, pentru ca altfel esti ingenuncheat.
Desi batjocorit de Stalin pentru cunostintele lui reduse in acest domeniu, prin functiile lui, Hrusciov era obligat sa-i preia fraiele. Intelegea repede asemenea chestiuni, dar cu zambete, cu batai prietenoase pe umar, nu mese copioase asortate cu bauturi, inclusiv cu kazaciocul jucat la Belgrad spre uimirea lui Tito si a participantilor la receptie. Alinierea in jurul Moscovei era mai greu de realizat daca disparea forta.
Mai ales ca, atat in estul Europei, cat si in China, Coreea etc., prin antistalinismul lui declarat, Hrusciov era perceput ca un revizionist periculos.
Dupa ce s-a intalnit cu Mao de mai multe ori atat la Moscova, cat si la Beijing, Hrusciov s-a convins ca diferentele de opinie dintre ei se adanceau treptat. Desi catre China facuse un mare transfer de tehnologie, intr-un moment cand insasi URSS era slab inzestrata, Hrusciov observa ca diferentele dintre el si Mao provocau veritabile dispute. Aceasta nu numai pentru antistalinismul lui interpretat intr-o masura exagerata ca revizionism titoist, inacceptabil pentru China, ci si, mai ales, pentru puntile diplomatice aruncate catre SUA. In toamna lui 1957, a calatorit la Beijing dupa ce i-a eliminat din Politbirou pe toti adversarii. Hrusciov intalnea un Mao erijat in vajnic aparator al marxism-leninismului si al razboiului nuclear, socotit o sansa de instaurare a socialismului la scara mondiala. Conceptia aceasta - potrivit lui Taubman - il naucea pe Hrusciov.
Directia principala a diplomatiei lui Hrusciov o reprezenta SUA. In mintea lui rezida ideea stalinista a superioritatii comunismului ca oranduire social-politica. Numai ca, sub aspect economic, tehnologic si militar, raportul era invers. Considerand ca armele atomice nu vor fi folosite niciodata, Hrusciov credea ca in cazul unui conflict militar cu SUA, URSS era in inferioritate la toate capitolele. Se lanseaza deci in cursa inarmarilor cu accentul pe arme conventionale. Concomitent, promoveaza la scara larga o politica de destindere, in vederea reducerii tensiunii intre blocuri. Spre deosebire de Stalin care timp de 30 de ani nu calatorise decat de doua ori, Teheran si Postdam, Hrusciov concepe o perioada lunga de coexistenta pasnica. Aceasta implica nu numai relatii economice cu statele capitaliste, ci si o ofensiva diplomatica viguroasa, inclusiv in lumea a treia (tarile subdezvoltate din afara celor doua blocuri antagonice), care putea deveni o anexa ideologica a URSS, intinzand astfel comunismul la scara globala.

Summitul de la Geneva
In mai 1955, Hrusciov semneaza tratatul cu Austria, la Viena, unde demonstreaza calitati de negociator, dar si umor, caci spune cancelarului Julius Raab: "Este prima data in viata mea cand stau langa un capitalist"! Testul urmator este in iulie 1955, la Geneva, summitul celor patru mari: URSS, SUA, Marea Britanie si Franta. Participa la o asemenea intalnire plin de complexe: cum sa se imbrace, sa manance, sa se comporte ca sef real de delegatie cu un Bulganin sef de guvern formal etc. Hrusciov insa, prin spontaneitate, starneste simpatie. Presedintele Eisenhower nu i se mai pare de temut, cum auzise de la Stalin. Harold Macmillan, premierul Marii Britanii, ramane uimit ca un om gras, vulgar, cu ochi de porc, cu un flux necontenit de vorbe, ajunsese "capetenia, tarul" atator milioane de rusi. Cat il priveste pe Hrusciov, acesta declara, la intoarcere, in Politbirou, ca pe presedintele american nu-l putea judeca, dar ca tata si bunic i-ar incredinta bucuros copiii la scoala sau gradinita.
Summitul de la Geneva nu putea sa puna capat Razboiului Rece. Dar face o spartura in Cortina de Fier, anume, in septembrie 1955, Adenauer, cancelarul Germaniei federale, calatoreste la Moscova, eliberand din captivitate prizonierii germani detinuti in URSS.
In octombrie 1955, Hrusciov lanseaza o ofensiva diplomatica spre statele lumii a treia, vizitand India, Birmania si Afganistan. Diplomatia aceasta, considerata in epoca drept "turism politic", pentru el inseamna o forma de lupta impotriva capitalismului. Numai ca o atare atmosfera de optimism pentru relatiile cu Occidentul e perturbata la 4 iulie 1956 de un avion-spion american ce a zburat deasupra Moscovei si Leningradului, tocmai cand Hrusciov si colegii lui erau pentru omagii la Ambasada Americana. Stalinistii Razboiului Rece jubileaza. Pentru moment insa, incidentul nu dobandeste proportii, caci Hrusciov e invitat in Marea Britanie, unde e primit chiar de Regina Elisabeta, lasand o buna impresie atat acesteia, cat si ministrilor ei.
Totusi, daca in particular Hrusciov se arata zambitor, glumet si chiar amabil, in public ataca Occidentul pentru ca doreste sa revizuiasca rezultatele celui de-al doilea razboi mondial, adica sa desprinda de sub tutela Moscovei Europa rasariteana. Aceasta conceptie despre coexistenta pasnica intre sisteme care trebuiau sa ramana inchise l-a condus pe Hrusciov la zdrobirea revolutiei maghiare din noiembrie 1956. In aceeasi lumina poate fi explicat si avertismentul lui Hrusciov fata de aventura anglo-franceza in Suez, care se incheie la 6 noiembrie 1956, dupa ce tancurile sovietice ii zdrobisera pe maghiari cu o zi mai devreme. Egiptul lui Nasser care lupta impotriva imperialismului e pentru Hrusciov un pion important de reasezare a statelor lumii a treia in spatele URSS.
Prin dorinta de a tine cu orice pret estul Europei sub calcaiul URSS, Hrusciov isi reteaza firavele legaturi cu Occidentul. Pur si simplu politica lui ambivalenta e privita cu multa suspiciune. De aici decizia de a-l provoca cu o "bomba" aruncata la 10 noiembrie 1958. Anunta intentia de a semna un tratat cu Germania, ceea ce de fapt insemna recunoasterea scindarii continentului. Propunerea lui e ultimativa, cu termen scadent de sase luni. In caz de refuz, drepturile puterilor occidentale de tranzit spre Berlin intrau in competenta RDG, ceea ce presupunea recunoasterea implicita a acestei enclave de stat german aflat sub vasalitate sovietica. Era neindoielnic o criza a Berlinului.
Dar, daca de Gaulle propune respingerea ultimatumului, Macmillan se arata dispus sa recunoasca RDG. Eisenhower care - potrivit lui Taubman - pierduse razboiul propagandistic cu Hrusciov, era speriat de o escaladare nucleara. La 1 decembrie 1958, la Kremlin se afla senatorul democrat Humphrey. Acesta, dupa discutii aprinse, ramane incantat de intalnirea cu Hrusciov, impresionat ca acesta "are un mare simt al umorului si este foarte destept". Hrusciov ii spusese ca Berlinul este "un spin, un cancer, un os" in gura lui. Humphrey il recomanda pe Hrusciov lui Eisenhower ca pe un om cu care "ar putea face afaceri". Presedintele american, prin Mikoian, trimis la Washington, primeste garantii ca Hrusciov nu urmareste subminarea pozitiilor occidentale in Berlin. Satisfacut de atari declaratii, premierul britanic, Macmillan, zboara la Moscova in februarie 1959. De data aceasta, Hrusciov chiar il impresioneaza: vorbeste fara note, poseda o remarcabila intelegere a detaliului, dar fara a avea rafinament. Rezultatul? O reuniune a ministrilor de externe ai celor patru puteri la Geneva.
Toate aceste contacte diplomatice vadeau in primul rand o dorinta ardenta a lui Hrusciov de a-l intalni pe Eisenhower la Washington. Americanii insa nu se lasau usor convinsi de propunerea de contact in doi, mai ales ca de Gaulle si Macmillan se temeau ca el ar putea aduce un acord al supraputerilor privind soarta Europei. Suspiciuni nejustificate. Cu atat mai mult cu cat, spre a se convinge de intentiile constructive ale lui Hrusciov, in iulie 1959, Washingtonul il trimite la Moscova pe vicepresedintele Nixon. Acesta se remarcase prin atacurile lui dure la adresa comunismului, capabil sa-l infrunte pe Hrusciov pe insusi terenul lui predilect, al asa-numitei previziuni stiintifice, anume comunismul era groparul capitalismului. Ajuns la Moscova, Nixon intalneste un Hrusciov volubil, dar fara asprimea si cunoscuta dusmanie stalinista. Tratandu-l cu glume si chiar familiaritate si primit chiar in "dacea" proprie, Hrusciov isi asigura invitatia de a vizita SUA.

Vizita in SUA
La 15 septembrie 1959, dupa ce-si lua cu sine sotia si copiii - incalcand orice protocol stalinist -, Hrusciov sosea pe aeroportul Andrews, asteptat de Eisenhower cu toate onorurile. Presa sovietica socotea vizita "un eveniment epocal", de data aceasta indreptatit. Hrusciov il intalnise pe Eisenhower atat la resedintele oficiale, cat si la ferma lui din Gettysburg. A tinut conferinte la Clubul national de presa, Clubul economic, l-a intalnit pe senatorul John Kennedy, Nelson Rockeffeler, se deplaseaza la New York, Los Angeles, San Francisco, Iowa. Infrunta ironiile si provocarile unor ziaristi, criticile privind interventia brutala in Polonia si Ungaria etc. Explicatiile lui erau demagogice, iar replicile sabloane propagandistice, acestea fiind resimtite in discutiile cu sindicalisti din San Francisco care minimalizau "superioritatea comunismului". Rezultatul vizitei? Hrusciov retrage ultimatumul pentru Berlin, Eisenhower oferindu-i, in schimb, un summit in patru (ei doi, plus reprezentantii Frantei si Marii Britanii).
Programata la 16 mai 1960, la Paris, conferinta se reuneste sub auspicii nefavorabile. La 1 mai, zi religioasa pentru muncitorimea comunista internationala, un avion-spion american (U2) a fost doborat in spatiul sovietic. Pentru Hrusciov, dar mai ales pentru Politbirou, faptul e dovada ca imperialismul nu inceta sa-si arate "coltii", cum il invatase Stalin si considera in acel moment Mao. Infuriat, Hrusciov stie sa astepte. Izbucneste chiar la Paris, la deschiderea reuniunii, pretinzand imperativ drept conditie de desfasurare, ca Eisenhower sa-si ceara scuze si sa recunoasca faptul ca spiona spatiul sovietic. Refuzand, presedintele american se retrage la propria ambasada, incat, simtindu-se frustrat, il califica pe Hrusciov drept "a son of bitch" (ticalos).
Dupa acel esec lamentabil, Hrusciov isi revarsa furia in fata unor ziaristi. Devine chiar neurastenic din cauza unor intrebari legate de agresivitatea puterii sovietice in relatiile cu propriii "aliati" de sub Cortina de Fier. Se comporta nu ca om politic sau diplomat, ci ca simplu propagandist comunist, numindu-i pe ziaristii incomozi fascisti si agenti ai imperialismului. Printr-un asemenea scandal public, Hrusciov da o lectie de intransigenta si fermitate fata de Occident, de SUA indeosebi atat pentru criticii lui din interior, cat si pentru cei din afara: Mao, Castro etc.
In lumea comunista, Mao ii crea cele mai mari dificultati, punandu-i in cumpana hegemonia. De aici, intre 1957-1963, numeroase contacte cu Mao, desfasurate intr-o atmosfera de incordare, certuri si chiar izbucniri de furie. Chinezii ii reprosau nu numai inclinatia spre compromis cu SUA, ci si neutralitatea in conflictul cu India. Disensiunile si certurile dintre cei doi erau impinse de Mao pana la revendicari teritoriale si ciocniri de frontiera. Inca din iunie 1960, venit la Bucuresti sa promoveze un alt lider, Hrusciov dezlantuie aici impotriva lui Mao un veritabil "blitzkrieg", care in 1963 atinge paroxismul.

Pantoful de la ONU
Taindu-si puntile deschise spre Occident, spre a se afirma ca mare lider mondial, in septembrie 1960 Hrusciov decide sa se duca la ONU, la New York, sfidandu-i chiar pe americani. Ii ia cu sine si pe liderii obedienti din Ungaria, Romania, Bulgaria, Ucraina si Belarus. Calatoresc cu vaporul. Hrusciov ramane aici pana la 13 octombrie, cu interdictia de a nu parasi Manhattanul. Politia e tot timpul pe urmele acestui om zvapaiat care se plimba cu suita pe strazi. Ajunge pana in Harlem, unde il intalneste pe Castro. In sala de conferinte ONU, se arata tot ca propagandist comunist. Hrusciov, din banca, da replici ca un scolar nedisciplinat, admonestat de oamenii de ordine. Agita bratele, pumnii si-si scoate pantoful cu care loveste pupitrul banchetei. Luand cuvantul in plen, propune reformarea fantezista a ONU. Sa fie condusa de o troika cu sediul in Austria, Elvetia sau URSS, cu o reprezentare numerica pe blocuri: occidentali, comunisti si tarile lumii a treia. O aiureala combatuta la un show, unde ziaristul care l-a intervievat i-a spus ca discursul lui a lasat impresia ca "latra la luna", ceea ce l-a infuriat enorm.
Pentru Hrusciov, dupa acest turneu esuat si chiar compromitator, devine stringent sa se stinga criza din RDG. De aici est-germanii fugeau in masa acreditand parerea ca blocul sovietic era un lagar de captivi. Ce era de facut dupa ce trecusera doi ani de la declansarea crizei Berlinului fara ca Occidentul sa-i raspunda constructiv? In noiembrie 1960, Hrusciov se considera norocos pentru alegerea lui Kennedy ca presedinte in locul experimentatului Nixon. Reia deci contactele cu noul presedinte, incat, presand asupra Berlinului, obliga Washingtonul sa accepte intalnirea de la Viena din 3-4 iunie 1961.
Temandu-se de Hrusciov, Kennedy decide un studiu criptologic asupra vocabularului lui politic si o consultatie din partea lui de Gaulle, unul dintre cei mai experimentati in chestiuni sovietice. Intalnirea de la Viena a esuat insa datorita planurilor nerealiste prezentate de Hrusciov. Asupra accesului occidental in Berlinul de Vest, amenintarii lui Hrusciov de a-l reglementa chiar unilateral inclusiv prin mijloace militare, Kennedy ii raspunde cu posibilitatea unui razboi nuclear. Hrusciov ramane uluit.
Esuate in ansamblu, negocierile il convingeau pe Hrusciov ca statu-quo-ul in Berlin nu putea fi schimbat unilateral. Zarva belicoasa de multi ani in jurul Berlinului se incheia cu decizia de a delimita printr-un zid teritoriul RDG. Indeosebi in Berlin, zidul devenea pentru Hrusciov mai pretios decat un tratat. Cum sa-si ia revansa impotriva lui Kennedy? Decide sa-l provoace in Cuba, instaland aici misile, nu rachetele de autoaparare. Crea astfel un conflict care putea degenera in razboi nuclear. Intransigenta tanarului presedinte american, dar de data aceasta si raspunsul pozitiv al lui Hrusciov de a-si retrage misilele, la 27 octombrie 1962, nu se incheie cu un conflict devastator la scara mondiala. Hrusciov fusese infrant, dar la Moscova, exceptandu-i pe Castro, Mao etc., retragerea misilelor era vazuta ca o victorie! Infruntarile acestea ii convinsesera pe cei doi lideri mondiali de caracterul imperativ al cooperarii dintre ei. De aici un inceput de elaborare a unor proiecte comune de dezarmare controlata, stopate de moartea intempestiva a presedintelui american. Cu multa tristete, Hrusciov afla stirea sinistra la 22 octombrie 1963.
Om cu o gandire politica marginita de utopia care il inlantuia, Hrusciov nu ezita sa vada in comunism nu numai o aspiratie spre un vis, ci ceva concret. Cu alte cuvinte, fara a fi un teoretician, incearca sa transpuna visul intr-un obiectiv numit prosperitate. Nivelul acesteia era raportat la performantele economice ale SUA, acel bastion al "imperialismului american aflat in putrefactie". Dupa mai multi ani de reflectie si dupa consultarea unor experti, la 18 octombrie 1961, la Congresul XXII al partidului, Hrusciov exprima acel vis intr-un program scadent intr-un deceniu. Atunci, prin depasirea productiei SUA pe cap de locuitor, URSS ar fi intrat in faza comunista! Neindoielnic, o noua utopie, dar deosebita de modelul acelora care vedeau in comunism un egalitarism in mizerie (vezi Mao, Kim, Ceausescu etc.).

Revizuirea lui Lenin
Cu un anume simt practic, Hrusciov devine treptat constient ca modelul social-economic in care se misca economia sovietica, bazata pe un etatism excesiv, paraliza initiativa individuala si-i sufoca marea performanta. Experimentele cu pamanturile destelenite, cu transferul masinilor agricole in proprietatea colhozurilor si cu o noua tehnologie de cultivare a porumbului - importata din SUA -, dar si cu inlesniri pentru tarani de a cultiva pe cont propriu mici parcele de pamant si de a creste vite, toate acestea erau paleative.
Hrusciov simtea nevoia unor schimbari mai profunde, dar marja lui de miscare era paralizata de dogma, de acel leninism considerat intangibil, dupa demolarea idolatriei pentru Stalin, inclusiv in 1962, scoaterea lui din mausoleul in care trona pentru eternitate, alaturi de Lenin, ca un faraon.
Dar cum sa indraznesti sa-l revizuiesti pe Lenin, considerat in toata lumea comunista mai mult decat un Mesia? Voia doar sa-l interpreteze altfel. In noiembrie 1962, la o plenara a partidului, Hrusciov anunta ca descoperise un text din care rezulta ca pentru Lenin prioritar era managementul economic fata de sarcinile ideologice si politice ale partidului. Cu alte cuvinte, ideologia sa fie subordonata activitatii economice efective. Nu vorbaria despre comunism conta, in ultima instanta, ci infaptuirea bazelor lui economico-sociale. Potrivit lui Taubman, Hrusciov ar fi dorit sa construiasca o alta baza politica, punand la indoiala rolul aparatului de partid si al unor ministere cu activitate economica. De aici o puternica rezistenta a intregii birocratii politice. In 1963, Hrusciov reconsidera modelul socialismului iugoslav, preconizand totodata o noua constitutie, cu mai multi candidati la alegeri si o forma legala de promovare in demnitatile de stat si de partid. Taubman apreciaza ca asemenea idei au inspirat perestroika lui Gorbaciov.
In literatura, arta si cultura, Hrusciov desface usor chingile cenzurii si extinde libertatea de creatie, dar nu dincolo de dogma leninista. Antistalinismul lui scoate la suprafata mari creatori ca Soljenitan, Tvardovski, Pasternak etc. Numai ca o intreaga pleiada de scriitori si artisti crescuti si considerati modele ale literaturii si artei sovietice, adepti ai stalinismului, vad in Hrusciov un pericol. Acesta, in multe randuri, intervine sa stabileasca un echilibru intre conservatorii stalinisti si liberalii care, ca Pasternak, incalcau orice consemn ideologic in arta.
La 17 aprilie 1964, Hrusciov era sarbatorit pentru cei 70 de ani, desi le ceruse colegilor din Politbirou sa "nu irositi banii poporului!" Era constient ca URSS avea nevoie de reforme substantiale. Ii cam disparuse energia vulcanica, dar si inspiratia reformatoare, fiind constient ca avea in cale o frana uriasa intruchipata de birocratia de partid. Deocamdata, isi lua zborul pe meridiane straine: mai, in Egipt; iunie, in Scandinavia (Suedia, Danemarca, Norvegia), unde prosperitatea muncitorilor il facuse sa inteleaga de ce acestia se tineau la distanta de comunism. Intors la Moscova, probabil la curent cu uneltirile din Politbirou, vorbeste de intentia de retragere. Brejnev, Podgornai, Kirilenko, Kozlov etc. taceau, parandu-li-se a fi vizati de uneltirile subterane.

Debarcarea
La 15 octombrie 1964, chemat intempestiv din concediu sa participe la o sedinta de Politbirou, Hrusciov era rasturnat de la carma statului si partidului. Capul conspiratiei fusese Brejnev, cel care-i datora promovarea si-l substituia la conducerea partidului. Hrusciov stiuse de conspiratie, dar nu facuse nimic s-o anihileze. Ce i se reprosase? Subiectivism, abateri de la constructia comunismului, adica revizionism si deci reformism, decizii si actiuni nerealiste, laudarosenie, dispretuirea stiintei si experientei etc.
Ce a urmat dupa aceasta? Mazilirea, nu taierea capului ca pe vremea lui Stalin. Hrusciov si sotia (Nina Petrovna, cea de-a treia sotie, dupa ce prima a murit de tifos, iar a doua i-a abandonat copiii din prima casatorie), dar si unii membri ai familiei isi pierdeau marile privilegii. Ramaneau cu unele mai mici, ca o locuinta supravegheata, o inchisoare - cum zice Hrusciov- in Ucraina, in satul Petrovo-Dalneie, o zona impadurita cu vile din lemn cladite pentru nomenclatura din Kiev. Hrusciov devine aici un singuratic. Este descoperit de tarani si de turisti straini care vin in pelerinaj, pentru ca, prin povestile si proverbele lui inmagazinate intr-o memorie iesita din comun, ii fascina. Sub influenta fiului mai mic, Serghei, Hrusciov era la curent cu evenimentele politice. Isi reprosa ca reformele lui au fost timide, spunand ca nu "deschisese decat usile", iar, daca Dumnezeu i-ar mai fi dat sansa sa le continue, ar fi "aruncat usile si ferestrele larg deschise". In 1968, condamna invazia sovietica in Cehoslovacia.
In recluziunea lui, Hrusciov gandea ca un disident anticomunist. Hotaraste - indemnat de fiu - sa-si scrie memoriile, ceea ce pentru el inseamna sa dea drumul unei memorii prodigioase. Realizeaza un text revazut de Serghei de circa 3.500 pagini. Textul, in copii, fusese ascuns, iar apoi, printr-un ziarist colaborator al revistei "Time", era expediat, in transe, in strainatate.
Informat de KGB-ul lui Andropov, Brejnev devine furios. Decide sa fie pazit de o alta garda, cu mai multa vigilenta. Hrusciov e chemat sa dea socoteala. Ce raspunde el cand e somat sa predea textele? Condamna acel "act de forta impotriva unui cetatean si o violare a constitutiei". Refuzand sa se supuna, mai spune: daca se va folosi forta, va protesta; "puteti sa-mi luati pensia, apartamentul; cheltuiti banii poporului sa ma spionati; vreau sa scriu, sa fiu folositor poporului sovietic". In toamna lui 1970, cand in Occident se vorbea de existenta unor posibile memorii, Hrusciov e chemat din nou la CC. Aici ataca din nou stalinismul, sustinand ca si el a fost stalinist, dar s-a eliberat. Invoca din nou crimele lui Stalin, dar si pe cele ale lui Mao, ceea ce inseamna ca insusi sistemul nastea monstri. Dramaturgului Mihail Satrov ii declara: "Bratele mele sunt pana la coate in sange, acesta este lucrul teribil care se afla in sufletul meu". Internat in spital, in fata unei doctorite, compara socialismul cu o vorbarie nesfarsita. Interlocutoarea a fost pur si simplu speriata.
In aprilie 1971, dupa ce aniverseaza 77 de ani, moare in urma unui ultim atac de cord. La Petrov-Dalneie survin perchezitii pentru cautarea manuscrisului. Din acel moment, britanicii de la "Time" sunt liberi sa publice cele 3.500 pagini de text. Hrusciov e inmormantat la cimitirul Novodevici, intr-o uitare totala. Doar Mikoian ii trimite o coroana de flori. Cuvinte despre disparut rostesc fiul Serghei si o batrana trecuta prin gulag. Abia la patru ani dupa deces, familia dobandeste dreptul sa-i ridice pe mormant "un monument".
Mostenirea lui Hrusciov e repudiata de Brejnev, restauratorul stalinismului sub o forma mai deghizata. Caci - potrivit lui Hustinov - "nici un dusman nu ne-a facut atata rau". Bill Clinton sustine ca in anii lui de formare, memoriile lui Hrusciov l-au ajutat sa inteleaga natura criminala si antiumana a regimului comunist aflat in fruntea unei superputeri, cu o raspundere uriasa pentru pacea mondiala, un lider "dintre cei mai atractivi, dar de asemenea periculos", ai secolului XX (John Lewis Gaddis, profesor de istorie la Yale University).

Comentarii

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.