Am asistat recent la parada militara de 1 Decembrie, aniversand intr-o atmosfera deja de rutina, Ziua Nationala, ziua desavarsirii statului roman. In acea zi fastuoasa de 1 decembrie 1918, Regele Ferdinand rostea la Alba-Iulia cuvintele emotionante: »Azi, cand vedem inaintea ochilor nostri savarsita cladirea mareata ce Mihai Viteazu incepuse si pe care generatii intregi apoi au visat-o, aduc prinosul Meu de recunostinta tuturor acelor care in toate colturile unde suna dulcele grai romanesc au pus sufletul si puterile lor in serviciul idealului national. Dupa Basarabia, dupa Bucovina, mai lipsea Romaniei o piatra din cele mai scumpe: Ardealul cu tinuturile locuite de romani. Azi ne-ati adus si aceasta ultima piatra a cladirii, care incoroneaza marea opera a Unirii".

Uneori apare aproape ca incredibila impetuoasa devenire a poporului roman, inceputa in a doua jumatate a secolului XIX, punctand 24 ianuarie 1859 cu Cuza, continuata la 10 mai 1866 cu Carol I, Independenta din 1877 si regatul Romaniei in 1881, desavarsit la 1 decembrie 1918.
Am gasit la un buchinist de pe malurile Senei o enciclopedie voluminoasa, aparuta in 1843 la editura Pagnerre din Paris; Encyclopedie Politique, ingrijita de academicianul  Garnier-Pages. Am extras din carte, mai exact din capitolele Austria,  Turcia, Moldova, Valahia urmatoarele aprecieri ale vremii despre teritoriile care formeaza astazi Romania.Am pastrat termenii si erorile gasite in lucrare.
Austria, un imperiu heteroclit, care grupeaza in jurul monarhiei habsburgice numeroase teritorii, printre care Ungaria si Transilvania, avand o populatie de 33 milioane (cat Franta), dintre care doar 6 milioane germanici, 14 milioane de slavi, 5 milioane de maghiari, 5 milioane de italieni, doua milioane de valahi (in Transilvania, Banat si Bucovina), un milion de israeliti si un milion de boemieni  (tigani), armeni, greci si musulmani. Intentiile politice ale austriecilor, vizand teritoriile locuite de valahi, in Transilvania, Valahia si Moldova, se ciocnesc de interesele Rusiei (Turcia este iesita din joc) fiind evidenta determinarea guvernului tarist de a-si subordona definitiv Principatele dunarene ortodoxe in drumul impetuos al Moscovei spre Dardanele, escala periculoasa vizand Mediterana. Austria se considera direct lezata de monopolizarea Marii Negre de catre Rusia si de ferma ei determinare de a instaura o dinastie prorusa ortodoxa peste Bizant, iar in ziua cand tarul va inlocui pe sultanul Turciei nu va mai exista Viena habsburgilor…

 Enciclopedia din 1843 mentioneaza ca Moldova este un principat depinzand nominal de Poarta, situata la varsarea Dunarii in Marea Neagra, amputata la 1812 de Rusia prin acapararea Basarabiei, avand 1 milion de locuitori de religie greaca ortodoxa, in mare majoritate moldoveni sau slavo-moldoveni, de limba valaha, precum si tigani, un trib indian venit in Europa de 5 secole,numerosi in ambele principate, dar si in restul Europei. Tara este de o mare fertilitate agricola, bogata in cereale, vinuri, miere, vite, cu o excelenta pozitie geografica in rasaritul Europei, care bine administrata ar putea avea un mare viitor daca, unita cu Valahia si Transilvania, eventual si cu Bulgaria, ar reusi sa devina un stat bogat si puternic in aceasta zona fierbinte a continentului.
Valahia este descrisa ca un principat avand un presupus regim constitutional dupa ultimele tratate incheiate de Rusia cu Turcia, notand insa ca inapoierea ei si lipsa unei clase conducatoare locala exclude orice posibilitate de a forma vreodata, alaturi de celelalte zone locuite de valahi un stat unitar si independent, entitate nedorita nici de Turcia, nici  de Rusia si nici chiar de Austria, grijulie de echilibrul fragilului sau imperiu multilingv.
Enciclopedia politica a anului 1843 sublinia tentativele cancelariei habsburgice, mai ales dupa achizitiile din Galitia si Bucovina, de a profita de magnifica mostenire valaha lasata de Turcia muribunda, respectiv Principatele dunarene, dar noteaza ca Rusia exploateaza abil tendintele nationaliste din principate, incurajand si revirimentul valah din Transilvania, flatandu-le spiritul national,cu promisiuni "incendiare" de  autonomie si de regrupare nationala.

Ar mai fi de retinut, in capitolul referitor la Europa, referirile repetate la adresa "valahilor dunareni" din Valahia, Moldova si Transilvania, considerati saraci si privati de libertate, datorita unei proaste administrari locale, lipsei unor conducatori capabili si supusi de secole poftelor si ambitiilor imperiilor limitrofe,Turcia, Rusia si Austria. Din acest tablou negativ al anului 1843 in viziune occidentala, in concluziile generale pareau total improbabile evenimentele fericite care s-au succedat pentru romani  la 24 ianuarie 1859, Independenta Romaniei din 1877 si desavarsirea unitatii nationale din 1 decembrie 1918, o istorie comprimata si de exceptie.