90 de ani de la Revolutia rusa... In iconomia divina acel moment ar fi putut fi evitat? O intrebare care ne-a inspirat randurile de mai jos...De regula opunem Providenta destinului. Spunem ca destinul ne blocheaza orice posibilitate de-a fi liberi pe cand Providenta ne asigura libertatea absoluta. Dar cum are loc acest lucru? Providenta ne da libertate fiindca ea reprezinta un fel de privire in avans. Providenta, riguros, ar trebui sa se mai cheme si Prevazatoarea. Un om prevazator nu este doar un om precaut, asa cum am invatat – aceasta este degradarea termenului prin atribuirea unei conotatii etice -, ci acel om care are calitatea de-a vedea niste evenimente inainte de-a se petrece. Vazand, se poate spune ca le si previne. De aceea Providenta ar mai putea sa-si gaseasca un inlocuitor, Prevenitoarea. Asadar, avem urmatoarea succesiune : Providenta, Prevazatoarea, Prevenitoarea. Cine prevede, asadar, previne. Cu alte cuvinte, calitatea prevazatorului este aceea de-a opri manifestarea unor anumite situatii. El nu vede inainte pur gratuit, ci tocmai pentru a putea sa previna. Dar cine hotaraste selectia? Cine hotaraste ce trebuie sau ce nu trebuie sa aiba loc? Daca lumea ar fi locuita de prea multi prevazatori, atunci pur si simplu nu am mai avea istorie, deci nu ar mai exista nici o succesiune evenimentiala. Providenta are de fapt aceasta calitate de-a contine in ea insasi intr-o stare virtual potentiala o infinitate de destine care inca nu au fost aruncate in lume si incarnate intr-un personaj sau in altul. De aceea, dintr-o alta perspectiva Providenta poate fi numita Atotstiutoarea fiindca ea le stie pe toate inainte ca acestea sa aiba loc. stiindu-le, ne poate lumina in asa fel incat sa putem evita o situatie sau alta. Pana la urma aceasta este ipostaza cea mai convingatoare a milosteniei divine sau a Proniei ceresti, aceea ca ne creeaza un nou simt prin care putem sa intuim apropierea raului si deci prin tact, buna socotinta sau chiar intelepciune, il prevenim. De aceea, daca nu avem un minim contact cu Providenta, deci cu divinul, riscam sa fim numai si numai prozonierii destinului care tocmai prin opacitate nu ne da nici o sansa de-a vedea mai presus de momentul actual. Destinul este prin urmare inrudit cu tragicul sau in orice caz oamenii care au un destin puternic sunt si oamenii care, mai devreme sau mai tarziu, se vor afla in situatii tragice. Pe de alta parte cei care se inspira din Providenta, care au inteles rolul acesteia de-a prevedea si de-a preveni au sansa ca niciodata sau oricum de foarte putine ori sa fie in preajma tragicului. Dar daca tragicul se exprima tocmai prin ciocnirea de limite si neintelegerea limitarii, atunci prevazatorul va avea exact stiinta limitelor, prin care le va binecuvanta si binecuvantu-le le va transparentiza, adica va realiza dezmarginirea. si oare dezmarginitii nu sunt tocmai fiintele de-a pururi indragostite si nemuritoare?
5 
