Rascoala de la 1907, atrocitati si manipulare

de Rl online , 17 martie 2007

S-au implinit o suta de ani de la marea rascoala taraneasca din 1907, care a izbucnit in satul Flamanzi (8/21 februarie) din judetul Botosani, raspandindu-se in intreaga tara si al carei moment de varf, inclusiv al represiunii, l-a constituit luna martie.
Cu prilejul centenarului acestei tragedii se organizeaza diverse actiuni aniversative si se scriu o seama de articole in presa folosindu-se clisee revolute din perioada comunista, cifre si afirmatii false, mai ales de catre oamenii politici si de unii jurnalisti tocmiti. Istoria nu se scrie insa dupa ureche sau dupa romane sau poezii, unele chiar de buna credinta, ci dupa documente de arhiva despre care "guralivii" de astazi nici macar nu au auzit, cu atat mai putin sa le fi citit.
In primul rand se vehiculeaza cifra fantezista de 11000 morti, lansata inca din epoca de Ziarul "Adevarul", preluata imediat de Dobrogeanu Gherea si folosita ulterior de istoriografia comunista, cu scopuri politice, fiind injectata, timp de o jumatate de veac, elevilor si studentilor. Se vorbeste si se scrie despre excesele, uneori reale, ale armatei si se trec in schimb sub tacere crimele si actele de vandalism si barbarie ale celor rasculati. De asemenea se tace chitic in privinta agitatorilor la rascoala, adesea straini si care nu aveau nici o legatura cu taranimea napastuita. In fine toata vina represiunii este aruncata asupra lui Ionel Bratianu, ministru de Interne in timpul represiunii, cand in realitate aceasta a fost condusa direct de generalul Alex. Averescu, ministru de razboi. Dar imaginea lui Averescu trebuia menajata in istoriografia romaneasca caci tot el a ajuns eroul de la Marasesti, in 1917, invingand trupele invadatoare germano-austro-ungare in timpul razboiului pentru intregirea Romaniei.
Din toate aceste motive consider ca dupa o suta de ani de la evenimentele din 1907 se impune o prezentare reala, sine ira et studio, a celor petrecute cu un veac in urma.
Dupa cum se stie si dupa cum am amintit rascoala taranilor a izbucnit in comunele Flamanzi, Frumusica si Radeni deoarece in judetul Botosani se aflau marile trusturi arendasesti ale lui Mochi Fischer, Berman, Henri Juster, Leon si Costiner care detineau sute de mii hectare de pamant in arenda. In mod intentionat acestia tocmeau taranii sau incheiau asa-numitele "invoieli" cat mai tarziu posibil, uneori chiar dupa inceperea campaniei agricole de primavara pentru a-i obliga pe acestia sa consimta cele mai dezavantajoase conditii. Guvernul conservator, prezidat de Gh. Gr. Cantacuzino, a trimis trupe care, dupa un timp, au reusit sa reprime rascoala in judetul Botosani. Liberalii, aflati in opozitie, au pornit o violenta campanie de presa impotriva conservatorilor. Guvernul Fischerilor pregateste macel ... Regimentul 8 Calarasi a plecat marti dimineata orele 8 la Falticeni pentru a fi la dispozitia agentului electoral Petrica stefanescu, trimis special de guvernul conservator sa deie satisfactie familiei Fischer. Tot neamul acestei dinastii, impreuna cu copoii si agentii lor se gasesc la Botosani si asmuta pe oameni contra taranilor din Flamanzi", scria oficiosul P.N.L., "Vointa Nationala". Intr-un alt editorial, acelasi jurnal scria ca "uneltirile criminale ale d-lui Mochi Fischer ... uneltiri care ar duce la o baie de sange ar fi tot ce poate fi mai fericit pentru trust caci acestea ar continua a domni zece-cincisprezece ani in Moldova de sus si domnia strainilor s-ar putea aseza pe temelii trainice".
Ceea ce pare curios, la prima vedere, este faptul ca intre izbucnirea rascoalei la Flamanzi, Frumusica si Radeni si invadarea orasului Botosani au trecut aproximativ doua saptamani, pe cand in urmatoarele zile rascoala s-a extins uluitor de repede in toate colturile tarii. De exemplu, in timp ce la Galati, un detasament din regimentul 1 Rosiori deschide focul, in ziua de 11/24 martie, la comanda sublocotenentilor Livezeanu si Ion Antonescu (viitor maresal) impotriva unui grup de tarani violenti, hotarati sa devasteze institutiile publice, doua zile mai tarziu, adica la 13/26 martie, comandantul companiei de jandarmi din Turnu-Severin, capitanul Hergot, raporta telegrafic Inspectoratului General al Jandarmeriei din Bucuresti urmatoarele: "Razvratirile au inceput in judet, s-au distrus asta noapte si incendiat proprietati. Am plecat la fata locului". In fine, la 11/24 martie, deci in aceeasi zi cu evenimentele din Galati, mentionate mai sus, prefectul de Dolj, Constantin Geblescu telegrafia la Bucuresti urmatoarele: "Revolta grava la Valea Stanciului si Horezu-Poenari; revolta ia intindere. Conacul d-lui Virgil Tarnoveanu distrus: au fost batuti oamenii curtii. Nu se stie ce s-a facut cu dl. Tarnoveanu (n.n. de fapt fusese ucis). Co--nacul domnului Dinu Mihail aproape distrus". Exista in arhive o sumedenie de astfel de rapoarte din care rezulta ca rascoala nu s-a extins prin contact de la un judet la altul, deci din nordul Moldovei spre sud, apoi spre vest catre Muntenia si Oltenia ci deodata, dintr-un colt in celalalt al tarii. In consecinta, in tara s-au raspandit agitatori, cu scop bine stabilit, cu atat mai mult cu cat, la vremea respectiva nu exista radio iar majoritatea covarsitoare a taranilor era analfabeta, deci in imposibilitate de a citi ziare, care de altfel nici nu ajungeau in lumea satelor.
O alta categorie de documente atesta comportamentul taranilor rasculati. Grupuri de sute sau chiar mii de tarani devastau, incendiau sau omorau tot ce le statea in cale. "Pe zi ce trece, revoltele iau proportii mai ingrijoratoare. Astazi s-au rasculat si locuitorii din Damienesti, Dulcesti, Sofrocesti, Caciulati, Hociungi si Giulesti. Targul Bacesti a fost din nou devastat astazi de revoltati, inainte de sosirea trupelor din Iasi si Roman", telegrafia, la 11/24 martie, prefectul judetului Roman. "In ziua de 11 martie a.c. pe la orele 4 p.m., un grup de 500 de tarani din comunele Grecesti, Horezu-Poenari si Valea Stanciului, inarmati cu ciomege, topoare, arme etc avand in capu-le trompeti si steag rosu, au patruns in comuna, au fortat pe toti locuitorii ce intalneau spre a-i insoti si au navalit asupra conacului Epitropiei Brancovenesti, tinuta in arenda de domnii frati Constantinescu, pe care l-au devastat cu desavarsire, incendiind toate cladirile si mai multe magazii si patule cu producte, iar la o parte din patule, dupa ce le-au spart, au dat drumul la porumb jos, omorand pe domnul Ionita Constantinescu, al carui cadavru l-au aruncat in mijlocul soselei Ganciova-Maciesu, punandu-i foc si arzand, fiind aproape carbonizat. De asemenea a fost omorat si contabilul mosiei" – raportau la 15/28 martie, din comuna Ganciova, judetul Dolj, primarul, seful de post de jandarmi si secretarul primariei. "La mai multe posturi comunale telefonice sunt inchise, secretarii comunali fugiti, personalul de linii trimis in unele parti, pus pe goana si amenintat cu moartea. Citam intreruperile Popesti, Urechesti, Cioraesti, Obilesti, Romniceni, Bolau, Balaceanu, Galbenu, Slobozia-Galbenu, Jirlau, Nisipurile, Niculesti, unde revoltatii au sustras si arhiva; in comunele Slobozia, Mihalceni, Pardosi si Chiojdeni  devastarile continua, manipulantul Oficiului Dimitresti arata ca sunt amenintate cu pradarea si incen-dierea atat oficiul cat si fabrica de cherestea "Iremur",  si telegrafia, la 13/26 martie, dirigintelui Postei din Ramnicu Sarat, Medreanu, si directorului general al Telegrafelor si Postelor din Bucuresti. "Locuitorii, in numar de 300-400, din comuna Sangeru au devastat casele proprietarilor Corlatescu si Babeanu, au luat tuica din magazie si apoi au dat drumul sa curga; in drumul lor au silit orice satean intalnit sa se asocieze cu dansii, au batut rau pe ajutorul de primar si pe secretar, au stricat telefonul si au inchis pe jandarmi in primarie", comunica prefectul de Prahova, Stanciu Stanescu, Ministrului de Interne, la 15/28 martie 1907.
Exista in arhive sute de documente de asemenea natura, la care se adauga cele referitoare la atacarea si omorarea de catre rasculati a unor ofiteri si soldati. Conform unei relatari din ziarul local "Ecoul Romanului", la 9/22 martie, cei peste 1000 de tarani care au patruns in targul Bacesti, judetul Roman, au inconjurat compania de militari care se aflau in localitate si au atacat-o cu arme de foc ranind, printre altii, chiar pe comandant. In fine ziarul "Adevarul", cu data de 10 martie  isi informa cititorii ca, in comuna Blagesti, judetul Bacau, 500 de tarani, inarmati cu revolvere si ciomege s-au repezit asupra militarilor prezenti in localitate, ranind pe mai multi dintre acestia, pe cand maiorul Costachescu si ceilalti ofiteri prezenti au scapat prin fuga". Alte documente se refera la atacarea unor statii de cale ferata sau la taierea firelor telefonice si telegrafice. tara ajunsese in flacari iar in unele zone autoritatea statala devenise inexistenta.
In baza documentelor mentionate si altora, pe care spatiul consacrat acestei relatari nu-mi permite sa le citez, rezulta clar ca rascoala din 1907, cu exceptia evenimentelor petrecute in judetul Botosani, nu a fost spontana ci dirijata de agitatori cu sarcini clare si raspanditi in toata tara. Cine au fost acestia? Greu de precizat. Oricum exista indicii. Astfel Edward Grey, viitorul ministru de externe al Marii Britanii, in 1907 doar membru al Parlamentului si corespondent de presa, aflat in momentul rascoalei la Bucuresti, a transmis la Londra o serie de informatii, despre atmosfera "ciudata" din capitala Romaniei si din unele parti ale tarii.
Astfel Grey comunicase la 22 martie/4 aprilie ca "lipovenii" au fost activi angajati in recenta actiune de jaf si distrugere, un mare numar de proclamatii in limba rusa au fost in acele sate, unde revolta a avut mai degraba un caracter anarhist decat agrar. Conform aceleiasi surse, alte manifeste, tiparite de asta data in limba bulgara, ar fi fost confiscate in zonele din jurul Bucurestiului, pe cand "orasul era intesat de oameni suspecti, strazile sunt pline de straini, ale caror treburi nu pare sa le cunoasca" iar "la Buftea, un sat apropiat de Bucuresti a fost prins un grup de agitatori, format din persoane care vorbeau diverse limbi, inclusiv germana si franceza, dar a caror nationalitate nu a putut fi stabilita".
Nu se poate face abstractie nici de activitatea agitatorica a socialistilor de extrema stanga din tara, grupati in cercurile "Romania Muncitoare". Ceea ce s-a trecut sub tacere este raportul dintre acestea si cercurile anarhiste subterane din strainatate, inclusiv rolul bulgarului Rakovski ce activa in Romania (in 1917 dupa un puci bolsevic esuat la Iasi, Rakovski pleaca in Rusia facand parte din prima garnitura de activisti ai lui Lenin, fiind ulterior impuscat din ordinul lui Stalin in anii "marilor epurari"). In acest haos generalizat, guvernul conservator fusese inlocuit, inca la 12/25 martie cu unul liberal, prezidat de Dimitrie Sturdza, care detinea si portofoliul Externelor, avand in componenta sa pe Ionel Bratianu la Interne, pe Toma Stelian la Justitie, pe Spiru Haret la Instructiune si Culte iar la Ministerul de Razboi pe generalul Averescu. Noul guvern a luat, pe de o parte, masuri minimale dar imediate de imbunatatire a situatiei taranimii (la reforme mai largi nu a putut trece caci in Parlament majoritatea apartinea conservatorilor) iar, pe de alta, a recurs la masuri dure de represiune. Astfel amintitul program minimal continea elaborarea unei legi impotriva trusturilor arendasesti, modificarea legii privind invoielile agricole, perceperea nediferentiata a impozitului funciar, arendarea de catre tarani a proprietatilor statului sau de mana moarta, cresterea rolului bancilor populare pentru a veni in sprijinul taranilor prin acordarea de credite s.a. In acelasi timp, Ionel Bratianu, in calitatea sa de ministru de Interne a transmis o circulara noilor prefecti liberali cerandu-le sa organizeze consfatuiri cu proprietarii de mosii si cu arendasii, cu scopul impunerii unor noi invoieli agricole care sa fie mai favorabile taranilor, "indreptatiti sa le ceara". Conform rapoartelor sosite la Ministerul de Interne, in unele judete incercarile de mediere ale prefectilor au reusit, intr-altele au dat gres datorita opozitiei proprietarilor si arendasilor. Cel mai mare succes l-a avut Constantin Stere, prefect de Iasi, care a reusit sa convinga pe arendasi si proprietari sa reduca la jumatate pretul de arendare a pamantului catre tarani la 35-40 lei pentru un hectar de teren.
In paralel s-a trecut la reprimarea extrem de dura si metodica a razvratitilor, intreaga raspundere revenind generalului Alexandru Averescu. Din ordinul acestuia din urma, sarcina restabilirii ordinii in teritoriu a fost incredintata celor opt comandanti de divizii: Lambrino (Turnu Severin), Gigurtu (Craiova), Cica (Targoviste), Crainiceanu (Bucuresti), Iarca (Buzau), Zossima (Focsani), Beller (Roman) si Tell (Botosani). Ordinele lui Averescu, din 13/26 martie, au fost foarte precise: "Indata ce se semnaleaza o adunare de tarani, comandantul (subunitatii: n.n.) va merge cu o parte sau chiar cu toata trupa si someaza pe locuitori sa se imprastie, cand este cu trupa un agent administrativ sau judiciar acesta va face somatiile, in caz contrar le va face comandantul trupei .... Dupa a treia somatie se va comanda: "la ochi si foc" .... Oamenii vor ochi la picioare pentru a evita ca gloantele, trecand peste capul rasculatilor, sa loveasca in nevinovati". In acelasi timp, guvernul a  urmarit ca totul sa se petreaca in limitele legalitatii. Astfel, la 13/26 martie, Toma Stelian, ministrul Justitiei a transmis urmatoarea circulara procurorilor din ju-dete: "Va rog si invit ca, in intelegere cu prefectii si comandantii de trupe, sa luati de urgenta si sa faceti sa se execute de toate autoritatile masurile energice necesitate de gravitatea situatiei. Sa cautati a linisti pe cei de buna credinta si sa procedati cu toata rigoarea in contra instigatorilor si devastatorilor. Ingrijiti ca procurorii si judecatorii de instructiune sa-si faca intreaga datorie, fara preget". La randul sau, Ionel Bratianu, ministru de Interne, intr-o serie de ordine transmise pre-fectilor, a cerut subalternilor sai masuri energice dar, in acelasi timp combaterea si impiedicarea actelor abuzive de care luase cunostinta. "Va atrag atentia in modul cel mai serios ca arestarea instigatorilor trebuie facuta numai de autoritatile judeca--toresti. Mi s-a adus la cunostinta ca in unele localitati, sub conducerea proprietarilor si arendasilor, jandarmii arbitrar se dedau la acte de asemenea natura. Va rog a veghea ca acest procedeu sa dispara". Tot Bratianu a transmis prefectului de Mehedinti urmatoarea telegrama urgenta, in ziua de 20 martie .: "Numarul mortilor si bombardarilor ma ingrijoreaza. Luati grabnic dispozitiuni ca represiunile sa nu degenereze in represalii".
Intr-adevar reprimarea rascoalei, dirijata de generalul Averescu a fost iesita din comun de dura si, evident, au avut loc si abuzuri. Conform unei relatari din ziarul "Dimineata" s-au folosit cateva salve de tun in localitatile Vieru, Odivoaia si Stanesti din judetul Vlasca, dupa ce in ultima localitate fusese ucis de rasculati locotenentul Nitulescu si ranit capitanul Mares. Asemenea procedee extreme au fost folosite si la Bailesti si Galicea Mare in judetul Dolj si in alte cateva localitati din judetele Teleorman, Olt si Mehedinti. Toate acestea constituie un adevar care nu poate fi ocultat. Exista insa si documente care dovedesc motivul foarte serios care a determinat guvernul sa recurga la o represiune atat de dura incat in mai putin de doua saptamani a fost restabilita "linistea" si ordinea in tara despre care istoricii ceausisti de ieri si care apar pe sticla televizoarelor de azi tac, desi le cunosc iar "urechistii" de pe la unele posturi de televiziune sau din unele ziare tac de asemenea fiindca nu au auzit despre ele.
In momentul de varf al rascoalei, Alexandru Em. Lahovary, ministrul plenipotentiar al Romaniei la Viena fusese convocat de baronul Alois von Aehrenthal, ministrul de externe al Monarhiei Habsburgice, care i-a cerut sa comunice la Bucuresti ca, in cazul in care rascoala taranilor nu va fi imediat reprimata, trupele austro-ungare din Transilvania vor invada Romania pentru a face "ordine" caci guvernantii de la Viena si Budapesta nu pot tolera o eventuala extindere a revoltei in Transilvania. Aehrenthal avea dreptate sa fie ingrijorat caci o eventuala extindere a rascoalei in Transilvania ar fi avut grave conotatii politice odata ce marii latifundiari erau unguri iar majoritatea covarsitoare a taranilor era alcatuita din ro-mani. La 14/26 martie tot Lahovary a transmis premierului Dimitrie Sturdza urmatoarea depesa: "Atasatul nostru militar a aflat indirect ca pentru precautiune Corpul 12 de armata din Sibiu a primit ordin de a fi gata". O avertizare asemanatoare cu cea a baronului Aehrenthal la Viena a facut-o si contele Schönburg, ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti. Ca atare regele Carol I si premierul Dimitrie Sturdza aveau de ales intre a recurge la o represiune dura si rapida, acolo unde se impunea, de catre armata romana, sau de a se trezi cu trupe austro-ungare in tara care sa faca "ordine", ceea ce inseamna o incalcare a independentei si suveranitatii statului roman. Take Ionescu si P.P.Carp nu au privit cu ochi rai o interventie armata austro-ungara in Romania pentru a pune capat actiunilor violente ale taranilor, mai ales in Muntenia si Oltenia. Regele si guvernul liberal au respins aceasta varianta si au recurs la represiunea dura mentionata mai sus cu efecte rapide.
Care a fost bilantul? Potrivit unui raport al Ministrului de Interne, 7807 participanti la rascoala au fost trimisi in judecata pentru devastari si 164 pentru omoruri. Din prima categorie cei mai multi au fost eliberati. In ceea ce priveste numarul mortilor acesta continua sa fie controversat. Cifra avansata initial de autoritati a fost de 419. Aceasta a fost contestata de la bun inceput atat in presa vremii cat si de observatorii straini. Ziarul "Adevarul" a lansat, in schimb cifra fantezista de 11.000 morti, cifra preluata cu entuziasm mai intai de socialistii din epoca si ulterior de comunistii lui Gheorghiu Dej si Nicolae Ceausescu. Cu cinism au fost adunati in zilele de 27-30 aprilie 1962, exact 11.000 tarani in marele pavilion de la actualul "Romexpo" pentru a sarbatori, alaturi de membrii Marii Adunari Nationale, incheierea procesului de colectivizare a agriculturii, cu alte cuvinte deposedarea taranimii, prin forta, procese po--litice si omoruri, de pamantul cu care fusesera improprietariti mosii lor tot din initiativa liberalilor dupa primul razboi mondial. In 1907, dupa reprimarea dura si rapida a rascoalei contele Schönburg, ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti dar si generalul Averescu au apreciat numarul mortilor intre 1000 si 2000.

Indiferent de numarul mortilor, de o parte si de alta a celor care s-au confruntat, indiferent de actele de vandalism si crimele savarsite de unii tarani rasculati, dar care la randul lor aveau dreptatea lor, evenimentele din primavara anului 1907 au constituit o veritabila tragedie.

Comentarii

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.