Sanctuare din Muntii Carpati

de Adrian Bucurescu , 07 februarie 2008
Sfinxul din Bucegi

"Daci montibus inhaerent", adica "Dacii (care) stau aninati de munti", scrie istoricul roman Lucius Annaeus Florus. Nenumarate cetati geto-dacice s-au descoperit indeosebi pe munti si pe dealuri, mai rar in campii. Stramosii nostri erau asadar "neam de piatra", dupa cum le spuneau primii nostri istorici, mai romantici decat cei de mai incoace.

Muntii Carpati sunt plini de vestigii preistorice, pe care unii visatori le numesc "atlante", altii "pelasgice". In acest sens, Bucegii aprind imaginatia prin toponimie, dar mai ales prin multimea de megaliti, fie ca au fost sculptati de mesteri din stravechime, fie ca i-ar fi cioplit vantul, zapada si ploaia. Cele mai spectaculoase astfel de monumente sunt, desigur, Sfinxul Romanesc si Babele.

Misticul taram de piatra


Dupa unii impatimiti, Bucegii nu sunt asemenea celorlalti munti, ci un taram fermecat, chiar mistic, cu talcuri accesibile doar initiatilor... Bucegii domina Valea Prahovei spre rasarit, vale ce ii desparte de Muntii Baiului. Spre miazanoapte se invecineaza cu Clabucetele Predealului, iar spre nord-vest si vest, cu platourile Branului si cu Muntii Leaota. Spre miazazi de Bucegi se afla Subcarpatii Ialomitei. In crestetul culmii principale a masivului montan se intinde platoul Bucegilor, larg de 1-3 km si desfasurat pe o distanta de aproximativ 10 km, cu inaltimi cuprinse intre 1600-2400 m si o inclinare de la miazanoapte catre miazazi. Prin acest platou curge paraul Izvorul Dorului, a carui obarsie se afla sub creasta Babelor. Spre miazanoapte, Muntele Costila se margineste cu partea superioara a Vaii Cerbului, care il desparte de Muntele Moraru, iar la miazazi cu Muntele Caraiman, de care e despartit prin Valea Alba. Pe vremuri, scolarii erau fascinati de cartea "Zanele din Valea Cerbului", scrisa de inginerul, scriitorul si pasionatul de munte Nestor Urechia (1886-1931), care si-a legat numele de orasul Busteni. Casa lui de vacanta, pe care si-a construit-o acolo, poate fi vazuta si astazi, la iesirea din oras, spre cabana Gura Diham. Valea Cerbului e cea mai importanta depresiune de pe versantul prahovean al Bucegilor si ia nastere intr-o larga caldare glaciara situata sub Coltii Obarsiei (2480 m), Varful Gavanele, Culmea Bucura, Varful Omu si versantul de miazazi al Morarului. Tot in Bucegi se afla si superbul Caraiman, cu celebra Cruce a Eroilor, dominand Valea Prahovei si statiunea Busteni. De pe flancul sud-estic al Caraimanului se lasa Valea Spumoasa, ce conflueaza cu Valea Jepilor, o depresiune adanca, zisa si Valea Caraiman. Cu Piatra Arsa, Furnica, Coltii lui Barbes si Vanturisu, versantii exteriori ai Bucegilor au pante medii mai mici si sunt mai putini stancosi. Din sirul Ialomitean fac parte: Babele, Cocora, Laptici, Blana, Nucetu si Oboarele. sirul se sfarseste, la miazazi, cu Muntele Dichiu.

Misteriosul Kogaion


Rezumatul de mai sus face parte din geografia obisnuita. Geografia sacra e altceva... Prin deceniul opt al veacului trecut, am intalnit in Bucegi un baci batran, de care m-a legat ulterior o stransa prietenie si de la care am aflat lucruri neobisnuite. Pe cand era flacau, baciul il cunoscuse pe Nestor Urechia si ii transmisese cateva legende din Bucegi, unele aparute mai tarziu in volumul "Zanele din Valea Cerbului". Tot cam pe atunci l-a cunoscut si pe Mihail Sadoveanu. Printre altele, baciul spunea ca "Sfinxul Romanesc" este capul cioplit al Sfantului Ion Botezatorul! In relatarea lui, foarte important era teonimul pomenit, care duce indata cu gandul la Kog-a-Ion, muntele sacru al dacilor. Iata ce scrie Strabon, in "Geografia" (VII, 3, 5): "Tot asa si acest munte a fost recunoscut drept sacru si astfel il numeau getii; numele lui, Kogaion, era la fel cu numele raului care curgea alaturi".


In albaneza, limba tracica, koka inseamna "cap", ca si in dialectul aroman. In daco-romana, substantive care trimit la sensul de "cap" sunt: cuca (arhaism) "caciula inalta, uneori impodobita cu pene, pe care o purtau domnitorii romani in timpul ceremoniilor", apoi cucui "umflatura la cap" sau "mot de pene la capul pasarilor", si chica. Asadar, se pare ca, in limba geto-dacilor, Kogaion se referea chiar la "Sfinxul Romanesc", aflat la 2216 m altitudine. Misterele nu se opresc aici. Astfel, actualul nostru Sfinx are aceeasi inaltime cu Sfinxul Egiptean de la Gizeh, precum si aceeasi expresie! Sfinxul Romanesc poarta caciula nobiliara dacica, Sfinxul Egiptean poarta valul regal. In treacat fie spus, egiptologi de toata increderea sunt atrasi de ipoteza dupa care celebrul Sfinx de la Gizeh ar fi opera atlantilor. Ce mica-i lumea!


Ca muntele era considerat sfant, motivat si de capul (Koga!) cioplit al unei stravechi divinitati autohtone o demonstreaza si denumirea unui trib geto-dac, Cauco-enses, situat in curbura Carpatilor, apoi Cauca-land, tinut plasat de Amianus Marcellinus in aceeasi zona, precum si localitatea dacica, atestata, Ba-cauca, sugerand chiar oronimul Bucegi.


Dar, pentru obiectivitate, mai trebuie mentionate si alte posibile etimologii, propuse de specialisti: buceac "complex de muscinee sub forma unui covor verde si moale frecvent in aceasta zona montana" si buciac "padure de fag".

Zanele impietrite


Despre numele celebrelor stanci, Babele, unii spun ca ar veni de la legenda Babei Dochia, care s-ar fi prefacut in stana de piatra, impreuna cu oile ei, chiar pe locul Babelor de azi. Baciul de care pomeneam mai la deal le spunea Bacice, adica bacite, ceea ce iar trimite la numele de Bucegi! De altfel, in acest masiv, sau aproape de el, se mai gasesc denumiri pastoresti, cum ar fi: saua Strunga, Poiana Stanei, Plaiul Stanei, Plaiul Stana Veche, Stana lui Burlacu, trecatoarea Numaratoarea Oilor, Comarnic "adapost la stana" etc. Dupa o legenda culeasa de V. A. Urechia si publicata in 1891, intr-o zi de demult un potop s-a abatut peste Valea Prahovei, "dealuri batrane s-au pornit", apele au iesit din matca, potecile si drumurile s-au rupt. Oamenii si turmele erau la mare cumpana. Ciobanul Barsan a chemat atunci cu glas de bucium "in patru parti ale cerului" si s-au adunat "cei de-o limba cu dansul". Oamenii au pus umarul si au ridicat un zid in calea apelor si l-au aruncat intre Varful cu Dor si Jepi. Asa au curatat toata Valea Prahovei si "asternut apelor pat nou cu prund si nisip galben". Apoi, ciobanii au ingramadit "codrii de lemn taiat" peste munte si au dat foc lemnelor. Lutul s-a prefacut in stanca si astfel apele au ramas neputincioase pentru un nou potop. De la fumul acestor "codri de lemne" muntele se numeste Piatra Arsa.


Tot baciul din Bucegi povestea ca Bacicele-Babe au darul de a prevesti vremea, iar ciobanii se iau dupa semnele pe care le fac aceste doamne impietrite. De aici se poate face legatura cu primele zile ale lunii martie, zise popular Babele, care si ele sunt legate de meteorologia populara si de firea oamenilor pe care ii reprezinta. Aromanii le spun acestor zile nazuroase Moasili.


Misterul acestor doamne in varsta sporeste si prin alte denumiri din Masivul Bucegilor: Batrana, Garbova, Baba Mare, Picioru Babelor, Doamnele. Sa aiba aceste doamne legatura cu zanele din Valea Cerbului, pe care Nestor Urechia le-a facut celebre? Nu de alta, dar zanelor li se mai spune in popor si doamne.

Raul sacru


In legatura cu Kogaion, muntele sacru, Strabon scrie ca tot asa se numeste si raul care curge alaturi, adica Ialomita. Afara de Kogaion, pomenit de Strabon, raul se mai numea si Naparis, denumire transcrisa de Herodot, tradusa prin "Divin; Ceresc" (cf. slav. nebo "cer"; lat. nebula "ceata; nor"). Denumirea getica a fost pastrata de paraul Naparus, afluent al Prahovei. In Evul Mediu, raul Ialomita apare ca Helivakia, de unde si numele satului ialomitean Reviga. Helivakia trebuie sa fi avut o legatura cu Helis, cetatea regelui Dromihete, aflata pe malurile raului. In Lunca Ialomitei raului i se mai spune si Galbenu.


Sacralitatea raului va fi dus si la stabilirea, pentru cateva veacuri, a capitalei Tarii Romanesti la Targoviste, langa Ialomita. La confluenta Ialomitei cu Prahova, rauri ce uda si Bucegii, a inflorit, in plin Ev Mediu, cultura Dridu. In imediata apropiere de ruinele cetatii Helis, astazi Piscu Crasanilor, se afla Manastirea Balaciu, monument istoric de la inceputul veacului al XIX-lea, in curtea careia s-au descoperit vestigii getice. La marginea municipiului Slobozia, pe malul stang al raului, se inalta Manastirea Sfintii Voievozi, ctitorie a domnitorului Matei Basarab si a postelnicului Ianache Caragea.


Si, pentru cei care mai cred in miracole nationale, intr-o cetate de la varsarea Ialomitei in Dunare s-au nascut doamna Teodora si vestitul ei fiu, Mihai Viteazu.

 

Dar sa ne intoarcem la izvoarele raului! Sacralitatea Bucegilor si a Ialomitei e pomenita si in doua vechi colinde din Tara Barsei: "Cununita de flori sfinte / Podobita-n flori de munte, /  Din Muntii Bucegilor, / Din umblatul oilor, / Noi umblam si colindam / si muntii inconjuram. / Am umblat, / Am degerat, / Muntii i-am inconjurat / si pe Domnul L-am aflat / La Pestera Ialomicioara, / Unde a nascut Fecioara, / Maica Domnului Hristos, / Soare, raze, luminos"; "La Schitul Ialomicioara / Vine sa nasca Fecioara / Un prunc tanar si frumos / Cu numele de Hristos. / In pestera-ntunecoasa / Vrut-a Domnul sa Se nasca. / Ingerii vin de se-nchina / Cu faclioare in mana".

 

Popular, Sfinxului din Bucegi i se spune Domnul de Piatra. E limpede ca la el se refera un alt colind ardelenesc: "La o piatra neslovata, / Lerui, Doamne, / sade Maica-ngenuncheata / Ca sa nasca fiu din piatra. / Fiu din piatra si-a nascut".

Creanga de Aur


Tot in legatura cu Pestera Ialomicioarei, unde urcau preotii geto-daci, iata ce scrie Mihail Sadoveanu intr-una dintre capodoperele sale, "Creanga de aur": "Mai tarziu s-au adunat intr-alta incapere a pesterii sapata in stanca, de unde, prin ochiul rotund de lumina, se vedea in cerul limpede Luna in al treilea patrar: nouri stravezii lunecau pe aurul ei din cand in cand cu repeziciune, curgand dinspre miazazi, ceea ce arata ca austrul de la Marea-din-mijloc vine asupra pamantului Daciei, ca sa topeasca cele din urma omaturi si sa elibereze florile primaverii, la marginea apelor care sar trepte de piatra, sfaramand argint. La campie, de mult zburda mieii, si in ostroavele Istrului gastele salbatice scot cel dintai rand de pui. In orzurile plugarilor de la campie se poate ascunde ciocarlia. Se auzea usor fasaitul vantului in brazi. Copiii slujeau la masa frateasca, in talgere de argint, gustarea ascetica poruncita tagmei lor. La legumele si radacinile fierte nu adaogeau decat putin oleu proaspat de jir. Tot astfel la frunzele noua de grausor culese de pe coastele insorite. Azima, coapta pe lespezi fierbinti, era facuta dintr-o faina adusa in dar de departe de binecredinciosi si lasata in vai, in loc anumit, harazit singuratecului de pe o opcina. Camara de sus mai cuprindea, in harzoburi de scoarta, bureti uscati, padurete si alune, afine acrisoare si caline amare. Acelor slujitori ai lui Dumnezeu, inchinati unei randuieli a spiritului, nu le era ingaduita nici mancarea de carne, nici bautura ametitoare. Intr-adevar, partea cea mai placuta a cinei lor era o lamura, care nu se mesteca si nu se soarbe, necunoscuta oamenilor de rand".


Sa nu uitam ca, tot la Pestera Ialomicioara se spune ca era solomanta, scoala solomonarilor, in ale caror taine era initiat si Mihail Sadoveanu, dupa cum dadea de inteles in scrierile sale!

Comentarii

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.